Portret de bedefil: Teodor Baconsky, „ambasadorul tintinofil“
0
Născut la Bucureşti, în 1963, în casa plină de cărţi a poetului Anatol E. Baconsky, era normal ca micul Teodor să aibă ca pasiune…lectura. Acest lucru îi va călăuzi paşii în mod absolut firesc pe bulevardul Dacia, la Biblioteca Franceză (Institutul Francez de astăzi) şi acolo, miracol, descoperă albumele cu aventurile desenate ale lui „Tintin şi Milou“.
Lectura acestora îl vor marca definitiv, aşa cum vom vedea mai târziu. După absolvirea examenului de bacalaureat în domeniul filologie-istorie, în 1981, este admis la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde îşi va lua licenţa patru ani mai târziu.
În 1990 primeşte o bursă de studii pentru doctorat din partea Guvernului francez, studiind la Université de Paris-Sorbonne între anii 1990-1994, timp în care obţine Diploma de Studii Aprofundate, în anul 1991 şi apoi Doctoratul în Antropologie religioasă şi Istorie comparată a religiilor cu calificativul „magna cum laude“, în anul 1994. Sorbona se află în Cartierul Latin, iar acesta este paradisul bedefililor parizieni, cu cele zece librării de benzi desenate concentrate pe o rază de câteva sute de metri în jurul Universităţii. Chiar dacă avea mult de învăţat, putem fi siguri că ambiţiosul student nu a putut rezista tentaţiei de a-şi „clăti“ privirile în paginile revistelor şi albumelor de benzi desenate franţuzeşti.
Revenit în România, lucrează o vreme în învăţământ şi în televiziune, înainte de a intra în diplomaţie, ca Ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (Vatican), Republica San Marino, Portugalia, Franţa, Andorra şi Monaco, iar în final va fi chiar Ministru al Afacerilor Externe, între 2009 şi 2012.
În paralel, Teodor Bacosky semnează cărţi şi articole şi are o rubrică permanentă în revista „Dilema Veche“, „Turn inclinat“. Aici nu-şi uită prima sa pasiune, banda desenată şi, natural, scrie în articolele sale despre (un alter-ego al propriului său fiu?) „ Xavier, 14 ani, elev la o şcoală pariziană de tutelă catolică, [căruia] îi place să citească. Tolkien, Conan Doyle, Conrad, Rimbaud, Irène Nemirovsky precum şi o tonă de BD-uri, printre care la loc de cinste se află, în ierarhia lui personală, Le Chat şi Corto Maltese, sofisticatul erou romantic, descoperit graţie ferventelor evocări paterne.“
Sau despre „Sfântul tuareg“, Charles de Foucauld, a cărui biografie romantică a cunoscut până şi o adaptare în benzi desenate, realizată în 1959 de artistul belgian Jijé. Sau despre Tibet, care este „o concentrare de lamaserii plantate în atmosfera poliţistă din celebrul album cu (reporterul) Tintin în... Tibet.“
În 2013, eliberat de constrângerile politice, publică pe site-ul Lapunkt, incitante articole despre „Tintin în lumea lui şi a noastră“ sau „Corto Maltese în Siberia“, dialogând acolo cu un alt mare bedefil, Ioan Stanomir, pe care îl vom cunoaşte mai târziu.
Având pe birou statueta „manifest“ a lui Tintin (achiziţionată de la magazinul Tintin de pe Rue de la Colinne din Bruxelles) Teodor Baconsky se întoarce în mod regulat, la seria BD care i-a fermecat copilăria:
„Acestea fiind spuse, revin, alături de Michel Pastoureau, la Milou (cel puţin pe el, împreună cu Tintin, l-am însoţit constant, graţie fostei «Biblioteci franceze» din Bucureşti). «Născut» în 1929, micuţul fox-terrier alb a fost iniţial protagonist, cedînd apoi terenul în faţa altor personaje, umane, precum căpitanul Haddock, profesorul distrat Tryphon Tournesol sau zăpăciţii detectivi ecolalici, Dupont & Dupond. Dar Milou a continuat să vorbească, «auzit» doar de cititorii atenţi. Vouă vă mai spune ceva?“
Notă: Îl informez pe această cale pe distinsul diplomat ‒ dar şi pe cititorii interesaţi ‒ că, începând din 2006, 16 (în curând 18) din cele 24 albume cu aventurile lui Tintin sunt disponibile şi în limba română, fiind editate de către un (alt) francez îndrăgostit de România, André Szacvary, patronul editurii MM Europe (publicitate gratuită !).
Se încarcă comentariile...
