Performanţa în afaceri

N-am ezitat prea mult în a alege subiectul celor de mai jos - Radu Georgescu. În aparenţă e mai puţin ofertant decât dna Le Pen sau dna Dinu. Acestea două au avantajul unei vizibilităţi pe măsura performanţei; una în politică, cealaltă în autoironica sa condiţie prezentă (judecătoare judecată aflată în arest).

Întâmplarea a făcut ca ieri să văd emisiunea dlui Moise Guran, “Ora de business”, care l-a avut ca invitat pe un foarte cunoscut om de afaceri din domeniul IT, dl. Radu Georgescu. Tot ieri, dar dimineaţa, văzusem şi citisem comentariile despre recentul sondaj publicat de „Le Nouvel Observateur” din care, uimit, dar nu surprins, aflam că Frontul Naţional condus de Marine Le Pen e pe primul loc în intenţiile de vot pentru europarlamentarele de la anul. Şi, la capitolul amuzament (!), am râs de iritarea dnei judecător Dinu, aflată deocamdată în arest, că trebuie să stea, ea, care are “studii superioare”, la un loc cu borfaşi şi alţi oropsiţi fără studii. Cred şi eu, ca şi alţii, că studiile superioare sunt o circumstanţă agravantă în cazul delictelor; în fapt, însă, ele, studiile, nu au nicio importanţă în asemenea situaţii. Infracţiunea, delictul, crima nu ţin cont de media de la bac sau de titlul de doctor. Te gândeşti numai că un nivel superior de educaţie poate să conteze în a frâna porniri infracţionale sau criminale. Dar când vom auzi un condamnat că va cere să fie cazat în aripa Mozart  de la Rahova, sau în sectorul Eminescu de la Jilava, înseamnă că musai trebuie modificate câteva articole din Constituţie.

N-am ezitat prea mult în a alege subiectul celor de mai jos. Radu Georgescu. În aparenţă e mai puţin ofertant decât dna Le Pen sau dna Dinu. Acestea două au avantajul unei vizibilităţi pe măsura performanţei; una în politică, cealaltă în autoironica sa condiţie prezentă (judecătoare judecată). La prima, performanţa e reală, chiar dacă dă frisoane, la a doua, “performanţa” e un accident grav, profesional, personal, uman.

Dl. Radu Georgescu, însă, e vizibil numai când reuşeşte să vândă o afacere de-a sa de succes, o companie, o divizie a grupului Gecad, astfel încât, numai prin statutul celui care îi cumpără afacerea, prin poziţionarea acestuia în business, e limpede că dl. Georgescu e în prima ligă profesională a domeniului său, ba chiar în topul acestuia. În rest, nu îl vezi în lumina mediatică.Cum reuşeşte în afaceri? De ce îşi vinde afacerile de succes? Asta a încercat să afle dl. Guran de la invitatul său.

Dincolo de informaţii elementare despre cum a început cariera în afaceri, vânzând mouse-uri la începutul anilor ’90, fără vreo investiţie, până la Silicon Valley şi Nasdaq acum, vedem un parcurs de două decenii în care omul, care are idei foarte bune de afaceri, a muncit pe rupte. A vrut să ducă la bun sfârşit ceea ce începea de fiecare dată. Dl. Guran e nedumerit: de ce vinzi dacă afacerea are succes? Pentru că eu pot fi foarte bun numai până aici, după care o vând cuiva care  e mai bun de aici încolo. Toată lumea câştigă, şi încă foarte bine.Dl. Georgescu nu poate fi clintit din drumul său. Şi-a propus ceva, a avut un profesor foarte bun în facultate care l-a stimulat în cercetările sale, a plecat apoi la drum fără niciun ban. Spune că la 20 şi ceva de ani poţi greşi pentru că încerci, de multe ori, dar la 45, asta nu mai merge. Trebuie să fii deja foarte bun în ce faci. Şi să câştigi.

