O lege care deschide calea exproprierilor la Roşia Montana

Legea minelor oferă avantaje companiilor aflate deja în România, fiind, în mod evident, o legiferare a unor poziţii câştigate de facto.

Comisia specială Roşia Montana a fost, după toate aparenţele, o înscenare pentru naivi. De altfel, raportul final al Comisiei nu lăsase niciun dubiu asupra a ceea ce urma să se întâmple. Cu toate că legea pe care o întocmise Guvernul a fost respinsă, Comisia a recomandat elaborarea unei legi cadru a minelor care să conţină prevederi suficiente şi pentru Roşia Montana Gold Corporation.

Şi aşa s-a şi întâmplat într-un timp record. De fapt, compania minieră ştia prea bine de ce avea nevoie ca să înceapă exproprierile, în aşa fel încât totul a mers ca pe roate. Primul lucru era ca toate exploatările vizate să fie declarate de interes public, ceea ce va permite exproprierile sau alte operaţiuni restricţionate, cum ar fi mutarea cursurilor de ape. Şi ca să nu se stârnească noi controverse, proiectul a delegat Guvernului sarcina de a defini ce înseamnă „de interes public deosebit“ printr-o instrucţiune ulterioară: „Ministerul de resort este obligat să publice un set de criterii clare, obiective şi cuantificabile pe care un proiect de exploatare a resurselor naturale trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerat de interes public deosebit şi pentru a beneficia de implicaţiile acestei încadrări.“ (...). Până atunci însă, legea oferă totuşi o definiţie generală: un proiect minier de interes public ar fi acela care oferă mai multe avantaje decât dezavantaje. Ar putea cineva obiecta?

În plus legea simulează trasparenţa, făcând mare caz la tot pasul de accesul publicului la informaţiile privind procesul de acordare a licenţelor, ca şi cum acest lucru ar mai conta cu privire la trecut. În fine, există şi un articol ambiguu şi foarte interesant referitor la aşa-numitul „Principiu al concurenţei loiale“: „Legile care vizează exploatarea resurselor naturale nu trebuie să fie modifcate în scopul oferirii unor avantaje nejustificate anumitor companii din industria extractivă“.

Proteste faţă de exploatarea minieră Roşia Montana

Este ca şi cum Parlamentul României modifică legea minelor pentru a crea un avantaj RMGC, dar se angajează totodată să nu mai favorizeze nicio altă companie pe viitor.

Într-adevăr, legea minelor a fost modificată tocmai pentru a permite Companiei Roşia Montana Gold Coporation să-şi pună planurile în aplicare, încât legiuitorul face exact ceea ce se angajează solemn să nu facă. Sunt multe analogii posibile: e ca şi cum statul ar amnistia toate fraudele fiscale şi toate privatizările frauduloase din ultimii 20 de ani, promiţând ca, de aici înainte, să-i pedepsească sever pe cei care ar mai încerca să facă la fel. Abuzurile din trecut sunt şterse cu buretele şi de aici înainte ar începe o eră nouă a corectitudinii depline.

Articolul acesta este ambiguu, căci pe de o parte este binevenit, dar pe de alta funcţionează ca acoperire morală pentru contrariul său, adică tocmai caracterul preferenţial al legii. Legea minelor oferă avantaje companiilor aflate deja în România, fiind, în mod evident, o legiferare a unor poziţii câştigate de facto. Legea are ca scop deblocarea proiectului Roşia Montana, care nu a putut primi până acum avizele necesare, în primul rând, din cauza legislaţiei româneşti.

Este suprinzător, în aparenţă, că apărătorii cei mai vocali ai „statului de drept“ în România au adoptat de astă dată o poziţie foarte retrasă. Este cu atât mai ciudat cu cât este o lege pusă la cale de USL şi de guvernul Ponta. „Statul de drept“ pare a fi ceva negociabil. Legile pot fi uneori modificate în cursul jocului, iar alteori nu. Criteriile ne scapă.

În fine, legea aceasta ar pretinde şi o analiză mai largă a principiilor ei, căci ea nu se referă numai la Roşia Montana, chiar dacă acolo se află mobilul ei principal. De exemplu, noua lege reia articolul de bază care stabileşte natura proprietăţii. Tot ce se află în subsol aparţine în întregime statului: orice discuţie asupra acestui subiect este închisă.

Articol semnat de Horaţiu Pepine.

Material publicat şi pe dw.de.