Politică subţire sau improvizaţie?

„Cei doi vorbesc pe rând, nu împreună, stau în locuri diferite din sală, nu alături, şi nu se citează unul pe altul, nici nu se completează.”

De ce intră unii în politică? Din interes (material), din vanitate, din principiu, din datorie (faţă de ţară, de un om sau o instituţie), sau din neastâmpăr. De ce ies din politică? Din dezamăgire, sau dezgust. Inocenţa la intrare se transformă în înţelepciune la ieşire? Uneori, cel mai des însemnă doar că ai îmbătrânit. Te întorci acasă şi, cu puţin noroc, scrii la gazetă.

Aceste nuanţe au ceva în comun: coerenţă cu tine însuţi. La noi domnesc însă imprevizibilul, incoerenţa cu ziua de ieri, nepăsarea de mâine, profitul de astăzi. Fanariotism? I-aş spune politică de improvizaţie, nu de reformă. Teatru,  ficţiune TV drept realitate cotidiană. Vorbe înflăcărate, priviri pline de subînţeles între vorbitori, dar obscure, zănatice pentru ascultători. Improvizaţie aş numi politica fără memorie, cea care nici nu decurge din ce ai făcut în trecut, nici nu neagă trecutul în mod explicit pentru că tu te-ai schimbat realmente, prin experienţă sau reflecţie. Nu, astăzi faci şi spui ce se cere astăzi: politica este o piaţă la fel ca şi încălţămintea, pantofii cu vârf ascuţit urmează celor cu vârf rotunjit. Nu pentru  vreun motiv anume, ci pentru că aşa se vând mai bine.

Un număr imens de oameni a venit la lansarea ´noului´ PSD, numit în subtitilu ´România noastră´. Cine sunt ´noi´? Vreo 15 oameni, poate oameni de calitate, dar puţin cunoscuţi, alături de prea cunoscuţii Geoană şi Vanghele. Cei doi vorbesc pe rând, nu împreună, stau în locuri diferite din sală, nu alături, şi nu se citează unul pe altul, nici nu se completează. Cine conduce? Primul, după aplomb, dar al doilea nu-l confirmă. Cine sunt restul ? Vom afla abia după ce vor avea majoritatea în Senat, apoi în Camera deputaţilor. Esenţială este deci preluarea puterii, nu programul pentru care se cere puterea.  Trust me! De ce? Pentru că suntem  victime ale lui Ponta, şi deci suntem  buni. Votati-ne  şi vă vom spune apoi ce vrem. Când şi cum? Nu ştim,  veţi fi  înştiinţaţi. În plus, nimeni nu sezizează coincidenţa subtitlului cu ´Cosa nostra´, numele mafiei siciliene. Sau avem şi la noul PSD tandemul de la vechiul PSD:  un ´capo´ (Ponta) şi un brav  ´sottocapo´  (Dragnea)?

Dl. Geoană ne dezvăluie la Realitatea TV de duminica 1 februarie calităţile celor din noul PSD: onestitate, competenţă, patriotism etc. Deie Domnul, dar ce fac ei în baza acestor calităţi? Care este programul noului PSD atât de deosebit de cel vechi? Nu se spune. Promisiunea de viitor ţine locul deciziei din prezent.  Ni se anunţă un ´proiect de ţară´. O altă improvizaţie: domnilor, ţara, România, este una singură, şi este dată; proiectul vostru poate privi doar organizarea ei concretă statală, juridică ori economică.

Geoană vorbeşte cu o pasiune şi un entuziasm molipsitor, mai că te face să-i spui, gata vin şi eu. În chiar momentul următor cade însă în vechea lui obsesie că ar fi câstigătorul alegerilor prezidenţiale din 2009! Nu, faptele sunt altele. Diferenţa a fost mică faţă de Traian Băsescu,  anume  70.321 de voturi la peste 10,5 milioane de alegători, dar ea a fost validată de Curtea constitutionala după renumărătoarea  voturilor anulate. Cum să cred că respectă Geoană realitatea din prezent dacă nu o face pentru trecut?  

Proiectul de ţară este o nouă alianţă stânga-dreapta! O nouă majoritate ad hoc, improvizată în culise, rezultatul unei migraţii de voturi în sensul invers al celei care a dus la căderea guvernului Ungureanu în 2012. Atunci masa de manevră – UDMR, UNPR, minorităţile, diverşi membri PDL  – a plecat spre USL, acum, ea se reîntoarce la PNL plus PDL, izolându-i pe ´vechii pesedişti ´. Atunci, noul proiect de ţară  viza înfrângerea lui Băsescu şi MRU, acum el îl deslipeşte de scaun pe Ponta. Eroul de atunci este infamul de acum, şi invers.

Inversarea rolurilor fără modificare politică fundamentală îl urmăreşte  ca o piază rea pe Geoană. În 2005 el câştiga ca inovator preşidenţia PSD înaintea conservatorului Iliescu. În 2009, doar cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale pe ţară, Geoană încearcă un ´parteneriat pentru Timişoara´, o împăcare istorică cu Crin Antonescu (atunci lider PNL), Iohannis, primar al Sibiului şi Ciuhandu, primar al Timişoarei, vechi membru  PNŢCD. Mari demonstraţii de protest la Timişoara şi în alte oraşe acuză reorientarea ca trădare. Apoi, Geoană este dat afară din partid de noul preşedinte PSD Ponta. Remodelarea politicii româneşti este împinsă în viitor. Ea revine abia acum: o nouă stânga-dreaptă reînveşmântă noi actori în salvatori ai ţării.

Politica „Stop si de la capăt“ de care vorbeam săptămânile trecute se poate citi aici ca o improvizatie care pierde exact criteriul moral, spiritul civic subliniat de Iohannis. Geoană sigur ar protesta: nu, el chiar moralitate urmăreşte, pe bune. Aşa a vrut şi în 2009, alături tot de Iohannis. Numai că faptele ne arată în răstimp un Iohannis consecvent cu sine şi un Geoană improvizând în aşteptarea unui moment prielnic. O mare diferenţă: primul este liber de trecut, al doilea vrea să-l exorcizeze.

Noi mai trebuie să uităm apoi şi rolul lui Hrebenciuc, arestatul de azi, în campania lui Geoană, şi basmele cu flacăra violet care-l bloca pe Geoană în momentele cruciale. Să fi devenit acesta acum chiar un reformat atacând dinăuntru corupţia Bisericii oficiale? Un predicator pur, incoruptibil? Nu este exclus, desigur, dar nici nu este evident. Ambiguitatea poate fi însă rezolvată foarte simplu. Renunţaţi la prudenţa excesivă, domnilor, acceptaţi riscul, faceţi public ´proiectul de ţară´, convingeţi-ne prin fapte, aruncaţi peste bord improvizaţia, vagul, retorica, grija de imagine. Jucaţi pe faţă. Nu e mai simplu şi mai eficient?