 Dl. Guran, care, ca de obicei, ştie ce vorbeşte, încearcă să îl „cunoască” pentru spectatorii săi, pe un om de afaceri pe care îl cunoaşte foarte bine şi îl întreabă despre ce i-ar sfătui pe tineri să facă azi. Ştie că Radu Georgescu se întâlneşte cu liceeni, le vorbeşte despre ce ştie el cel mai bine. Nu s-ar face profesor pentru că nu ăsta e drumul lui, dar crede, contrar opniei majoritare, că problema educaţiei nu e la nivelul studiilor liceale, ci la facultate. Acolo se strică ceva, acolo tinerii sunt subiecţi ai unei expertize departe de realitate. Dl. Guran nu insistă: ar fi fost important să aflăm ce crede dl. Georgescu că este realitatea. Căci, după cum spune dl. Guran, sunt mulţi tineri care nu ştiu cum şi încotro s-o apuce. Dl. Georgescu răspunde că dacă ai o pasiune, un hobby, vei reuşi chiar şi fără bani. Da, dar trebuie să şi mănânci. Şi care este problema? Trebuie să-ţi găseşti singur pâinea. Trăim într-o lume competitivă, concurenţială. Răspunsul dlui Georgescu vine pragmatic, cu precizie, fără văicăreala, moliciunea, defetismul atât de răspândite azi la noi.

Ce lipseşte azi în România? Invitatul spune clar, simplu: managerii de afaceri. Nu ideile geniale contează atât, cât cei care reuşesc să execute, să ducă o idee în termeni practici până la capăt. Discuţia e acum şi mai vie căci cei doi ating, cred, miezul lucrurilor. Să execuţi performant până la capăt. Cu plăcere. Nu vine odată vorba de competenţă. Ea este subînţeleasă. Dar ideea de plăcere revine de mai multe ori în discuţie. Dl. Guran pare că nu e foarte mulţumit. Vrea să îl “mişte” pe invitatul său astfel încât acesta să se revele, să aducă în lumină ceva necunoscut public. De pildă, dacă, în afară de multă muncă, mai şi “trăieşte”, se mai vede cu prieteni, un pahar, ceva... Are prieteni, nu bea, are o familie extraordinară. Punct. Fără detalii. Dl. Georgescu a stabilit demult o demarcaţie clară între ce e public şi ce e privat în cazul său. Nu poate fi clintit. Zâmbetul dlui Guran alunecă pe “graniţa” asta, dar accesul e interzis.

Dinamică, discuţia ajunge şi la “oamenii de care România are nevoie”, precum dl. Radu Georgescu. Nu s-ar vedea în guvern, ministru? Nu. Nu este treaba lui, nu acolo poate fi el performant. Dacă te cunoşti foarte bine, ştii unde îţi este locul. Experienţa politicului în ultimii ani, la noi, ne arată cu claritate că “oamenii de care are nevoie România” ajung rar la nivelul executivului. Majoritatea, ajunşi acolo, nu ştiu să ducă nimic până la capăt. Dar cred despre ei/ele că de ei/ele avem noi nevoie azi. Pozează în aleşii neamului, au o ignoranţă mesianică de-ţi dau frisoane.(opinia mea)

Ce îmi sare în ochi, urmărind discuţia celor doi, e că realitatea românească, cea care ne îngroapă în lipsa ei de performanţă în niciun domeniu (sunt câteva mici excepţii), nu este şi realitatea lui Radu Georgescu. Omul de afaceri este egal cu sine şi cu succesul său. Eul său e succesul său.

În această emisiune s-au întâlnit doi profesionişti cărora le place ceea ce fac. Nu numai că sunt foarte bine pregătiţi în domeniile lor de competenţă, dar profesează o etică a discursului cu valoare pedagogică. Între performance-ul ca act spectacular al celor care ar trebui să execute foarte bine, dar nu o fac, şi performanţa unui om ca Radu Georgescu şi a altora ca el, care trebuie să facă ce ştiu ei foarte bine, şi o fac, cine are de câştigat? Electoratul care votează pe primii, şi suferă apoi consecinţele, sau cei care creează valoare pentru ca şi alţii să câştige?

Am pus prost întrebarea. Dacă am face ceea ce ştim să facem cel mai bine, şi încă cu plăcere, nu ar fi OK? Cred că nu. Pentru că sunt mulţi executivi pentru care performanţa vine din netrebnicie, ea e bazată pe forţa de a nu duce nimic până la capăt. Şi de a lua salariul. O pâine câştigată cu fundul care stă pe capul care gândeşte ca vai de capul lui.        

Noi vedem numai spectaculosul milioanelor dlui Radu Georgescu, dar nu avem măcar un ochi pentru faptul că s-a luat în serios şi face performanţă.