Pentru că Putin avea nevoie de dușmani
0Mihail Gorbaciov a rămas în istorie cu un celebru citat. În finalul Războiului Rece, pe care a devenit clar că Uniunea Sovietică l-a pierdut economic în urma cursei înarmărilor în care s-a lansat dar pe care nu a putut-o susține, fostul Secretar General al Partidului Comunist al URSS și Președinte al URSS a declarat partenerilor americani: “Am să vă fac cel mai mare rău: am să vă las fără dușman”.
Motivația din zicerile lui Gorbaciov se referea la faptul că fără URSS, nu mai exista nici NATO (povestea a fost folosită ulterior cu referire la desființarea Pactului de la Varșovia, dar care nu a dus la desființarea NATO) și nici unitatea Occidentului. Pentru că, ce să vezi, dispariția dușmanului ar fi dus la re-apariția diferitelor rivalități, diferențe și divergențe între statele Occidentale care ar fi dus la distrugerea tuturor instituțiilor sale, între care Comunitățile Europene(devenite ulterior UE) și mai ales NATO.
Ucenicul vrăjitor: efectele secundare ale războiului lui Putin cu lumea
Două au fost consecințele acestui discurs, cu motivațiile aferente. Prima, la nivel intelectual, Pascal Brukner a avut ocazia de a scrie un celebru eseu, „Melancolia democrației: cum să trăiești fără dușmani”. O meditație filosofico-politica pe care o recomand întotdeauna ca element de analiză și gândire prospectivă bazată pe intuiție, filosofie și mai ales ancorare în realitate. A doua, NATO nu s-a desființat. NATO s-a transformat, a lansat Parteneriatul pentru Pace, apoi s-a extins și a continuat să-și joace rolul pentru apărarea colectivă a regiunii euro-atlantice. Ceea ce face și astăzi. Mai mult, după anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei, în 2014, acum după lansarea războiului de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei în Ucraina, în 2022, toate elementele din misiunile NATO de apărarea a teritoriului, managementul conflictelor și securitatea colectivă și-au dovedit pe deplin utilitatea.
Summitul NATO de la Washington, de săptămâna trecută, a fost ocazia cu care a fost dat publicității studiul Transatlantic Trends al GMF, un studiu anual făcut la nivelul statelor NATO de pe ambele maluri ale Atlanticului. Rezultatul este surprinzător, dacă e să ne uităm la actuala campanie electorală americană, dar și la temerile – îndreptățite – ale unor responsabili politici europeni care au luat în discuție declarațiile de campanie, pozițiile anterioare și raportarea la politica externă și de securitate în tabăra Republicană și a candidatului prezidențial Donald Trump.
Iar rezultatele subliniază foarte clar opinia publică a americanilor vizând marile teme ale lumii și responsabilitatea NATO, dar și lipsa de falii între cele două maluri ale Atlanticului, în interiorul Europei, între fostele Noua și Veche Europă – ca să-l cităm pe Rumsfeld și Robert Kagan, în editorialul său celebru Power and Weakness(Putere și Slăbiciune) din 2002: nu mai avem europeni de pe Venus și americani de pe Marte, ci procentele de susținere a ideilor comune sunt sensibil aceleași. Ba chiar și în zona mai puțin plăcută, cea a diferențelor generaționale.
Practic, rezultă din studiile Transatlantic Trends faptul că Vladimir Putin a reușit să obțină exact ceea ce se plângea că încearcă să prevină prin acțiunile sale din 2014 și 2022: dacă în 2014 a reușit să crească percepția și dorința ucrainenilor de a intra în NATO de la 17% în februarie 2014 la 72% in august 2014, în cazul războiului de agresiune împotriva Ucrainei, Putin a ras toate diferențele transatlantice SUA-UE sau Est-Vest în UE, între vechii și noii membri ai Alianței, între percepțiile diferite și aspirațiile diferite ale cetățenilor statelor membre NATO. Iar acest lucru crează un zid important care e în măsură să se opună opțiunilor partidelor extremiste sau populiste, eventual finanțate de Rusia în trecut, cum rezultă din studii, de a susține Rusia în detrimentul Ucrainei sau de a rupe NATO, de a bloca activitatea alianței sau a UE. Și asta în doar 3 ani, așa cum o arată sondajele realizate de GMF.
