Premiile Ad Astra 2014: Mihai Ducea - Un arheolog al Planetei în mişcare

Puţine ramuri ale ştiinţei au o teorie atotcuprinzătoare precum teoria darwiniana a evoluţiei în biologie. În anii 60 ai secolului trecut, o asemenea teorie a apărut în geologie. Întrevăzută mai de dinainte de Wegener în a sa „Deriva continentelor“, teoria tectonicii plăcilor a avut de aşteptat până când explorarea geologiei oceanelor a fost posibilă.

Măsuratori geofizice şi în foraje împreună cu tehnicile geochimice de datare a rocilor vechi au arătat în succesiune rapidă că scoarţa Pământului este mobilă, continentele călătoresc şi, câteodată se şi ciocnesc. Din această nelinişte a planetei rezultă continente, munţi şi depresiuni adânci. Românii sub comunism nu prea au avut ocazia să participe la această revoluţie a geologiei, dar o fac acum prin reprezentanţi de frunte precum Prof. Mihai Ducea de la University of Arizona (SUA). I-am pus câteva întrebări cu ocazia decernarii Premiului Ad Astra pentru Excelenţă în Cercetare.

• Descrieţi domeniul în care activaţi în 3 fraze inteligibile oricărui om educat.

Activitatea mea se desfăşoară la intersecţia a trei discipline. Petrologia magmatică, care este studiul rocilor ce s-au format sub formă de topituri. Tectonica este disciplina care explică fenomenele dinamice ce duc la formarea diverselor forme de relief (munţi, bazine) pe planetă. Iar geochimia izotopică radiogenica utilizează dezintegrarea radioactivă lentă în scopul determinării vârstelor geologice. 

•   Cum aţi prins dragoste de ştiinţă? Care a fost momentul hotărâtor?

Mi-au plăcut munţii de când eram adolescent şi mi-am dorit să am o muncă legată de explorarea lor. De asemenea am un unchi arheolog (Floricel Marinescu, pe vremuri arheolog la Muzeul Militar) care mă lua în campaniile lui de vară când eram copil - a reuşit să mă fascineze cu întrebările pe care arheologii şi le puneau. Chiar dacă nu am devenit arheolog, impactul acelor veri petrecute la situri arheologice din România a fost foarte mare.

• Ce oameni au jucat un rol decisiv în cariera dumneavoastră?

Emil Constantinescu mi-a deschis drumul către lumea academică din Statele Unite şi a avut un rol crucial. Profesorul Peter Malin de la Duke University m-a sfătuit să aleg cea mai bună şcoală de geologie pentru doctorat. S-a dovedit a fi un sfat cheie! 

• În ce măsură sunteţi autodidact?

De la anumit punct, toţi suntem într-o oarecare măsura autodidacţi.

• Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră de cercetător?

Depinde. E de obicei plină fie cu lucru în laborator, fie cu predat, fie cu ceva birocraţie, fie cu elaborarea vreunei lucrări, şi de cele mai multe ori cu toate cele de mai sus şi altele pe deasupra. De cele mai multe îmi rămâne şi pe a doua zi.

• Care vă sunt grijile/satisfacţiile zilnice în viaţa de cercetător?

Satisfacţia cea mai mare e atunci când descoperim ceva interesant sau dacă aflăm că am fost finanţaţi în vreun proiect, sau că o lucrare a fost acceptată la publicare. De asemenea, interacţiunea cu studenţii este plină de satisfacţii. Grijile sunt legate de numeroasele complicaţii financiare pe care le întâmpinăm la tot pasul a€“ parcă indiferent câţi bani câştigăm în proiecte, tot timpul suntem la limită de a fi falimentari cu laboratorul şi/sau salariile grupului. Cauza imediată este că Universităţile occidentale încasează regii nejustificat de mari pentru orice ban venit în campus; sunt curios cât o să mai reziste acest sistem care după părerea mea e nesustenabil.

• Care este cea mai grea problemă de cercetare pe care a trebuit sa o rezolvaţi?

Toate sunt la fel de grele. Orice întrebare adresată de un om de ştiinţă este una la care nu există raspuns in momentul respectiv si deci, prin definitie, e greu de rezolvat.

• Ce vă dă energie să staţi ore întregi în laborator sau în faţa articolelor ce trebuie citite?  Ce vă motivează?

Pasiunea pentru ceea ce fac.

• Aţi avut vreodată sentimentul că ar trebui să faceţi altceva?

Nu.

• Dacă ar fi să menţionati una sau doua idei sau rezultate, ce vi se părea că aţi adus nou în ştiinţă?

Înţelegerea evoluţiei magmei, un amestec de roci topite, în zonele de subducţie unde o placă continentală coboară sub alta. Un exemplu bun este subducţia plăcilor din Pacific sub America de Sud care a dus la ridicarea Anzilor. Faptul că magmatismul nu e constant, ci e sacadat şi derivat de procese tectonice altele decât ce se credea acum 20 de ani. Din această nouă înţelegere, putem să învăţam lucruri noi despre distribuţia elementelor utile, cum ar fi metalele.

• Cum vedeţi tendinţele de viitor în domeniul dumneavoastră? Unde va fi domeniul dumneavoastră peste zece ani?

Nimeni nu ştie asta. Dar geologia rămîne un domeniu foarte constant în societatea modernă pentru că stă la baza înţelegerii distribuţiei resurselor, hazardelor şi a schimbărilor climatice. Cele trei subdomenii ale mele, sunt aplicabile la toate cele trei aspecte majore ale geoştiinţelor.

• Unde credeţi că să află cercetarea românească în acest moment (ţară / străinătate)?

Cercetarea românească mai are de crescut şi cred că o va face în următorul deceniu. Aş vrea să văd în special crearea mai multor centre de valoare internaţională în interiorul României.

• Vă gândiţi să vă întoarceţi în ţară / să plecaţi în străinătate?  Cum vă poziţionaţi faţă de acest dualism: ţară/străinătate?

Da, m-aş întoarce în România şi mâine dacă aş găsi un job bun şi care să îmi permită să folosesc ce am acumulat. Altminteri, pot să evoluez şi în ţară şi în străinătate, dată fiind libertatea pe care o am că „full professor”€œ. Aş vrea să cred că în următorul deceniu voi putea să revin în România.

• Cum credeţi că ar putea Asociaţia Ad Astra să ajute domeniul în care activaţi? Cum vă raportaţi la Asociaţia Ad Astra?

Asociaţia a arătat deja în istoria sa de peste un deceniu că are un impact extraordinar asupra ştiinţei din România. Are o reputaţie excelentă şi în măsură în care va continua aşa cum a făcut-o până acum, o să fie un element cheie în reforma ştiinţei şi învăţământului academic din România.

• Care sunt sfaturile pe care le-aţi da unui tânăr cercetător?

Să îşi identifice disciplina pe care îl/o pasionează, să citească tot ce se poate citi în domeniul respectiv, să îşi dorească să ajungă cât mai departe (să nu se mulţumească cu ceva mediocru), să fie cât se poate de organizat(ă) şi să înveţe cât mai repede să îşi comunice rezultatele în forma scrisă (lucrări publicabile).

Deci la munca viitori geologi!

Mente et malleo.

(Pentru conformitate, Liviu Giosan)*

Notă către cititor: Aceasta serie de portrete-interviu prezinta pe castigătorii primei ediţii a Premiilor Ad Astra (2014) pentru cercetare. Mai multe detalii despre premii şi câştigători puteţi afla la http://premii.ad-astra.ro .

*Cu excepţia textelor semnate cu numele asociaţiei, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.