Numele trandafirului

E greu de crezut că un candidat al opoziţiei de dreapta va câştiga Cotroceniul anul viitor, dar este clar că unul care nu obţine nici măcar nominalizarea unică „întru” candidatură nu va ieşi din cursă nici măcar cu notorietatea dată de eventuala participare la turul doi.

Practic, la sfârşitul acestei veri, a început anul electoral. A fost ultima vacanţă înainte de europarlamentarele şi, mai ales, prezidenţialele de anul viitor, pentru că, evident, în următoarea vacanţă de iarnă, ca şi în cea prilejuită de Paştele din 2014, diverşi politicieni cu miză la parlamentul european şi la fotoliul de la Cotroceni vor fi mai mult pe la televizor decât pe acasă. Atenţie, căci vor veni colindători falşi, cu mesaje electorale ascunse, cu câteva luni înainte de campania legală, prin calendare, agende, reţete de familie şi alte chestii de genul ăsta. 

Vara abia trecută a fost o vară pre-electorală prin excelenţă, cu accent pe „-electorală”. După propria teorie politică, dar şi după consilierii cu care i-a blagoslovit, fie partidul, fie bugetul individual, fiecare personaj politic care se visează pe o listă de candidaţi anul viitor a abordat vara ca pregătirea pentru marele meci care urma să înceapă în toamnă şi să se încheie de-a lungul celei de-a doua jumatati a lui 2014. Unii s-au plimbat, prin oraşe turistice şi staţiuni, încercând să strângă simpatii conjuncturale, alţii s-au ascuns ochiului public. Au fost doi, Cătălin Predoiu şi Eugen Tomac, care au părut că nu au ştiut de vacanţă şi au avut ieşiri publice politice uzuale, care au şi coincis de fapt cu primele regrupări cât de cât mai vizibile ale opoziţiei de dreapta. Dacă primul a dat semnale certe că vrea să fie candidatul PDL-ului la prezidenţiale, statutul celui de-al doilea în Mişcarea Populară încă nu este clarificat. De altfel, nici intenţiile Mişcării privind anul electoral 2014 nu sunt încă publice.

Datele INSCOP-Adevărul despre România eliberate acum două săptămâni ni-l dădeau pe Cătălin Predoiu la un nivel de încredere de 14,4% (multă şi foarte multă încredere), nu foarte departe de ceilalţi lideri PDL din clasament, dar cu un număr semnificativ de nonrăspunsuri şi de persoane care nu îl cunosc (aproape 23%), deci cu potenţial de creştere. Realitatea este că apariţiile televizate din vara lui 2013 au generat un „public awareness” în ceea ce îl priveşte pe Cătălin Predoiu. Analize interne ale INSCOP constată că între primăvara şi toamna lui 2013, potenţialul candidat la prezidenţiale al PDL a înregistrat o creştere de imagine în poziţionarea pe piaţa politică. O sursă importantă de creştere a fost trecerea de la o relativă lipsă de notorietate a lui Predoiu la un indice decent de notorietate. Practic, acesta a fost proiectul verii în ceea ce l-a privit. Are încă un număr mare de oameni care nu îl cunosc, deci mai are resurse de creştere pe care alţii din PDL nu le au. Pe de altă parte, recuperarea de notorietate îl va pune curând faţă în faţă cu limitele bazinului electoral al partidului (în jur de 15% după măsurătorile INSCOP).

Mihai Răzvan Ungureanu, tot cel mai bine plasat lider al opoziţiei în clasamentele de încredere (24%), a luat-o înaintea altor vecini de spectru ideologic şi şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale. Există un cod nescris al unei candidaturi unice a dreptei nonliberale la aceste prezidenţiale? Dacă da, Ungureanu a refuzat masa negocierilor înainte să fie pusă. Mişcarea Populară nu pare să iasă încă în faţă cu un prezidenţiabil, părând mai interesată de propria construcţie instituţională decât de cursa pentru Cotroceni. Cumva paradoxal, este primul partid din România pentru care europarlamentarele vor fi mai importante decât prezidenţialele, pentru că ele vor decide dacă proiectul PMP este cât de cât viabil. De altfel, Mişcarea Populară şi o parte din PDL par a înclina spre o eventuală candidatură a lui Emil Boc pentru preşedinte (deşi fostului premier nu pare a îi surâde ideea), cel puţin deocamdată fiind o ieşire destul de lejeră din dilema alegerilor. Desigur, o asemenea opţiune pentru un candidat unic al opoziţiei de dreapta nu ar fi pe placul lui MRU sau lui Cătălin Predoiu. Regula e simplă: e greu de crezut că un candidat al opoziţiei de dreapta va câştiga Cotroceniul anul viitor, dar este clar că unul care nu obţine nici măcar nominalizarea unică „întru” candidatură nu va ieşi din cursă nici măcar cu notorietatea dată de eventuala participare la turul doi.

Nici pe partea puterii lucrurile nu sunt mai clare. Dacă pe la începutul anului nimeni nu putea contesta victoria lui Crin Antonescu din vara viitoare, având în vedere configuraţia puterii politice, o serie de încrâncenări între premier şi preşedintele Senatului ne arată că succesul liderului PNL în alegerile prezidenţiale depinde totuşi un pic prea mult de relaţia sa personală cu omologul său de la PSD, copreşedinte de coaliţie de altfel. Şi, cum în România nu există instituţii şi totul începe şi se termină cu relaţii personale – mai ales politica -, ne îndreptăm spre o vară incendiară în 2014 – deci nici vorbă de glaciaţiune - şi nu este exclus să ne confruntăm, pana la urma, cu un război prezidenţial al celor două roze: trandafirul roşu vs. trandafirul portocaliu. Rămâne doar să stabilim, vorba altei poveşti celebre, numele trandafirului.