Eugen Jebeleanu, regizor: Criza a fost pentru mine un motor de creativitate forţată. N-a fost un timp mort INTERVIU
0
ICR Paris desfăşoară proiectul ”Împreună cu creatorii români din Franţa în timpul pandemiei de coronavirus”. În aşteptarea reluării activităţii teatrelor, muzeelor, sălilor de concert sau a cinematografelor, ICR Paris publică interviuri despre viaţa şi proiectele a 15 artişti din Franţa care promovează cultura română. Azi: regizorul Eugen Jebeleanu: ”Această perioadă a fost o adevărată căutare, interogare, asupra teatrului în general”
ICR Paris: Cum ai trăit această închidere a lumii culturale, acest moment în care domeniul digital pare să fi pus stăpânire pe lumea reală?
Eugen Jebeleanu: Din fericire, astăzi nu cred că se mai poate vorbi despre o oprire a lumii culturale, şi apoi, oricum, îmi închipui că în toate aceste luni care au trecut, pentru mulţi artişti nu a fost doar vorba de o paranteză, ci şi de o perioadă de căutare, de cercetare, de cruciadă identitară, de cercetare artistică, culturală; şi chiar dacă filmele, înregistrările video, partajarea de spectacole online au fost gratuire, faptul că am avut acces liber la toate aceste opere din istoria artei, din istoria teatrului au făcut bine tuturor, suntem cu toţii bucuroşi astăzi că ne putem regăsi scenele, spectatorii, sălile de teatru, că putem face teatru din nou, faţă în faţă [între timp s-au impus din nou restricţii]. Ca şi faptul că putem discuta, interoga asupra marilor întrebări care preocupă lumea de azi pe platourile de teatru.
Pentru mine această perioadă a fost o adevărată căutare, interogare, asupra muncii mele dar şi asupra teatrului în general, deoarece am avut şansa, în tot acest timp, aceste luni, de a putea avansa la teza mea de doctorat ( la Universitatea din Sibiu), şi am simţit cum această perioadă a contribuit la efectuarea unui bilanţ, la a pune negru pe alb idei despre cum s-a făcut până acum teatru dar şi despre cum se va putea face teatru de acum înainte. Despre cum poate fi folosită această perioadă pentru a avansa şi mai mult în acest sens, mai adânc în arta mea, în lăuntrul resurselor mele, pentru a vedea cum se mai poate face teatru azi.
ICR Paris: Această criză a coronavirusului a fost pentru tine un motor de creativitate, de reînnoire şi de explorare ?
Criza a fost pentru mine un motor de creativitate forţată, aşa cum am precizat, şi cred că pentru mulţi artişti a fost la fel, dar a fost şi un motor de creativitate necesară. Am făcut tot ceea ce am putut şi cum am putut, în stânga în dreapta, neuitând în acelaşi timp care este obiectivul nostru real, al muncii noastre. Pentru mine a fost un motor de creativitate mai ales pentru că ne-am putut permite să luăm acest timp, să avem acest timp pentru noi, cu mult mai atent decât de obicei, înainte; mai departe decât atunci când eram într-o cursă continuă şi furam momente pe ici colo pentru a cugeta la mersul lumii, al societăţii.
Momente pentru a te gândi la lume în general, lumea în care trăim ; atunci când eram practic închişi în casă, când nu ştiam când vom ieşi din nou afară, când vom începe iar să lucrăm, ne puneam o mulţime de întrebări asupra necesităţilor noastre, nevoilor noastre, nu doar despre rostul artei în lume.
Şi deci pentru mine este evident că arta trebuie să fie, ca şi alte domenii, un domeniu de primă necesitate pentru public, mai ales pentru publicul care nu are acces la cultură, pentru cei care, deşi ar dori foarte mult, din cauza diferenţelor sociale nu poate fi în acelaşi loc cu populaţia burgheză, să zicem, care ocupă azi sălile de spectacol, în Franţa, în România dar şi peste tot în lume.
Cred că în această direcţie s-au îndreptat gândurile mele din acea perioadă, înspre cum putem face teatru pentru a întâlni cel mai diversificat public, despre cum pot face teatru altfel, pentru ca teatrul să-şi păstreze funcţia educativă, politică, socială, de fapt. Atribute pe care le-a avut încă de la început. Deci eu am încercat să mă aplec asupra unor proiecte chiar şi în timpul izolării, reinventându-mă. Acest demers mi-a permis de exemplu să lucrez la un proiect numit Remissions, cu una din actriţele de la Compagnie des Ogres, Claire Puy-Grenier, acest spectacol va fi pus în scenă în luna decembrie la Teatrul de comedie din Caen (regiunea Normandia). Pentru noi a fost o excelentă ocazie de a lucra împreună, prima abordare de fapt a unui text, a unui viitor spectacol: am creat o ficţiune radiofonică asupra primelor cinci episoade ale textului. Deci izolarea a servit la ceva.
