Preşedintele şi sănătatea românilor

A fost nevoie de dezvăluirile făcute de Gazeta Sporturilor, de blogul tolo.ro sau de Cătălin Tolontan însuşi, dezvăluiri legate de afacerile criminale ale unei firme care vindea fără ruşine şi, probabil, cu mulţi complici la nivel înalt, unii  recrutaţi, pare-se, chiar dintre oameni ai serviciilor secrete, dezinfectanţi diluaţi pentru ca situaţia din sănătate să devină, în fine, un subiect socotit demn să intre pe agenda unei şedinţe CSAT.

Ştim foarte bine cu toţii, am simţit-o mulţi pe pielea, dar şi în buzunarele proprii, că sănătatea populaţiei  României se află în mare primejdie. Că e una dintre marile vulnerabilităţi ale ţării şi semn de mare neputinţă naţională. Este aşa nu doar de acum zece ani, de când a început să-şi facă de cap, pare-se nederanjată de nimeni, firma Hexi Pharma. Nu numai din anul 2010, atunci când bezmeticul regim Băsescu- Boc a luat iresponsabila decizie de a închide spitale şi de a tăia salariile angajaţilor din sistemul sanitar, fostul preşedinte ridicând atunci, ca şi în alte dăţi, sfidător din umăr. Răzând grohăitor, cu damf de whiskey în gură, de doctorii care plecau pe capete din ţară fiindcă aici nu se puteau descurca cu lefurile date de Statul pe care acelaşi domn Băsescu se lăuda că-l reformează. Şi pe care l-a reformat prin debilitarea pe care o vedem astăzi la tot pasul. Debilitare de care azi şi dl. Băsescu se plânge laş şi cum nu se poate mai scârbavnic. Ce să mai spui când atotputernicul fost preşedinte se lamenta mai zilele trecute la adevărul live cât de greu e să ţii în frâu atotputernicul SRI pe care el şi numai el l-a făcut să fie astfel? Să îl compari pe Traian Băsescu cu ucenicul vrăjitor? Nici asta nu o merită sus-numitul!

Ştim că stăm prost la capitolul sănătate publică nu doar din 1990 încoace, atunci când, îndată după Revoluţie, am văzut la televizor imagini devastatoare din căminele-spital unde situaţia era mai rea decât în Salonul nr. 6  al lui Cehov. Am văzut şi n-am făcut nimic. Nici noi şi, mai cu seamă, nici politicienii şi guvernanţii. Cu toţii mai mult sau mai puţin băseşti, dar şi băsişti în gândire, atitudine şi sfidare.

Ştim cu toţii, iarăşi, la fel de bine că e corupţie groasă, endemică, „porcească” în sistemul sanitar naţional şi că ea, corupţia, nu se limitează deloc la şpaga pretinsă de prea mulţi medici şi de încă şi mai mulţi asistenţi medicali, brancardieri, portari.

Lista dată publicităţii joi de Ministerul Sănătăţii şi de noul său titular, dl. Vlad Voiculescu, în care, personal, am imensă încredere, listă din care vedem că Hexi Pharma nu căpăta decât doar nişte fărâmituri de contracte prin comparaţie cu cele dobândite de o anume Al Carina SRL care, aveam să aflăm în aceeaşi seară de la Ştirile TVR, nici măcar un sediu precis nu are, înseamnă numai un minuscul indiciu asupra afacerilor murdare desfăşurate cu bani publici într-un domeniu cu care, vrem, nu vrem, cu toţii intrăm în contact.

Controale mai atente, mai bine ţintite, verificarea contractelor CNAS privind, de pildă, însăşi asigurarea serviciului de mentenanţă la sistemul informatic care cade suspect de des, controale pe care e de sperat că le va dispune dl. Vlad Voiculescu, ne vor rezerva, nu mă îndoiesc de asta, surprize colosale. Aprofundarea detaliilor legate de faptul că aceeaşi Casă refuză să deconteze acum spitalelor cheltuielile făcute cu prilejul nefericitul prilej al incendiului din clubul Colectiv  va prilejui şi ea, sunt sigur, momente de uimire şi revoltă.

Surpriza, uimirea, revolta nu ajung însă. Cum nu ajunge nici o şedinţă CSAT care vine şi ea, din păcate, precum atâtea altele în România, mult prea târziu. Preşedintele Iohannis făcându-se la rându-i vinovat că nu a fost defel sensibil şi cu reacţii mult mai prompte la semnalele primite încă din noiembrie trecut. Atunci când multe, foarte multe articole de presă şi nu numai atrăgeau atenţia, în contextul incendiului de la Colectiv, asupra unor mari deficienţe în domeniu.

Guvernul Cioloş a promis, îndată după ce scandalul Hexi Pharma a devenit de notorietate, că de acum încolo sănătatea populaţiei va reprezenta prioritate zero. Prioritate absolută. Foarte bine. Numai că sănătatea era prioritate, la nivelul vorbelor, şi înainte. În fapte nimic nu dovedea aceasta. În primul rând, procentul din PIB acordat sănătăţii nu doar de actualul Executiv, procent votat iarna trecut fără probleme şi fără îngândurări de parlamentari, ci şi de cele anterioare. Guvernul e hotărât, se zice, să pună, de acum încolo, deoparte orice urmă de prudenţă şi să ia cu toate riscurile posibile de coarne mafia din sistem. Numirea în fruntea ministerului de resort a unui tânăr brav care şi-a dovedit şi înainte competenţa şi determinarea, sunt semne bune.

Toate acestea sunt insuficiente cum s-ar putea să nu ajungă nici posibilele decizii minune, radicale-n vorbe dar şi de conjunctură luate vinerea trecută în şedinţa CSAT. Actualul Executiv mai are cel mult cinci sau şase luni de viaţă şi, oricât ar vrea dl. Iohannis să fie altfel, un alt Executiv, de astă dată politic, îi va lua curând locul. Care şi el s-ar putea foarte bine să nu fie conform preferinţelor şi gusturilor prezidenţiale. Dl. Cioloş, dl. Voiculescu şi cei ce le stau în preajmă vor mai putea cel mult să lase un proiect de buget care să avantajeze ceva mai consistent capitolul „sănătate publică”.

Proiectul acela va fi asumat sau nu de cei ce vor prelua după alegerile de la sfârşitul toamnei puterea. Iar până în decembrie sau ianuarie 2017 când noul Executiv se va instala la Palatul Victoria scandalul dezinfectanţilor ca şi telenovela Hexi Pharma vor deveni istorie. 

E rolul preşedintelui să vegheze ca hotărârile şi promisiunile de acum, domeniu în care dl. Iohannis însuşi a fost suspect de rezervat şi cvasi-impasibil, să fie respectate, puse în practică şi să nu rămână doar la faza de „programe minunate”.

Vom vedea foarte curând dacă preşedintele va vrea, va şti şi va putea să şi-l asume. Şi cu ce rezultate. Sau dacă va confirma gluma tristă că din sloganul electoral pas cu pas nu a mai rămas acum decât pas.

În urmă cu puţin timp, un membru al guvernului francez, fiind întrebat dacă e mândru de ţara lui a formulat un răspuns afirmativ, justificat prin faptul că nici unul dintre răniţii de pe urma atentatelor teroriste din noiembrie trecut nu şi-a pierdut viaţa. Aş fi curios să aflu cât de mândri sunt de ţara şi de prestaţia lor, prin prisma pierderilor umane de după Colectiv, dl. Iohannis, dl. Cioloş, dl. Achimaş-Cadariu. Ca să nu mai vorbesc despre membrii fostului guvern Ponta.