O lume rece ca un fiord

Să fie oare simptomatic pentru eliptismul dialogurilor, dar şi pentru cel al situaţiilor dramatice ori pentru finalurile indecise la definitivarea cărora un rol important i-ar reveni cititorului/spectatorului faptul că titlurile majorităţii pieselor lui Jon Fosse sunt compuse dintr-un singur cuvânt?

Căci cu câteva excepţii, precum Vis toamnă, O zi de vară, Eu sunt vântul, Cineva are să vină, Fata de pe canapea, celelalte scrieri pentru scenă cunoscute în România ale norvegului se numesc simplu Frumos, Numele, Umbre, Vizita, Iarna, Chitaristul.

Numele, piesă tradusă de Carmen Vioreanu şi edificată scenic de regizorul Vlad Cristache, într-un spectacol produs prin eforturile reunite ale Teatrului Foarte Mic şi Teatrului de Comedie e povestea incompletă a unei vizite. Sau, mai bine spuse, a două vizite, a două reîntoarceri acasă care, intrate în conjuncţie, plasează sub semnul îndoielii un deznodământ anticipat.

Beate e însărcinată şi revine însoţită şi nu prea de tatăl viitorului copil în casa părintească. O face nu pentru că i-ar fi dor de ai săi, nu fiindcă ar avea nevoie de căldura familiei, ci pentru că nici ea, nici tânărul de ale cărui sentimente se îndoieşte cvasi-maladiv, teama şi îndoiala fiind coordonatele esenţiale ale vieţii ei, nu prea mai au bani. Presupusul viitor mire e timid, are alura unui copil, e stingher din fire şi se simte încă şi mai stingher în casa în care ajunge ca musafir nepoftit şi în care i se amplifică starea de nesiguranţă. Ba chiar de frică infantilă. Familia Beatei e una care pare să dorească să uite multe, inclusiv un episod din viaţa fetei ce se pregăteşte să devină mamă. Nu vom afla niciodată mai multe. Putem doar bănui că acest episod e legat de Bjarne, prieten de odinioară al Beatei, tânăr dezinvolt, cu farmec, probabil cu succes la femei, revenit şi el acasă pentru o vreme, primit cu o căldură neobişnuită de cei doi oameni maturi din sufletul cărora pare că demult a fost exclusă orice urmă de emoţie autentică. Viitorul tată, care până atunci s-a refugiat în lectură, îşi ia valiza, niciodată desfăcută, niciodată pusă la adăpost- un semn al provizoratului- şi iese pe uşă. Nu vom şti, iar nu vom şti vreodată, dramaturgul nu ne-o spune, dacă e vorba despre o plecare definitivă. Aflăm doar că, dacă e aşa, Beate îşi va numi fiul aşteptat Bjarne.

Atmosfera din spectacolul regizat de Vlad Cristache e una rece ca un fiord. E instituită ca atare de la început, chiar înainte de începerea spectacolului propriu-zis, de un fel de cortină muzicală inserată şi pe parcurs, executată la contrabas. Completată mai încolo de o muzică la fel de stranie, executată la clape şi de enervantul, persistentul sunet al ploii.

Asemenea unui fiord sunt şi majoritatea personajelor piesei. Mama (Ana Ciontea) se plânge de tot mai puternice dureri de picior. Tatăl (Gheorghe Visu) e obosit, bolnav, aparent indiferent, un om a cărui unică preocupare e aceea de a afla dacă cei sosiţi pe neaşteptate au bani. Beate (Ana Bianca Popescu) are comportament de nevrotică şi nu e autentică decât în preajma lui Bjarne. Tânărul (Cezar Grumăzescu) e de o timiditate maladivă, parcă gata să plângă. Singurele persoane vii, autentice sunt o soră a Beatei (Aida Avieriţei) şi Bjarne (Bogdan Nechifor).

Spectacolul cu Numele e parte a unui proiect printre ale cărui rosturi s-a aflat şi acela de a da o şansă unor tineri actori. Care, în urma unui concurs, urmau să aibă ocazia de a juca pe o scenă bucureşteană, având drept parteneri nume consacrate, actori cu consistente cărţi de vizită. Era, prin urmare, firesc ca cei declaraţi câştigători să aibă şansa de a evolua într-un spectacol preponderent de actorie. Nu vom găsi, aşadar, în Numele prestidigitaţii regizorale. Vlad Cristache a insistat pe conturarea atmosferei, pe construirea unor relaţii, o operaţie nu tocmai simplă în condiţiile în care textul ne lasă să înţelegem că între protagonişti orice relaţie umană autentică a fost suspendată, pe actorie. Iar la capitolul actorie spectacolul Numele stă foarte bine. Acesta e, de altminteri, principalul lui atu.        

Teatrul Foarte Mic şi Teatrul de Comedie din Bucureşti - NUMELE de Jon Fosse; Traucerea: Carmen Vioreanu; Regia şi scenografia: Vlad Cristache; Asistent regie şi scenografie: Silvia Roman; Cu: Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Anca Bianca Popescu, Cezar Grumăzescu, Aida Avieriţei, Bogdan Nechifor; Data reprezentaţiei: 1 noiembrie 2014