Cele trei surse ale apărării europene în percepția cetățenilor statelor NATO
Alianța Nord-Atlantică a reușit un salt impresionant la nivelul nevoii de NATO, a rolului și utlității sale pentru securitatea și apărarea statelor membre și a cetățenilor săi după invazia lui Putin. După război, percepția importanței a crescut de la 67% în 2021 la 78% în 2022, cu 11%, și se menține la 77% în 2023. Rolul critic al NATO pentru europeni a crescut de la 85% la 87% și 91% în Estul Europei, cu creșteri similare în Vestul Europei, în state altfel mai reticente, mai înclinate spre europo-centrism, armată europeană sau spre negocieri cu Rusia lui Putin - Franța (+15%), Suedia (+12%), Germania (+10%), cu Portugalia atingând (90%) și Olanda (79%) - state care consideră NATO important pentru propria apărare.
În 2024, 75% din populația statelor NATO consideră alianța crucială pentru viitoarea securitate a propriei țări. Dar diviziunea nu apare nici măcar între cele două maluri ale Atlanticului: în Statele Unite, 71% dintre respondenți care văd Alianța benefică. 68% că este necesară angajarea SUA în apărarea și securitatea europeană între care, la nivelul lui 2023, 80% dintre Democrați și 72% dintre Republicani susțin implicarea americană în Europa. Deci un puternic sprijin bipartizan intern în SUA pe această dimensiune, o situație care oprește orice putere politică ce va fi instalată la Casa Albă după alegerile din noiembrie să revizuiască angajamentul din cadrul NATO. Mai ales că în 2024, 51% dintre americani consideră că Statele Unite au o responsabilitate de a proteja Europa (YouGov Eurotrack+US sondaj, februarie 2024) care asigură baza solidă a existenței, funcționării și dezvoltării relațiilor și cooperaării transatlantice pe domeniile securității și apărării, desigur cu un respect pentru împărțirea echitabilă a costurilor și a responsabilităților.
Abordarea securității europene la nivelul publicului chestionat, urmează, de asemenea, același model al lipsei diviziunilor majore în această materie între est-și vest-europeni și între europeni și americani, fapt ce subliniază că falia lui Kagan din 2002 a reușit să fie depășită 20 de ani după și mai ales în cei 3 ani de când e război: NATO e principalul pilon, apoi un rol important al UE în apărarea și securitatea continentului – element nou coeziv astăzi, fără a fi antagonic, ci doar complementar NATO - respectiv implicarea SUA în securitatea și apărarea europenilor. Cele trei direcții nu sunt privite drept competitive de către nici un public, ci cooperante, complementare și interconectate.
Creșterea responsabilității europenilor în afacerile apărării strategice, nucleare și balistice
Lucrurile noi pe care le subliniază sondajul de opinie și specialiștii sunt nevoia de implicare europeană și mai departe de apărare și securitate, industria de apărare, producția industrială și adaptarea noilor tehnologii sau creșterea capabilităților, rezervelor și aducerea la zi a strategiilor din lecțiile învățate din Ucraina, primul război de secol 21: implicarea în dimensiunile strategice. Este vorba despre implicarea mai mare a UE în dezbaterile și negocierile strategice pe dimensiunea rachetelor și apărării anti-balistice anti-aeriene în general, apoi implicarea în dezbaterea nucleară. Deci aducerea celor mai profunde și mai intime teme ale apărării hard și politicilor de putere și pe masa celor 27.
