Până când vin nemţii

0
0

În barul tânărului Brandan (scenografia - Daniel Titza) se adună, atunci când nu vin nemţii, adică turiştii, trei bărbaţi - Jack, Finbar şi Jim - ajunşi la o anumită vârstă.

Oameni pe care îi despart multe, începând cu o seamă de diferenţe ce ţin de o anumită prosperitate cu care doar Finbar se poate lăuda şi încheind cu nenumărate mici conflicte inter-personale consumate în cei câţiva zeci de ani trăiţi împreună în aceeaşi localitate.

Un mic orăşel a cărui istorie pare definitiv şi decisiv marcată de construirea unui baraj. Dincolo de aceste diferenţe, Jack, Jim şi Finbar sunt legaţi unul de celălalt de nenumărate amintiri şi de condiţionarea obligatorie de poveşti. Poveşti de viaţă, marcate pe alocuri de o anumită stranietate, istorioare pe care Jack le califică în glumă a fi cu zâne pe care şi le spun unul altuia a nu ştiu câta oară în scop terapeutic. Astfel, ajutaţi de nenumărate halbe de bere, uneori chiar de tării ceva mai sofisticate, cei trei îşi uită pentru câteva ore cumplita singurătate. Îşi creează iluzia că au cu cine să vorbească şi că cineva îi şi ascultă şi, poate, chiar că nu au trăit tocmai degeaba.

Singurul care nu povesteşte nimic despre sine, doar îi ascultă pe cei trei şi le însoţeşte mărturisirile cu mici inserturi muzicale transformându-le astfel în mici spectacole este chiar tânărul Brandan. Un alter-ego, fireşte, al încă tânărului dramaturg irlandez Conan McPherson.


FOTO Andrei Gîndac

image

Iată însă că într-o seară la barul lui Brandan, Finbar ajunge la barul lui Brandan însoţit de o femeie tânără pe nume Valery. Aparent o turistă care vrea să petreacă numai câteva zile, răgazul rămas până când vin nemţii, în micul orăşel. Valery este primită cu nedisimulată bucurie de bărbaţii care acum au o nouă ocazie de a-şi mai redepăna încă o dată poveştile pe care fiecare le ştie pe de rost. La rândul său, femeia, la început vădit stingheră, afişând zâmbete false, încurcate, de convenienţă, îi ascultă şi apoi îşi istoriseşte propria poveste. Aceea a morţii propriei fiice, în timpul unui concurs şcolar de înot. O tragedie de pe urma căreia Valery a rămas cu sechele. Ascultând poveştile lui Jack, Jim, Finbar, Valery se simte încurajată în a crede că nu e complet nebună şi pare-se că, pentru o vreme, până când vin nemţii, va rămâne în tovărăşia acelor bărbaţi stranii.

În mare, cam acesta e subiectul spectacolului cu piesa Barajul de Conon McPherson, montat într-o regie subtilă, discretă, dar cu remarcabilă atenţie la detalii de Andreea Vulpe. Dacă nu ar fi să amintesc decât inspiraţia cu care regizoarea a ştiut să aleagă ilustraţia muzicală (superbă, scrisă de Jan P. Kaczmarek - Washington Square) ori să plaseze exact acolo unde era nevoie dansul lui Valery cu Jack şi tot ar fi destul.


FOTO Andrei Gîndac

image

Spectacolul de la ArCuB beneficiază de o distribuţie mai că m-aş încumeta să spun de cinci stele. În frunte cu Marian Râlea, actorul care fascinează prin amestecul de tristeţe, auto-ironie, clovnerie şi profundă durere, totul mascat de o de neoprit limbuţie cu care ştie să îşi construiască personajul. Lui alăturându-i-se Gabriel Costin care spune cu sufletul la gură, cu naivitatea unui coeur simple, povestea groparului cvasi-infantil ce trăieşte cu impresia că a avut cândva vedenii. Ori Romeo Pop, Finbar, omul aparent împlinit care istoriseşte cea mai puţin personală poveste dintre cele patru pe care ne este dat să le auzim. Sau tânăra actriţă Simona Pop, interpreta femeii care, dincolo de râsete false, pare pe veci marcată de vinovăţii.

L-am lăsat intenţionat la urmă pe foarte tânărul actor Alexandru Voicu. L-am apreciat cu câteva luni în urmă văzându-i evoluţia de excepţie din spectacolul cu piesa Iluzii, montat tot de Andreea Vulpe. Mi-am reconfirmat bunele impresii despre el urmărindu-l în With a little help from my friends de la Teatrul Excelsior, iar acum observându-i elaborata evoluţie din rolul Brandon sunt gata să apun, citând titlul unei rubrici din vechea revistă Teatrul de dinainte de 1989 că, da, se naşte o vedetă. E de sperat că Alexandru Voicu va şti să îşi construiască propriul drum în lumea artei, dar şi că se vor găsi şi regizorii, şi directorii de Teatru care să îi dea şansele pe care le merită. 

ArCuB Bucureşti- BARAJUL de Conor McPherson- Traducerea în limba română şi regia- Andreea Vulpe- Scenografia- Daniel Titza- Cu- Marian Râlea, Alexandru Voicu, Gabriel Costin, Romeo Pop, Simona Pop- Data reprezentaţiei- 11 decembrie 2016

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite