Promenada Operei și publicul ei

Duminică, 27 august seara, după o zi plină de evenimente dedicate copiilor și adulților care iubesc Artele (au fost în program ateliere de teatru, pictură, muzică), pe Esplanada ONB și cât vedeai cu ochii spre carosabil, mult popor aștepta nerăbdător Gala extraordinară anunțată, un concert care a chemat din vacantă întreg ansamblul Operei București la întâlnirea cu publicul care, după cum s-a văzut, era foarte doritor.

 N-am știut și nu știu în general de ce este extraordinară o întâlnire ca aceasta. Pentru că e rară? Pentru că e la superlativ, valoric? Pentru că are lucruri de excepție?  Ce a fost sigur extraordinar la această invitație estivală a fost audiența de care s-a bucurat, formidabila ei primire de către un public în general abandonat. (Sunt rare aceste evenimente iar canicula și pandemia le-a împuținat și mai mult, excepție făcând programul Ateneului roman- Vara magică). Cu scaunele amplasate la o distanță precaută, fiindcă oricât ar fi de sigur spațiul în aer liber, COVID-19 mai e încă un pericol; cu instalațiile de sonorizare și video amplasate corespunzător, acest areal improvizat s-a dovedit apt să vibreze găzduind această manifestare generoasă în condiții exemplare.

 Cei care au organizat, și dintre noi care urmăresc la televizor concertele de vară de prin alte părți, (Paris, Turnul Eiffel) Viena, Palatul Schönbrune, marile festivaluri de Operă) s-au gândit poate că - păstrând proporțiile- merită și românii ceva asemănător. De fapt, nu e prima data când Opera Națională București organizează asemenea seri (Gala e la a 12-a ediție, și crește în amploare), iar experiența căpătată s-a dovedit de fiecare o valoare adăugată.

 Înainte să ajungem să vorbim însă despre muzică și slujitorii ei, să mai spunem că spectacolul s-a vrut unul total, cu efecte datorate unor proiecții multimedia profesionist asigurate de Universitatea de artă teatrală și cinematografică UNATC (foarte inspirată ideea acestei colaborări, care s-a evidențiat și în atelierele pentru copii) și o încercare eșuată din păcate, de a ridica în aer balonul ca o tablă de șah cu care se plimbaseră pe la orele prânzului doritorii. (De fapt, o mascotă a Galei care figurează și pe afiș) Nu cred că sutele de oameni adunați în seara concertului pe Esplanadă veniseră de dragul balonului așa încât cu și fără balon, spectacolul și-a văzut de drum dând satisfacție celor prezenți pe scaune, în picioare, sau pur și simplu pe iarbă (foarte mulți). O altfel de muzică îi adusese pe toți aici, tineri și bătrâni (peisajul mi s-a părut fascinant), pe aceia care iubesc opera și muzica clasică, fără s-o deteste pe aceea care le clatină creierii amatorilor de heavy metal sau pop rock. Gusturi și gusturi!

Deși concertul s-a vrut popular (intrarea în perimetrul Promenadei fiind gratuită), repertoriul a îmbinat arii cunoscute cu altele cântate mai rar, dând satisfacție mai multor categorii de public. Cele câteva numere de balet au avut grijă la rându-le să facă o bună reclama spectacolelor din repertoriu, și muzicii românești, aliniind la rampa imaginară prim soliști cu renume. Partea programului destinată operei susținută de o galerie redutabilă de cântăreți ai ONB (plus un invitat), a fost consistentă și onorabil pusă în pagină. Am apreciat că întregul ansamblu, de la corul pregătit de Daniel Jinga la orchestra (dirijor Tiberiu Soare) și soliști a tratat cu seriozitate evenimentul, de la ținuta vestimentară la prestația artistică. Luând în calcul neajunsurile sonorizării si condițiile de aer liber putem spune că orchestra a sunat bine iar soliștii și-au respectat rangul. Madelaine Pascu, Iulia Isaev, Cătălin Țoropoc, Sorana Negrea, Daniel Magdal, dar și mai tinerii Marta Sandu Ofrim, Andrei Lazăr, Ion Dimeriu, Marius Boloș au fost pe rând în fața microfoanelor, aplaudați, uneori chiar ovaționați.

Ceea ce e mai degrabă de comentat cu prilejul acestui proiect al ONB e o chestiune de sociologie a culturii, faptul că iată există public pentru aceste evenimente (dacă mai era vreo îndoială) care merită mai mult, adică merită să fie inclus în proiectele Ministerului Culturii care gestionează financiar și nu numai activitatea ONB. Pe lângă bucuria cu care a răspuns prezent, acest public poate fi si un bun instrument de transmitere a unui anumit mesaj cultural de anvergură spirituală, atât de necesar societății de azi de a cărei lipsă de educație ne plângem. Când vezi oameni în vârstă așezați pe te miri ce scări, cu vizibilitate doar la unul din ecranele care preiau imaginile, sau tineri îmbrățișați rezemând în picioare vreun obiect de recuzită, sau restul zecilor de spectatori care n-au încăput în spațiul destinat concertului bătându-se pe scaune, nu poți să nu te gândești la procentul insignificant din PIB destinat culturii într-o țară a cărei populație pe cont propriu nu-și poate permite prea multe, din cauza sărăciei (apropos, știți cât costă un bilet la Operă?) Se fac multe afaceri în ziua de azi cu muzica pentru masele de pe stadioane unde sunt încurajate acele concerte controversate- Bucureștiul era cât pe ce să-și sacrifice un parc lăsându-l călcat în picioare de vreun alt Untold, ca să facă și Primăria rost de bani-. Dar există și o altă masa de oameni, discretă și puțin potentă financiar care a fost în stare să înfrunte căldura și să aștepte aproape o zi pentru o întâlnire cu Opera. Pe aceștia. mai ales, nu trebuie să-i uităm, iar ONB, prin gestul său a dat semnalul că se poate. Chiar dacă Promenade ca aceasta sunt rara avis.