„O graniţă terestră cu Marele Urs de la Răsărit nu e ceva care să ne bucure”. INTERVIU cu preşedintele Comisiei pentru Apărare a Senatului, Nicoleta Pauliuc

0
0
Senatorul PNL, Nicoleta Pauliuc                                                       Sursa Foto: Digi 24
Senatorul PNL, Nicoleta Pauliuc                                                       Sursa Foto: Digi 24

Programele de înzestrare ale Armatei trebuie accelerate, pentru că tehnica de luptă este absolut esenţială întrucât avem încă tancuri fabricate prin anii 1950 - 1960 şi insist pe importanţa unei legi a operaţiunilor compensatorii, - mi-a declarat, într-un interviu, preşedintele Comisiei pentru Apărare a Senatului, Nicoleta Pauliuc, vicelider al Grupului parlamentar al PNL din Senatul României.

Sebastian Rusu: Am intrat în cea de-a 66-a zi a războiului din Ucraina, iar Vladimir Putin nu pare încă dispus să mizeze pe negocieri de pace care să închidă ostilităţile, ba chiar doreşte să preseze tot mai mult şi statele din Flancul Estic al NATO. Cum se reflectă toate aceste chestiuni la Bucureşti în contextul în care Rusia a ocupat Insula Şerpilor şi a devenit ”vecin” al României?

Nicoleta Pauliuc: În continuare, nivelul de alertă la nivelul statului român şi al NATO este la cote foarte înalte, chiar dacă evoluţiile militare de până acum au arătat debilităţi semnificative ale armatei roşii. Un lucru cred însă că este cert: Federaţia Rusă şi-a pierdut orice tip de apetit de a ataca o ţară membră NATO având în vedere evoluţiile din Ucraina. Evident, această evaluare are la bază prezumţia unui comportament raţional de la nivelul Moscovei. Şi eu cred că, dincolo de fanfaronada discursivă venită dinspre Kremlin, ruşii sunt cei care regretă cel mai tare acest război.

Dincolo de efectele socio-economice pe care agresiunea rusească le generează la nivelul întregii Europe, România are trei puncte de presiune: 1) Situaţia militară din Marea Neagră. Ţara noastră are o voce puternică cu privire la nevoia de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic şi la Marea Neagră, în actualul context de securitate; 2) Perspectivele unei vecinătăţi de facto cu Federaţia Rusă, dacă ar reuşi cucerirea sudului Ucrainei. O graniţă terestră cu Marele Urs de la Răsărit nu e ceva care să ne bucure; 3) Cresc tensiunile în Transnistria şi provocările forţelor pro-ruse. Suntem conştienţi că există o presiune foarte mare pe administraţia de la Chişinău într-un moment delicat din punct de vedere social şi economic. 

Dacă conflictul militar din Ucraina se va prelungi şi ofensiva rusă va forţa căderea Odessei, atunci R.Moldova va avea probleme cu însăşi statalitatea sa. Cu ce măsuri de sprijin ar trebui să vină Bucureştiul în acest răstimp?

În perioada 13 – 15 aprilie, am fost la Chişinău din postura mea de preşedinte al Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României. Am avut întrevederi cu Preşedintele Maia Sandu, ministrul de Interne, Ana Revenco, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, şi preşedintele Comisiei de Securitate naţională, apărare şi ordine publică din Parlament, Lilian Carp. Am avut ocazia să discut pe îndelete despre cum putem să-i ajutăm pe fraţii basarabeni.

În 19 aprilie, Senatul, cameră decizională a Parlamentului, a adoptat legea 212/2022 prin care a fost ratificat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro pentru R. Moldova, semnat la Chişinău, la 11 februarie 2022, de Premierii Nicolae Ciucă şi Natalia Gavriliţă. Deci, vorbim de o sumă destul de mare de bani.

De asemenea, merită spus că sprijinul de la Bucureşti nu se opreşte aici. La Conferinţa internaţională privind crearea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care a avut loc pe 5 aprilie 2022 la Berlin, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat că Guvernul României oferă un pachet de asistenţă financiară nerambursabilă în beneficiul ţării noastre surori, în valoare de alte 10 milioane de euro. 

Un alt efort semnificativ este pe zona energetică. Şi există două paliere: dacă ruşii taie gazul, România poate asigura necesarul; Republica Moldova a fost racordată la reţeaua europeană de electricitate.

Peste toate, se adaugă sprijinul concret în vederea aderării la Uniunea Europeană. În concluzie, aş spune că Administraţia Iohannis şi Guvernul Ciucă au făcut absolut tot ce este omeneşte posibil pentru a ajuta Republica Moldova. Şi vorbim de fapte de concrete, nu de promisiuni sau declaraţii de bună intenţie.

Cum gestionează România şi R.Moldova problema refugiaţilor ucraineni? Consideraţi că se impune o strategie de integrare a acestora în societatea românească?

În discuţiile cu autorităţile de la Chişinău pe tema migranţilor ucraineni, eu am spus două lucruri în oglindă: dacă România poate gestiona fluxul uriaş de migranţi dinspre Ucraina în condiţii extraordinare, atunci trebuie să fim primiţi în Schengen. La fel, având în vedere felul în care s-au organizat autorităţile din Republica Moldova pentru criza umanitară, merită ca solicitarea lor de aderare la UE să fie luată foarte bine în serios. În ceea ce priveşte partea de integrare în societate, sunt două aspecte distincte. Pe de o parte, România are un deficit de forţă calificată de muncă şi am ajuns să avem contingente însemnate venite din ţări din sudul Asiei. Aici, ucrainenii ar putea acoperi un gol important în societatea românească – mai ales că vorbim şi de mulţi etnici români cu cetăţenie ucraineană. 