Izolarea a servit şi la abordarea capacităţii noastre de a lucra în viitor, printr-un alt fel de a crea împreună.
Pentru mine nu a fost deci un timp mort. A fost evident o perioadă complicată, dificilă pentru toţi, pentru că nu ne aşteptam la aşa ceva, iar incertitudinea ne-a aruncat pe toţi într-o stare de dezechilibru emoţional, psihologic. Dar a fost şi o perioadă care ne-a permis să creăm altfel. O perioadă creativă.
Sunt foarte mulţumit şi pentru faptul că astăzi ne interogăm mai mult decât ieri, cu toţii, artiştii, directorii de teatru, programatorii, întreg personalul teatrului, despre cum să facem să aducem lumea la teatru, lumea în sălile de teatru şi nu numai.
Revenind la proiectul Remissions, a cărui premieră va fi în decembrie, m-am gândit să îl joc cu Claire într-o grădină. Aşa se explică scenografia acestui text, dramaturgia textului,, capacitatea de a ieşi din sala de teatru pentru a merge spre public. De ce nu deci sera unei grădini, cu actriţa în interior, ca un fel de instalaţie performativă, în piaţa publică, poate chiar în faţa teatrului, cu spectatori în jurul nostru ? Un dispozitiv cadru frontal care va permite în acelaşi timp privirea, ascultarea teatrului, participarea dar şi părăsirea piesei de teatru atunci când spectatorul simte că nu mai doreşte să rămână. Un teatru imersiv deci, crearea unui spaţiu imersiv, în care regulile de joc sunt schimbate din mers.
ICR Paris: Care au fost mijloacele de subzistenţă ale artistului în timpul izolării?
Am avut norocul, în Franţa, de a fi primit din partea statului francez decizia de prelungire a ajutorului acordat muncitorilor intermitenţi ai spectacolului, până anul viitor. Această decizie a însemnat securitate şi protecţie pentru artiştii francezi sau pentru artiştii care lucrează în Franţa, care au acest statut; nu a fost cazul în România, actorii şi artiştii angajaţi în teatre subvenţionate de Stat au avut probleme, au fost oprite programe, tăiate bugete, perioada a reprezentat un adevărat pericol pentru actorii români sau care lucrează în România, dar, mai ales, a fost o perioadă foarte grea pentru teatrul independent, care nu a avut niciun sprijin specific, care să poată face ca artiştii să nu ajungă într-o stare de precaritate totală, care să fie până la urmă un pericol pentru arta sau chiar viaţa lor.
Mă preocupă acest aspect de mai mult timp, şi cred că e momentul să lansez un apel către statul român dar şi către instituţiile europene, pentru a face un efort pentru a ajuta artiştii independenţi, teatrul independent, artiştii pur şi simplu ; pentru a-i ajuta să îşi desfăşoare corect munca, de a nu mai fi victimele sistemului şi ale precarităţii care poate fi cauzată de acest tip de criză sau de altele similare care au traversat sau care vor traversa epoca noastră.
În mare, acesta este aspectul care m-a preocupat personal: cum să fac, de la nivelul meu, astfel încât artiştii să nu mai trăiască în precaritate, să nu mai fie nevoiţi să "cerşească", nu asta este datoria noastră, meseria noastră. Societatea are nevoie de artişti, sensul nu este neaparat invers.
Artiştii construiesc societatea, aceasta are nevoie de implicarea lor, de munca lor, de creaţiile care ne permit, întocmai, să depăşim evenimente de tipul acestei pandemii.
Dacă ne gândim la perioada din urmă, la timpul când toată lumea a fost obligată să stea în casă, este doar datorită teatrului, muzicii, filmului, cărţilor, datorită lor a reuşit să treacă lumea de acest moment, deci şi datorită artiştilor care au adus în casele lor acele mici detalii în plus, disponibile online, care le-au permis să străbată altfel acel moment, petrecând chiar momente plăcute, perioada de izolare, de închidere, de restrângere, generată de această criză sanitară.
