Numai Klaus Iohannis să nu fii!

Deşi neamţ, preşedintelui îi e foarte bine cunoscută zicala românească „graba strică treaba”.

Aşa după cum era de aşteptat şi aşa după cum au dovedit-o numeroasele şi deloc convergentele adnotări mai mult sau mai  puţin apreciative ori amabile la comentariul meu de vineri, primul interviu televizat acordat de preşedintele Klaus Iohannis a stârnit nu doar aplauze. Ci şi consistente nemulţumiri.

Ele nu au venit doar dinspre acea parte a electoratului ce nu l-a votat pe dl. Iohannis, ci şi dinspre cetăţenii, respectiv cititorii ce i-au acordat în al doilea tur de scrutin votul actualului preşedinte din dorinţa de a bloca ascensiunea la funcţia supremă în stat a candidatului PSD, dl. Victor Ponta. Dinspre cei numiţi simplificator şi câteodată chiar depreciativ „băsişti” sau „macovişti”.

Trec, în însemnările mele de azi, peste criticile generate de nemulţumirile ce ţin de „impresia artistică” lăsată de interviu. Ele aparţin celor din cale afară de seduşi de spontaneitatea excesivă, de înclinaţia spre teatralizare, de cabotinismul fostului preşedinte Traian Băsescu. Şi care nu izbutesc să se izbăvească de „modelul Băsescu”. 

Mă mulţumesc să observ că sunt critici formulate de cei ce fie nu au înţeles, fie nu vor să înţeleagă una dintre frazele-cheie ale interviului. Cea în care dl. Iohannis spunea că nu a fost ales spre a distra poporul, aluzie mai mult decât străvezie la înclinaţia spre şueta colorată, dar adesea ascunzătoare de surprize, de subînţelesuri, dacă nu chiar de ameninţări voalate a predecesorului său. 

Trec şi peste mini-revolta de pe Facebook generată de afirmaţiile preşedintelui în legătură cu „afacerea Roşia Montană”. O fac cu toate că socotesc că aceste afirmaţii ar merita o analiză ceva mai detaliată. Remarc doar că nici în acest caz nemulţumiţii nu au fost atenţi şi sensibili la integralitatea spuselor preşedintelui. În ceea ce mă priveşte, nu aş opina defel că dl. Klaus Iohannis ar fi procedat la o abandonare a poziţiilor exprimate în campania electorală. Ori că şi-ar fi relativizat poziţia.

Primul om în Stat şi-a reafirmat categoric opinia că ne aflăm în faţa unui contract greşit încheiat, contract ce se impune revăzut şi renegociat. Dl. Iohannis i-a nemulţumit pe cei ce ar fi dorit ca preşedintele să se situeze pe o poziţie de combat deschis. Dorinţa acestora ar fi fost ca dl. Iohannis să le dea cu tifla, să le spună că au venit „să îşi ia tainul” ori să le închidă zgomotos, cu vreo două-trei sudălmi uşa în nas celor de la Gabriel Resources care ameninţă cu un proces la capătul căruia ne-ar putea aştepta plata unor despăgubiri fabuloase. E de presupus că în noua sa postură, preşedintelui îi sunt cunoscute atât contractul, cât şi clauzele ascunse ale acestuia ce pot funcţiona ca eventuale vulnerabilităţi ale României. Ar putea fi vorba despre un complex de fapte ce nu e exclus să le dea câştig de cauză în justiţie canadienilor. Or, înainte de a li se spune un categoric „nu” şi de a plăti pentru acest „nu” bani grei, e firesc să se încerce stingerea conflictului pe cale amiabilă, prin negociere. Iar domnul Iohannis exact asta a făcut. A chemat la negocieri. Adică şi-a îndeplinit rolul ce îi este rezervat de Constituţie.

