Privirea de sus a preşedintelui Klaus Iohannis

Anunţul făcut luni la Focşani de agramatul ministru al Educaţiei Naţionale referitor la faptul că guvernul din care face parte iar nu găseşte bani pentru profesori (nu a mai găsit nici în iunie când au fost amânate majorările salariale) trebuia să îl facă să sară în sus de revoltă pe preşedintele Klaus Iohannis.

Dl. ministru Liviu Pop a declarat cu seninătatea celui căruia Dumnezeu nu a fost deloc dispus să îi dea prea multă minte că nu există nici o şansă ca „dascălii“ (am o adevărată alergie când aud repetat complet aiurea, cu un aer de falsă religiozitate, acest cuvânt arhaic, la fel cum am avut când am văzut duminica trecută coliva la comemorarea ce trebuia să fie laică a eroilor de la Mărăşeşti) să primească în septembrie partea cuvenită din banii tăiaţi de regimul Băsescu-Boc graţie acţiunilor lor în justiţie.

Poate că, a adăugat, controversatul ministru, „dascălii“ vor primi ceva totuşi ca urmare a unei posibile rectificări bugetare programată a avea loc în septembrie, însă în nici un caz întreaga sumă. Ceea ce înseamnă că în România dată, de alegerile din decembrie 2016 pe mâna alianţei PSD-ALDE, aplicarea hotărârilor justiţiei începe să devină absolut facultativă. Deşi într-o ţară normală, refuzul de a pune în aplicare o sentinţă judecătorească înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin decât delict penal.

La Palatul Victoria, în mintea tulbure a premierului Mihai Tudose şi a miniştrilor Liviu Pop (Educaţie), Olguţa Vasilescu (Muncă), Ionuţ Mişa (Finanţe) a început parcă să se joace o variantă alterată, adaptată necesităţilor minimale de înţelegere redusă a lamentabilei distribuţii guvernamentale formate din miniştri de slabă calitate, şi morală, şi profesională, a piesei lui Dario Fo, ­N-am bani, nu plătesc.

De ce l-am menţionat mai sus pe preşedintele Iohannis care auzind zicerile lui Liviu Pop ar fi avut obligat să ia atitudine? Fiindcă restituirea progresivă a banilor tăiaţi în 2010 de regimul Băsescu- Boc a fost stipulată şi printr-o lege (85/2015), iniţiată, culmea!, de PSD (iată, acum îi dibuim esenţa de mită electorală mişelească), lege promulgată de dl. preşedinte. Or, zicerile negre ale ministrului Educaţiei, arată nu doar că în România nu mai contează deciziile justiţiei, ci şi că aplicarea legii este facultativă, la bunul plac al guvernaţilor.

Să ne reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat cu îndoială Legea bugetului de Stat pentru anul 2017. Cuvintele rostite cu ocazia promulgării lăsau să se înţeleagă că dl. preşedinte nu are nici cea mai mică încredere în fantasmagoriile financiare conţinute de o lege croită la ordinul şi în concordanţă cu fanteziile bolnăvicioase ale d-lui Liviu Dragnea. La fel a procedat preşedintele Iohannis şi cu ocazia promulgării Legii salarizării unitare scrisă între două şedinţe de masaj şi o vizită la coafor a marii poliglote Lia Olguţa Vasilescu. Preşedintele Iohannis le-a tras o săpuneală publică „excelenţelor“ din guvernul Tudose, chiar cu ocazia învestirii noii echipe guvernamentale, cerându-le public să înceteze cu ţopăiala financiară. Or, după data învestirii s-au înmulţit semnele rele, dar şi avertismentele referitoare la faptul că s-a cam ajuns la fundul sacului, că este foarte posibil să ne aflăm în pragul unei crize bugetare, că nu e exclusă deloc primejdia grecizării României.

Toate acestea se cuveneau să îl scoată din expectativă pe dl. preşedinte. Nu avem, din păcate,nici cel mai mic semnal în această privinţă. Luni seară, în cursul unei emisiuni de aproape o oră, difuzată de postul de televiziune Digi 24, scriitorul Mircea Cărtărescu făcea observaţia că în ultima vreme preşedintele României „are o privire de sus, aproape indiferentă“.

Cred că Mircea Cărtărescu are dreptate. Şi mai cred că indiferenţa aceasta s-ar putea să îl coste zdravăn pe dl. preşedinte în cursa lui pentru obţinerea unui al doilea mandat la Cotroceni, ceea ce, la urma urmei, nu ar fi chiar o nenorocire. Indiferenţa prezidenţială s-ar putea repercuta drastic chiar asupra stabilităţii politice, economice şi financiare a României. Căci nu trebuie să fii doctor în economie, cu un doctorat obţinut pe bune, şi nu aşa cum îl au majoritatea „excelenţelor“ ce bântuie azi complet aiurea prin Palatul Victoria“, să pricepi că guvernul de la Bucureşti şi-a pierdut busola.

Deocamdată, îmi revin mereu în minte două situaţii din vremuri trecute. Îl revăd cu ochii minţii pe fostul preşedinte, cu ochii ieşiţi din orbite, ameninţând justiţia, în dispreţul Constituţiei, să nu mai dea sentinţe favorabile profesorilor. Şi pe acelaşi, Traian Băsescu, după ce a promulgat actul normativ care mărea iresponsabil salariile aceloraşi profesori exprimându-şi convingerea că nu îşi poate imagina realitatea că în România o lege ar putea să nu fie respectată.

Cum –necum, România stă şi pe mai departe sub semnul lui Janus Bifrons.