Oligarhia… liberală

În 1911 vede lumina tiparului lucrarea de căpătâi a lui Michels, „Partidele Politice”. Cu această ocazie, sociologul german prezintă celebra lege de fier a oligarhiei. În esenţă, domnul Michels ne spune că, pe măsură ce se profesionalizează, partidele funcţionează din ce în ce mai mult doar în folosul conducătorilor inamovibili şi atotputernici.

Dificultăţile competiţiei democratice duc la centralizarea şi birocratizarea partidelor, baza lor fiind deposedată de orice putere. 

PNL trece prea uşor graniţa de la democraţia liberală la oligarhia autoritară, în condiţiile în care nu avea nevoie de aşa ceva.

Congresul PNL din acest week-end oferă un studiu de caz minunat pentru exemplificarea teoriei prezentate mai sus. În esenţă, reperele acestui congres sunt mai degrabă bizare. Avem un preşedinte de partid care se prezintă cu nişte rezultate foarte bune şi o candidatură firească pentru un nou mandat în fruntea PNL.

Până aici, nimic ciudat. Însă, de neînţeles sunt episoadele crepusculare care au însoţit pregătirea congresului.

• Ostracizarea absurdă a unei organizaţii de sector, cu epurări ridicole de tristă amintire, l-a transformat pe Andrei Chiliman din primarul unei şesimi din Bucureşti, într-un lider politic naţional cu mesaj cât se poate de consistent.  
• Atacurile la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu l-au reînviat politic, făcând din acesta o alternativă serioasă în PNL, validată, iată, şi de unele cercetări sociologice care îl creditează pe fostul premier cu o cotă de încredere publică superioară lui Antonescu.  
• Mesajele anti-occidentale emise periodic de liderul PNL şi susţinătorii săi au încurajat consolidarea unei discurs pro-occidental puternic, asumat foarte vocal de tabăra Tăriceanu, ceea ce ar putea afecta decisiv proiectul prezidenţial al domnului Antonescu.

PNL trece prea uşor graniţa de la democraţia liberală la oligarhia autoritară, în condiţiile în care nu avea nevoie de aşa ceva. Oligarhizarea acestui partid are loc într-un moment în care conducerea sa este pe val, loviturile de forţă împotriva unor contestatari consideraţi izolaţi ieşind complet din registrul de funcţionare democratică a partidelor politice.

Poate că întreg fenomenul ar fi rămas un mister. Noroc cu domnul Michels care, acum 100 de ani, ne spunea că, pe măsură ce se profesionalizează, partidele funcţionează din ce în ce mai mult doar în folosul conducătorilor inamovibili şi atotputernici, deposedând baza de orice influenţă.

Aşadar, pentru explicarea acestei situaţii, nu există decât două răspunsuri logice. Ori este vorba despre obsesia unanimităţii, extrem de periculoasă pentru un politician care doreşte să fie preşedintele unui stat democratic. Ori, la mijloc este teama reală de a pierde susţinerea bazei partidului şi, de aici, nevoia de a controla cu mână de fier orice dizidenţă, fie ea şi a unui singur om. Dacă mai aveţi şi alte răspunsuri, nu ezitaţi să-mi spuneţi pe blog.

P.S. Războiul rece din USL se ascute: ghimpele Sorin Oprescu din coasta prezidenţiabilului Crin Antonescu a primit o replică liberală – ghimpele cvasi-premierului Klaus Johannis în coasta primului ministru Victor Ponta.