Prea mulţi ani, România!

După 23 de ani de democraţie suntem mult prea în urmă. Prea mulţi ani de crize, prea mulţi ani pierduţi, prea mulţi ani de recuperat.

E vremea bilanţurilor. Anul 2012 a fost un an dezastruos pentru România, din aproape toate punctele de vedere: economic, politic, social. Şi ce e şi mai trist este că nu-mi aduc aminte de vreun inventar pozitiv în ultimii 15-20 de ani. 

Infrastructura a fost prioritatea zero a tuturor guvernelor şi cu toate astea nu avem drumuri, suntem ruşinea Europei la acest capitol. Cam cât de incompetent şi de hoţ să fie un guvern care nu este în stare să lase măcar 1.000 de kilometri în urma lui? Cât să furi ca să nu-ţi ajungă de-o autostradă?

Privatizările au început prost în 1990 şi prost se fac şi astăzi. ARO Câmpulung, Sidex, Petrom, toate au fost tunuri. Ţepe. Bine, voi folosi un limbaj quality: au fost privatizări strategice. Anul acesta am avut parte de o privatizare eşuată şi greţoasă ca o emsisiune DD în direct: privatizarea Oltchim. Acel jocker, Remus Vulpescu, alături de alt jocker, Dan Diaconescu, dirijaţi de un Minister al Economiei depăşit de situaţie au pătat obrazul unei naţiuni membră UE. 

Investiţiile străine s-au prăbuşit în ultimii trei ani. Nu mai vine nimeni să investească în România decât dacă primeşte un ajutor de stat dublu faţă de investiţia lui. Guvernele au stabilit poli de creştere economică, regiuni de dezvoltare, parcuri industriale, facilităţi fiscale, însă doar pe hârtie. Fără drumuri, predictibilitate fiscală şi stabilitate politică nu atragi decât buticari.

Fondurile europene au fost, de asemenea, o prioritate pentru toate guvernele din 2007 încoace. S-au furat miliarde, s-au pierdut zeci de miliarde, iar România a pierdut singura ei şansă de a construi ceva durabil cu bani gratis. Avem pensiuni, săli de sport, câteva drumuri comunale construite pe bani europeni şi cam atât.

Anul care tocmai se încheie a fost unul de răscruce pentru democraţia din România şi o lecţie pentru întreaga clasă politică. În ultimii 20 de ani, niciun partid sau coaliţie, în afară de FSN, nu a mai avut o majoritate atât de mare ca cea a USL la aceste alegeri parlamentare. 

USL nu a făcut nimic remarcabil ca să primească atâta încredere de la români. Este votul urii! Opt ani cu Traian Băsescu şi camarila lui sunt prea mult. 

Dihonia semănată de liderii politici în societatea românească, manipularea opiniei publice cu instrumente şi metode grobiene, securistice, au fost atât de mari încât au distrus orice urmă de normalitate. Iar astăzi, fosta putere culege ce a semănat: ură pură! 

Actuala putere va schimba, oare, ceva în bine? Mă îndoiesc, atât timp cât aceleaşi grupuri de interese populează cele două palate. După 23 de ani de democraţie suntem mult prea în urmă. Prea mulţi ani de crize, prea mulţi ani pierduţi, prea mulţi ani de recuperat!