Pe de altă parte, din cei peste 800.000 de ucraineni care au trecut graniţa în România de la începutul războiului acestuia brutal şi aberant, mai puţin de 100.000 se mai află pe teritoriul ţării noastre şi sub 5.000 au cerut azil. România a fost folosită, deci, mai mult ca o ţară de tranzit prin care ucrainenii au fugit din calea barbariei ruseşti. Nu sunt, deci, ferm convinsă că sunt extraordinar de mulţi ucraineni care vor alege să se stabilească definitiv în ţara noastră. Sunt însă oameni deosebiţi, pe unii dintre ei i-am cunoscut vizitând puncte de trecere la nivel de frontieră cu Ucraina de la începutul conflictului.

Cât de important a fost pentru clasa politică mesajul transmis de preşedintele Volodymir Zelenski în plenul de la Bucureşti? Se impune o agendă specială pentru consolidarea relaţiilor cu Kievul şi totodată pentru sprijinirea comunităţii româneşti din acest stat?

Un prieten adevărat se vede la greu şi cred că ucrainenii s-au convins că românii le sunt prieteni. Atât populaţia care a făcut eforturi deosebite pentru a-i ajuta pe cei fugiţi din calea războiului. Cât şi autorităţile statului român care, la vedere sau nu, au ajutat administraţia de la Kiev. De altfel, pentru a înţelege mai uşor ceea ce se întâmplă, inclusiv din perspectiva problemei sprijinului militar, eu aş îndemna toţi jurnaliştii şi analiştii să privească la mesajele venite dinspre Kiev: Preşedintele Zelenski şi ministrul de Externe Kuleba mulţumesc constant României pentru efoturile făcute. Uitaţi-vă ce cuvinte extraordinare au avut despre Premierul Ciucă cu ocazia vizitei acestuia în Ucraina şi veţi înţelege că ajutorul acordat de ţara noastră nu este pe hârtie. Prin comparaţie, ia vedeţi cum se raportează Zelenski la anumite ţări din Vestul Europei, dar şi la Ungaria sau Bulgaria.

În ceea ce priveşte discursul din Parlamentul României al Preşedintelui ucrainean, am apreciat în mod deosebit disponibilitatea amendării legislaţiei privind limba naţională din Ucraina. Ceea ce înseamnă  va exista o protecţie crescută pentru drepturile minorităţii etnice româneşti care trăieşte în Bucovina de Nord.

Eu sunt convinsă că România va fi vârf de lance în reconstrucţia Ucrainei odată ce acest război absurd şi nedrept se va încheia. Firmele româneşti vor avea oportunităţi extraordinare de a se extinde în regiune şi acest efort, care trebuie finanţat inclusiv de Uniunea Europeană, trebuie tratat integrat la nivelul unei posibile structuri de dialog între ţările noastre. De altfel, l-am auzit şi pe Preşedintele Zelenski vorbind despre reconstrucţie şi importanţa României.

Conflictul din Ucraina este o lecţie pentru România în ceea ce priveşte întărirea securităţii şi implicit modernizarea armatei. Se impune o schimbare de strategie astfel încât să reconstruim în următorii ani industria de apărare care astăzi a ajuns un ”morman de fier vechi”?

Categoric, da. Ca dovadă aprobarea în CSAT a creşterii alocării militare pentru Apărare de la 2% din PIB la 2,5% din PIB începând chiar cu 2023. De altfel, decizia este în ton cu tot ce se întâmplă la nivelul european după grozăvia aceasta la care nu ne mai aşteptam – un război pe teritoriul Europei, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial.

Fără îndoială, programele de înzestrare ale Armatei trebuie accelerate, pentru că tehnica de luptă este absolut esenţială – or, noi mai avem încă tancuri fabricate prin anii ’50 sau ’60. În egală măsură însă, eu sunt mare susţinătoare a ideii unei legislaţii care să permită redresarea industriei de Apărare din România. De aceea, insist pe importanţa unei legi a operaţiunilor compensatorii.

Putem să îi spunem cum doriţi dumneavoastră – offset, countertrade, cooperare industrială) care să aducă ţării noastre beneficii de securitate şi economice substanţiale. Şi aş sublinia două modificări esenţiale pe care le-ar putea aduce această lege: a) Reintroducerea clauzei de compensare în acordurile  sau contractele privind asistenţa de securitate acordată de către guvernele străine (de la guvern la guvern GtoG; b) Introducerea controlul parlamentar asupra activităţii Agenţiei privind operaţiunile compensatorii/ operaţiunile compensatorii în avans. Acest lucru va fi realizat de Comisia de Apărare. Lucrez de mult la o astfel de iniţiativă legislativă şi sunt convinsă că, în curând, ea va deveni realitate.

Ce măsuri suplimentare ar trebui să aplice Bucureştiul pentru consolidarea apărării în Flancul Estic al NATO în contextul în care este nevoie de achiziţii masive de tehnică militară modernă?

Sunt patru paşi pe care trebuie să-i urmăm: 1. Să stabilim ce vrem să cumpărăm şi de ce avem nevoie. 2. Să avem banii – asta înseamnă alocări bugetare începând cu 2023. 3. Să avem o legislaţie offset care să întoarcă o parte din beneficiile economice în industria de Apărare de la noi. 4. Să deblocăm achiziţiile antamate şi întârziate din varii motive tehnice sau juridice.

Eu estimez că, până în 2030, România va avea o armată de profesionişti foarte bine pregătită şi foarte bine dotată. Vorbim de aproape 50 de miliarde de euro până în anul 2030 care ar trebui să fie evidenţiate în bugetul Ministerului Apărării.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite