Perspectivele 2023: A avut oare Shakespeare dreptate?

Spunea Antonio în „Furtuna” lui Shakespeare că „orice s-a petrecut în trecut nu-i decât un prolog”.  Este extrem de posibil ca 2023, anul unor foarte mari și complicate construcții adversative, să fie demonstrația că așa și este, că tot ce-am văzut în acest an să nu fie decât setarea unor noi condiții pentru ce va fi inevitabila restructurare a ordinii internaționale.

Și rămâne de văzut un singur aspect: se va face oare resetarea tuturor jocurilor în mod pașnic, înțelegându-se, pe bază de evidențe, că momentul este inevitabil sau, dimpotrivă, armele vor vorbi și, cu orice preț plătit de nevinovatele popoare ale lumii, generalii vor primi misiunea să conducă operațiunile de creare a noilor zone de influențe.

Și, dacă vrem să pariem pe ce va fi în 2023, să vedem ce-a fost în acest an. Și, poate, pentru prima oară, să inversăm punctul de vedere dominant și să vedem care este percepția populațiilor din diverse țări ale lumii, sintetizate într-unul dintre cele mai interesante și demne de atenție sondaje globale a cărui publicare este așteptată de analiștii de securitate pentru a putea avea, măcar cu o oră mai devreme, posibilitatea de a-și sfătui liderii cu privire la următoarele mișcări.

Este vorba despre un document publicat de IPSOS „Global predictions for 2023” din care, deja de câteva zile, în unele țări au fost deja difuzate analize naționale prin care să se pregătească un mediu favorabil pentru diverse decizii economice și mai ales de politică externă. Nu vă așteptați să apară așa ceva și la noi, cel mult veți vedea „tradiționalele urări de bine” adresate concetățenilor de titularii unei politici care ne-a dus în punctul pe care-l cunoașteți, cu performanțele pe care le resimțim cu toții.

Așa că să vedem ce zic și percep ceilalți, mai precis 24.471 de persoane cu vârstele între 16 și 74 de ani, de pe toate continentele.

1.       Evaluarea procentajelor de speranță. 65% dintre cei intervievați se așteaptă la un an 2023 mai bun decât ce-au avut de trăit în 2022. Cei mai puțin optimiști sunt japonezii (procent de 36% dintre intervievați) și cei mai optimiști sunt brazilienii (85%), firește după ce Bolsonaro, politician de dreapta, admiratorul lui Trump, a pierdut alegerile. Interesant este faptul că optimismul chinezilor a scăzut de la 94% în 2022 la 83% în 2023, lucru explicabil datorită tragediei nesfârșite a multiplicării cazurilor de Covid-19. Dar nivelul de optimism a scăzut într-un procent realmente spectaculos (peste 10%) în 24 dintre cele 54 de țări analizate în acest an, cele mai spectaculoase involuții ale optimismului fiind în Suedia (-26%), Italia, Danemarca și Coreea de Sud (toate cu – 9%) și , cum spuneam, Japonia cu o scădere de -18)

2.       Puternic pesimism economic. Doar 45% dintre respondenți cred că economia globală va merge mai bine, în scădere față de anul trecut (61% optimism) și cei 54% optimiști pentru 2020. Cei mai pesimiști privind viitorul sunt belgienii (doar 27% din populație așteptând îmbunătățiri ale situației, asta în timp de în China și Emiratele arabe Unite 78% și, respectiv, 76% din cei chestionați se așteaptă la timpuri mai bune. ) Motivele de îngrijorare sunt cam aceleași pe tot globul: costul ridicat al vieții (79% se așteaptă la o creștere a tuturor prețurilor), nivel din ce în ce mai ridicat al inflației (75%), creșterea șomajului (68%) și creșterea nivelului dobânzilor (74%).

3.       Teama de război în Europa. Vă las să descoperiți singuri seria de tabele statistice din document, dar mi se parte că ar trebui să combinați lectura și cu mult mai ampla deschidere, mult, mult mai amănunțită din Almanahul IPSOS pentru 2022și, mai ales, analiza pe ceea ce mi se pare cea mai neliniștitoare descoperire a lor: reîntoarcerea temerilor și realității războiului în Europa cu toate consecințele sale sociale și economice care afectează deja câteva dintre țările relevante din UE. Aveți aici un link din care puteți să intrați în multe analize dintre cele mai sugestive pentru a vedea în ce context pomeneam de replica din piesa de teatru shakesperiană. Interesantă este proporția statelor europene care primesc refugiați și unde opinia publică sprijină din plin acest lucru (Suedia 89%, Olanda (86%) și Spania (85%). Dar -într-un sondaj din noiembrie - vedem că teama de conflict militar se numără printre primele cinci subiecte de îngrijorare în Polonia (34%), Germania (29%), Coreea de Sud (17%). În raportul de acum, apare cu claritate și teama ca în conflictele militare să fie folosite la un moment dat și arme nucleare. Aproape jumătate (48%) dintre respondenți spun că este vorba mai degrabă de un scenariu decât de o posibilitate reală, dar există o creștere evidentă de la procentul în care doar 34% credeau asta anul trecut. Sentiment de anxietate mai puternic în Indonezia (69%), Peru și Columbia (62%).

4.       ROMÂNIA, o țară a contrastelor. Chiar merită să citiți analiza semnată de Alina Stepan, country manager pentru țara noastră care începe prin a informa că, „fundamental, românii sunt o cultură colectivă și vulnerabilă, pasivă și reactivă, deoarece teama de eșec este mai mare decât dorința de a reuși. Valori precum tradiția și conformismul formează o mare parte a conștiinței colective și ele provin din nevoia istorică de securitate în fața adversităților. Românii manifestă o tendință de a se vedea ca eliberați de opresiune (liberi de opresiune) elibera de opresiune decât de a folosi libertatea în scopul de a clădi ceva (liberi de a face acest lucru)”. Este extrem de util de lecturat această analiză făcută de un român despre românii săi și este de înțeles că, pusă într-un asemenea context cum sunt rapoartele IPSOS  care interesează global atâtea surse de putere și în prezența neștiinței guvernamentale în ce privește jocul extern, chiar acestea sunt imaginile care rămân în conștiința marilor decidenți care, de obicei, chiar nu mai au nevoie de alte explicații.

Părerea mea este că e bine și util să suprapuneți analiza de țară privind România cu celelalte tendințe, continentale și globale pentru a vedea în ce zonă de nisipuri mișcătoare ne plasăm, cu voie sau mergând la întâmplare, în ritmul deciziilor politice de pe o zi pe alta. Și atunci, într-adevăr, putem să ne gândim că ce-a fost n-ar fi decât un prolog la ce urmează.