Ponta şi Panait: sistemul te ridică, sistemul te omoară

Filmului lui Tudor Giurgiu despre moartea procurorului Cristian Panait s-a suprapus perfect peste filmul din capul meu despre moartea procurorului Cristian Panait şi peste toate filmele despre moartea procurorului Panait din toate minţile posibile.

Un tânăr procuror îndrăzneşte să spună nu atunci când sistemul îi cere să spună da, iar pentru această îndrăzneală este sancţionat, umilit, torturat psihic şi, într-un scurt final, strivit. Nu este greşit să spunem că procurorul Panait a fost sinucis de sistem. Aceasta este, pe scurt, povestea filmului „De ce eu?“, pe care Tudor Giurgiu a ales să-l proiecteze, într-o variantă încă neşlefuită, între cele două tururi de scrutin. Şi e foarte bine că l-a scos acum, în campania electorală. Numitorul comun dintre film şi alegeri este Victor Ponta, candidatul PSD la Preşedinţie. Deşi multă lume s-a aşteptat să-l vadă pe Ponta împingându-l peste  balcon pe Cristian Panait, aceasta scenă nu există şi, după cum a spus chiar regizorul, ea nu existat nici în realitate.

Însă procurorul Ponta există din plin în acest film, chiar dacă poartă un nume fictiv, pentru că filmul este şi o poveste la timpul trecut despre Justiţie. Un trecut sumbru, în care anchetele se făceau pe teren, dar sentinţele erau dictate de la sediul PSD, patidul-stat condus atunci de Adrian Năstase.Un trecut despre care unii spectatori, mai optimişti, au spus că nu se va mai întoarce în vecii vecilor, pentru că acum aveam instituţii puternice, aveam UE care veghează pentru noi. Alţii au spus că trecutul încă ne pândeşte, că Justiţia este în pericol.  În acelaşi timp, filmul este o poveste şi despre viitor, pentru că nu mâine, nici poimâine, dar luni, omul politic plămădit de Adrian Năstase, omul politic ce conduce acelaşi partid, va fi, probabil, noul preşedinte. Victor Ponta a fost colegul de biroul al lui Cristian Panait, a fost chiar prietenul lui Cristian Panait, şi opusul său. Panait, „băiat deştept de la ţară“, după cum îl alintau superiorii, s-a luptat să devină cel mai bun în meseria sa, căutând întotdeauna adevărul şi numai adevărul, într-o vreme în care adevărul se primea într-un plic, pe care scria, mare: „Dacă şefu ţi-a spus să faci, atunci faci! Dacă nu, pleci!“

În timp ce şefii, mătuşa, chiar iubita, îi spuneau să facă, Panait a plecat, de tot. Sistemul i-a scris un plan de antrenament, dar Panait a picat după prima probă. De partea cealaltă, Ponta a ales să facă, a rămas, apoi a urcat. A plecat la Guvern, apoi la Parlament, apoi a ajuns şef de partid, şef de Guvern şi, în final, va ajunge şef de ţară. Ponta a respectat ad litteram reţeta sistemului, care i-a tot sculptat cariera până la perfecţiune. La scurtă vreme după ce Panait s-a sinucis, Ponta a fost invitat la prima sa emisiune în calitate de şef al corpului de control al premierului. Premierul Adrian Năstase.Marius Tucă îl tot întreba de moartea lui Panait, iar Ponta, cu ochii în jos, răspundea încâlcit, fără să-şi ducă ideile până la capăt (răspunsul între minutul 6 şi minutul 12). Totuşi, o frază spusă cursiv a fost suficient. „Cristian Panait şi-a dorit să-şi facă meseria la modul absolut. Poate trebuia să-i explicăm mai mult că în viaţă nu există numai alb şi negru. Era cel mai pasionat dintre noi“, a spus Ponta. O frază care arată de ce a ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Cristian Panait a fost aplaudat luni seară, deopotrivă, de oameni care, la rândul lor, au julit braţul puternic al sistemului, de oameni care i-au cunoscut personal pe torţionarii săi, dar şi de oameni tineri, ca mine, care nu aveau nici măcar buletin atunci când el s-a aruncat în gol. Poate că pe Cristian Panait l-au răzbunat condamnarea lui Adrian Năstase şi arestarea lui Viorel Hrebenciuc. Poate că îl vor răzbuna şi toate arestările de acum încolo, deşi cred că „răzbunat“ e totuşi prea mult spus. Cristian Panait poate fi însă şi reîngropat la fel de uşor: prin votul de duminică. România se pregăteşte să se îmbrace în gri, să devină ţara lucrului bine acoperit, dar încă se mai poate ceva.