O imagine puternică. Cu Andrei Pleşu

Am şansa de a reînnoi dialogul, la început de an, cu o imagine puternică. În ultima zi a anului am primit un răspuns de la Andrei Pleşu. El iradiază dincolo de magia cifrelor rotunde şi a aniversărilor de revoluţii. Profesiunile de credinţă nu se schimbă odată cu anii.

Revoluţie înseamnă deopotrivă timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbită.

Revoluţia este o perioadă. Cu alte cuvinte, e o împlinire.

Exact aşa: doar traversînd cerul, luna devine plină.

Am şansa frumoasă de a reînnoi dialogul pe acest blog, la început de perioadă, cu o imagine puternică. În ultima zi a anului am primit un răspuns de la magia cifrelor rotunde şi a aniversărilor de revoluţii şi dincolo de orbita anului, încheiată frumos la nasturi. Profesiunile de credinţă nu se schimbă odată cu anii. Îi mulţumesc, cu preţuire.

Andrei Pleşu:

«Pentru mine, imaginea emblematică a revoluţiei din decembrie este următoarea: eram încă la Tescani, nu aveam decît informaţiile pe care le livra Europa Liberă şi nu aveam curaj să cred că lucrurile se vor schimba cu adevărat.

Cineva din administraţia clădirii în care locuiam m-a chemat brusc în sala de mese, unde se afla un televizor: „Veniţi repede! Se întîmplă ceva ciudat!" M-am dus şi am văzut celebra scenă cu Dinescu şi Caramitru anunţînd fuga dictatorului.

Dar odată cu mine a intrat întîmplător în aceeaşi cameră un ţăran din sat, venit să aducă cîteva ouă. A văzut ce vedeam şi eu şi, dintr-odată, a căzut în genunchi şi şi-a făcut cruce.

Asta e, pentru mine, „icoana" revoluţiei.

Şi, de cîte ori aud analişti sceptici, nostalgici (pre-)senili, stîngişti de nuanţă leninistă, gata să „raţionalizeze" episodul din decembrie 1989, simt că fiecare „idee“ a lor e o palmă pe obrazul ţăranului căzut în genunchi, la Tescani.»

 La mulţi ani!