Astfel, sondajul notează faptul că 79% dintre europeni consideră UE importantă și foarte importantă pentru securitatea națională a propriilor state, iar 54% susțin un rol mai puternic al UE în domeniul securității și apărării. Și acest lucru e valabil și pentru statele din Estul Europei, mult mai implicate în relația și rolul NATO în domeniul Apărării, dar și la nivelul statelor din Triunghiul Weimar, Franța, Germania, Polonia, responsabile pentru 30% din cheltuielile UE în materie. Eurobarometrul din primăvara lui 2024 nota că 77% dintre cetățenii UE susțin politicile de apărare și securitate ale UE, 71% fiind de acord că UE tebuie să-și întărească capacitatea de producție militară – celebrul program de 500 miliarde de euro anunțat de fostul și actualul președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Temerea diviziunilor inter-europene relevate în 2002 de Kagan se refereau și la acceptabilitatea implicării SUA în securitatea europeană. Și aici Putin a jucat un rol crucial cu războiul său de agresiune din Ucraina: în Franța și Germania avem creșteri similare ale acceptabilității, o creștere cu 17% (de la 45% la 62%) și cu 15% (de la 55% la 70%) respectiv după invazia Rusiei în Ucraina. O majoritate solidă a europenilor, (73%) susțin contribuțiile SUA la securitatea europeană, cu Suedia și Turcia înregistrând creșteri de 25% și 22% între 2021 și 2023. Acolo unde mai erau rezerve sau nuanțe, lucrurile s-au estompat la nivelul public, indiferent de abordările liderilor. Și aici nu mai reluăm impactul invaziei Ucrainei asupra ieșirii din neutralitate și intrării în NATO a Suediei și Finlandei, state tradițional neutre.
Războiul informațional și preocuparea pentru generațiile tinere
Veștile din sondajul Transatlantic Trends nu sunt, însă, numai foarte bune relative la unificarea opiniilor și percepțiilor la nivel aliat, după ce Putin a decis să-și refacă Imperiul sovietic prin forță, sub faldurile Rusiei, pan-rusismului, pan-ortodoxismului și unei forme proprii de conservatorism. Impactul războiului informațional al Rusiei (și Chinei) asupra NATO și UE subliniază și impactul masiv al acestor politici asupra celor mai tineri dintre cetățenii europeni. De aici și temele mari ale următorului Secretar General al NATO, dar și a liderii statelor aliate de a combate această componentă.
Temele cele mai sensibile vizează rolul SUA, Chinei și Rusiei și percepția asupra amenințării Rusiei la adresa Alianței, dar și a rivalului strategic chinez. Sondajul arată că, dacă astăzi 64% dintre respondenți susțin că SUA este cel mai important actor azi, dar în 5 ani doar 37% consideră că va mai fi astfel, o scădere de 27%. Desigur, este vorba despre percepție și sentimente, dar și o asemenea estimare este importantă, mai ales că este văzută creșterea influenței Chinei, de la 14% la 30%, în timp ce Rusia și UE rămân mai puțin influente, 14% și 7%.
Surpriza vine atunci când defalcăm datele pe generații și vârste și când privim la aberațiile din sondajul de opinie. Astfel, 30% dintre tineri consideră că SUA vor rămâne influente față de 26% China și 23% UE. Generația Z, cu preponderență, notează în SUA că influența Washingtonului este mult mai redusă și azi (54% față de 69% media), și au tendința de a percepe influența Rusiei la nivelul afacerilor globale în cheie mult mai favorabilă: în 2023, 27% dintre cei între 18 și 24 anu aveau o opinie pozitivă despre Rusia și influența rusă față de 9% dintre cei de peste 65%. La fel cum apare și în Marea Britanie (31% față de 6% în 2023), Germania (37% față de 7%) sau Franța (30% față 5%).
Același model este reprodus și la nivelul influenței Chinei: în 2023, 39% din tineri față de 21% dintre seniori americani descriau influența Beijingului drept pozitivă, la fel ca în Marea Britanie (39% față de 6%) și în Franța (45% față de 14%). În 2024, Pew Research nota că 16% dintre cei mai tineri americani adulți au o percepție favorabilă despre Rusia față de 5% dintre seniori și la fel 25% față de 8% apreciau politicile și rolul Chinei drept pozitiv. Rezultate care arată impactul social media și mai ales a aplicațiilor chineze răspândite larg – Tik Tok cu precădere – a războiului informațional al celor două state și nevoia creșterii rezilienței aliate în materie. Dar, desigur, aceste elemente sunt proiecte și politici ce vin din trecut, cu 10-12-15 ani înainte de declanșarea războiului de agresiune pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, și nu pot fi puse pe seama impactului războiului asupra Alianței, ci au rădăcini mai adânci și mai vechi. Care trebuie, și ele, combătute.