PSD a devenit Partidul Sultanului Dragnea

Liviu Dragnea la Congresul PSD FOTO Octav Ganea

Partidul Social Democrat este mai puţin democrat decât a fost până duminică, 11 martie 2018. Celor care îmi vor striga de pe la mese că „ăsta n-a fost niciodată partid democrat“ n-am să le dau cuvântul. Pentru că funcţionarea democratică a unei structuri de acest gen presupune ca mai multe criterii să fie satisfăcute simultan.

Duminică, în PSD, a dispărut pluralismul intern. Nu ţin minte cum a fost partidul ăsta când era condus de inegalabilul Ion Iliescu, dar de la el încoace, în ultimii 20 de ani, deciziile politice ale partidului erau produsul interacţiunii mai multor protagonişti. Asta era una dintre condiţiile funcţionării democratice. Nu mai e. Grupurile de influenţă din interiorul PSD nu erau, ele însele, modele pentru o societate democratică (îmi permit să fac această apreciere pentru că unii dintre ei au fost destul de convingător descrişi de jurnalişti ca aparţinând castei baronilor locali). Baronii din partid erau dânşii emanaţia câte unei feude care nu avea nimic de-a face cu democraţia, dar puşi alături şi luptându-se între ei pentru promovarea sau blocarea diferitele politici publice, generau un proces democratic care proteja partidul de excese autoritare.

Acest tip de funcţionare internă ar fi putut fi descris de amatorii sintagmei „statului paralel“ ca fiind „partidul paralel“. „Paralel“ devine, în această definiţie, tot ceea ce nu-i convine lui Dragnea. Intoleranţa faţă de opinii diferite de ale lui este un sindrom tipic oricărui baron local. Alergia faţă de instituţii care au reguli de funcţionare diferite de voinţa partidului face ca instituţiile cu pricina să fie trecute pe lista neagră a „statului paralel“. Paralelismul pe care-l urăşte Dragnea este una dintre condiţiile necesare funcţionării democratice a unui stat: principiul „checks and balances“, respectiv cel prin care instituţii ale statului se controlează reciproc pentru a garanta echilibrul deciziilor. În PSD, controlul între puterile interne a fost eliminat, prin eliminarea aproape a tuturor celor care ar fi putut să propună soluţii care să nu fi fost anterior agreate de Dragnea.

Partidul are nevoie de femei adevărate, aşa cum le ştie Dragnea din moşi strămoşi: cu mici – dar importante - excepţii, femeile care au fost promovate în conducerea partidului PSD sunt acolo nu pentru a avea acces egal la decizii, ci pentru obedienţă.

Ceea ce a făcut preşedintele înscăunat ca sultan prin ceremonialul de duminică ilustrează perfect stilul de conducător al lui Dragnea. Aşa a făcut în Teleorman, aşa face în partid, iar dacă i s-ar oferi posibilitatea să conducă o ţară, vai de ţara aia. Consecinţele ar fi, evident, la altă scară. Visul îngenuncherii statului paralel nu este, atenţie, doar un vis absurd al sultanului. DNA, sistemul de justiţie, SPP, SRI, SIE, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, TVR sunt deja pe masa de lucru a preşedintelui PSD. Evident că pentru a izbândi e nevoie ca PSD să reuşească să rămână un partid suficient de puternic pentru a putea să-l facă pe sultan preşedinte. Dacă examinăm dinamica domnului Dragnea, strategia sa pe termen mediu şi lung este evidentă. Cei care îşi fac speranţe că ar putea să scape Bucureştiul de doamna primar Firea, votând-o preşedinte de ţară sunt naivi. PSD are un singur candidat la preşedinţie. Ea poate oricând să ocupe un loc de cinste între femeile din partid.

Există – dacă am pomenit-o pe doamna Firea – o posibilă fisură în diagnosticul de sultan pe care l-am administrat domnului preşedinte PSD Liviu Dragnea: domnia-sa a promovat la conducerea partidului social democrat principiul egalităţii de şanse pe criteriul de gen: a impus ca 50% din conducerea partidului să fie femei. Azi constatăm că această dorinţă i-a fost îndeplinită de colegi. Egalitatea de şanse este o altă condiţie a unei democraţii. Ei bine, din acest punct de vedere, PSD pare să fi devenit un partid mult mai democrat decât oricare altul din România. Asta, desigur, dacă femeile au dreptul de a participa la decizii şi nu doar la a citi deciziile scrise de Dragnea. Ia să vedem: principala poziţie din partid, după cea a preşedintelui, a fost încredinţată fără crâcnire doamnei prim-ministră Viorica Dăncilă – care, în şedinţele de guvern, citeşte de pe o hârtie tot ce spune; Ecaterinei Andronescu, o femeie cu coaie grele în partid, i se interzice, în congres, accesul la microfon pentru nu fi lăsată să-şi valorifice şansele de a candida şi este eliminată din cursă. Partidul are nevoie de femei adevărate, aşa cum le ştie Dragnea din moşi strămoşi: cu mici – dar importante - excepţii, femeile care au fost promovate în conducerea partidului PSD sunt acolo nu pentru a avea acces egal la decizii, ci pentru obedienţă. Sultanul Dragnea redefineşte egalitatea de şanse ca formă evoluată, creştinească, a haremului. Poate de aici şi ideea lui Dragnea de a le-o da în grijă gardienelor sale politice pe cea mai fragedă odraslă din curte, pupila sa, Irina Tănase.

Surse de inspiraţie există, toate modele de succes. Iar primul pas e făcut: Dragnea are un partid de eunuci şi cadâne.

Dar nu-mi permit să zăbovesc asupra acestui subiect, pentru că nu este decât o diversiune minoră la îndemâna unor jurnalişti comozi. Dacă citim ceea ce se petrece în România acum, privind de la o înălţime suficient de mare vom constata că lovitura de partid pe care a dat-o Dragnea duminică este contemporană:

• în Ungaria, cu campania electorală a premierului Viktor Orbán; acesta este în plin avânt de combatere a stafiei lui Soros, inventată ca să îşi păstreze controlul asupra unei ţări în care opoziţia aproape că nu mai există; campania merge brici cu o mass-media pe care o controlează direct şi cu ajutorul unor instituţii de control al mass media - mecanisme pe care le-a clădit cu răbdare timp de ani de zile.  
• în Turcia, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, aflat într-un an preelectroal, este într-o dezlănţuită campanie de transformare a Turciei într-un sultanat.  
• În China, secretarul general Xi Jinping a avut nevoie de numai 6 ani de la preluarea controlului asupra Partidului Comunist pentru a obţine, azi, prin schimbarea Constituţiei, consacrarea în funcţie pe viaţă.  
• În Rusia, Putin.

Cu alte cuvine, surse de inspiraţie există, toate modele de succes. Iar primul pas e făcut: Dragnea are un partid de eunuci şi cadâne.