ICR Paris: Cum ne putem imagina cultura după coronavirus ? Vom putea relua vechiul mod de a trăi şi consuma cultura?
Cultura de mâine nu ştiu cum să o imaginez, prefer să mă gândesc la cultura de azi, deoarece în acest sens este important să acţionăm şi pentru că este important ca în această perioadă post-izolare să ne aplecăm asupra acestui subiect. Cultura de azi poate răspunde acestei problematici, societale, care ne înconjoară. În acest sens, mă gândesc la teatrul francez, a cărui programare se întinde pe un an, programare deja făcută şi care, în acest moment, de exemplu, nu prea răspunde problemelor şi interogărilor actuale ale societăţii.
În această dinamică cred că ar fi mai simplu, sau mai bine pentru artişti, să existe un alt ritm de programare, ca spectacolele să nu fie programate chiar cu atât de mult timp înainte, ca artiştii să nu fie forţaţi să trăiască şi să creeze într-o dinamică de lungă durată, care nu este în mod obligatoriu cea care convine proiectelor lor. Ca să fiu mai clar, cred că astăzi este obsolet să te gândeşti la crearea unui spectacol care să fie vizionat peste 2-3 ani, când noi nici măcar nu ştim cum şi când vom ieşi din această criză, din această perioadă de pandemie, de incertitudine. Din tot acest an care a fost impactat de criza sanitară.
Cred, în concluzie, că e important să schimbăm această optică. Sunt multe alte lucruri care trebuie schimbate, dar, întocmai, suntem pe cale să ieşim din izolarea noastră şi să vedem cum putem pune alte baze, alte relaţii între artişti, între teritorii, a nu închide frontierele ci a crea alt tip de dialog, să continuăm să facem teatru angajat, dar şi să continuăm să facem un teatru al cărui centru de interes să fie publicul.
Sper ca artiştii să nu îşi piardă curajul, ambiţia, puterea, căci în această perioadă gândurile noastre se îndreaptă în mod obligatoriu spre toţi acei artişti, acele persoane care din cauza problemelor materiale, sau altele, s-au descurajat şi s-au simţit în pericol. Sper ca fiecare artist şi fiecare persoană să poată găsi curajul şi forţa de a se bate.
În acelaşi timp statul şi toate instituţiile publice care constituie statul, principalul sprijin pentru artiştii europeni să facă astfel încât să ne putem continua munca într-un cadru mai seren, în care să simţim, aşa cum spuneam la început, că arta pe care o facem şi o dăruim este de primă necesitate.
Regizează în România, Franţa şi Germania
Eugen Jebeleanu este regizor, realizator şi autor, munca sa derulându-se în România, în Germania, în Franţa. Din 2010 montează fabule care abordează teme politice şi sociale, pentru a interoga astfel noţiunile de normă socială, identitate, libertate. Demersul său artistic doreşte să asigure un spaţiu de exprimare unor antieroi care nu aparţin majorităţii şi care nici nu se alătură "culturii dominante". În 2010 fondează în România, cu Yann Verbourgh, Compania 28, el montând aici ca regizor şi autor, între 2010-2015, mai multe spectacole: dontcrybaby (tradus în germană şi publicat de editura Theater der Zeit în 2015), RETOX (text selecţionat în Palmaresul 2014 al Eurodram) şi Ea e băiat bun. În 2015 este invitat de Teatrul Gong din Sibiu să monteze piesa 20 noiembrie, de Lars Nören, Familii (ultimul său text) şi Vedere de pe pod, de Arthur Miller. În 2017 pune în scenă, în Germania, Ţapul, de R.W. Fassbinder, la Teatrul Naţional Stuttgart, iar în Franţa, Ogres (Căpcăuni), de Y. Verbourgh. În 2019 montează Itinerarii (într-o zi lumea se va schimba), de Y. Verburgh, o co-producţie Franţa-România, Compagnie des Ogres şi Arcub Bucureşti, pentru care a fost recompensat de UNITER în categoria Cel mai bun regizor al anului 2019. În acelaşi an face şi primii paşi pe marele ecran, realizând lung metrajul Poppy Field, produs de Icon Productions, după un scenariu scris de Ioana Moraru, cu sprijin din partea CNC. În 2020, în fine, la invitaţia primită de Opera din Lyon, pune în scenă primul său spectacol de operă, I was looking at the ceiling and then i saw the sky, de John Adams.
Interviul video în limba franceză poati fi urmărit aici.
Se încarcă comentariile...