Fără doar şi poate, cele mai multe nemulţumiri stârnite de interviul d-lui Iohannis ţin de orizontul de timp propus de domnia-sa în privinţa înlocuirii guvernului controlat de PSD şi condus de dl. Victor Ponta. Şi în acest caz a intrat în joc acel „pas cu pas” despre care a vorbit atât de des Klaus Iohannis în campanie. Ceea ce preşedintele nu a putut spune în cursul interviului difuzat joi seara de Realitatea tv ţine de o altă realitate, deloc colorată, deloc violacee. 

O realitate cum nu se poate mai neagră căreia i-a dat expresie săptămâna încheiată. O săptămână ai cărei principali protagonişti au fost pe de-o parte foşti sau actuali politicieni, foşti sau actuali demnitari precum Tudor Chiuariu, Cristian David, Gabriel Sandu sau Toni Greblă, pe de altă parte feluritele instituţii ale Statului însărcinate cu lupta anti-corupţie şi cu înfăptuirea justiţiei. 

Foştii sau actualii demnitari mai sus menţionaţi, suspectaţi de corupţie, de luare de mită, de trafic de influenţă, de încălcarea legilor ce ţin de siguranţa naţională ori de apartenenţa României la UE sunt recrutaţi din mai toate partidele reprezentative din actualul spectru politic. Nu doar PSD-ului de care a fost intim legat dl. Toni Greblă ale cărui fapte, dacă se confirmă, dau o cumplită lovitură credibilităţii Curţii Constituţionale. Ci şi vechiului sau noului PNL de care au fost ori sunt legaţi domnii Sandu (fost ministru PDL), Chiuariu (fost ministru PNL) şi David (fost ministru PNL). Adică exact acelui partid ce ar trebui să formeze guvernul odată alungaţi de la putere Victor Ponta, partidul său şi aliaţii acestora. Ultimele două persoane menţionate au deţinut portofolii de rangul întâi în ceea ce ar fi trebuit să însemne lupta anti-corupţie. 

O luptă despre care a făcut pentru prima oară vorbire în 1997, la începutul mandatului său prezidenţial, dl. Emil Constantinescu. Acum când vedem cine au fost lupii puşi paznici la stână ne este mult mai simplu să înţelegem de ce, în pofida, unor succese punctuale şi a unor arestări şi condamnări spectaculoase, după 17 ani de declinare a cuvântului, anti-corupţia continuă să fie un deziderat, iar corupţia o realitate. O realitate ce pare să îi dea dreptate doamnei Monica Macovei care, cu puţină vreme în urmă, iar le-a provocat supărări celor repede doritori de ridicarea monitorizării UE în domeniu. Mă gândesc la celebrul MCV. 

Îmi place să cred că tocmai complexul de fapte deloc onorant pentru PNL, fapte ce îl arată a nu fi defel departe la capitolul proaste obiceiuri de partidul fără cusur în rău care este PSD îl determină la prudenţă pe dl. Klaus Iohannis. A-l aduce la putere doar de dragul unei schimbări mimate ce va provoca foarte repede dezamăgiri ce se vor deconta prin scăderea încrederii în dl. Iohannis ar fi o mişcare imprudentă. Deşi neamţ, preşedintelui îi e foarte bine cunoscută zicala românească „graba strică treaba”. De fapt, dl. Klaus Iohannis se află într-o poziţie defel comodă. Nu doar în raport cu partidul ce l-a propulsat în postura de candidat care aşteaptă recompensa guvernării. Ci şi prin raportare cu electoratul său. Care nu mai are răbdare şi nu mai vrea să îi vadă la Palatul Victoria pe dl. Ponta şi pe acoliţii săi. Un domn Ponta care aflat sâmbătă la Iaşi, a avut parte de huiduielile cunoscute de fostul preşedinte Traian Băsescu în circumstanţe similare cu câţiva ani în urmă. Caruselul acesta al huiduielilor arată cât de puţin s-a reformat clasa politică în ultimii ani. Iar a aştepta ca reformarea pe care ea, clasa politică, o invocă în talk-show-uri dar o refuză în practică să fie făcută prin mijloace punitive şi coercitive, iar reducerea numărului de parlamentari să se producă prin arestări şi condamnări nu e tocmai o soluţie. Aşadar, numai Klaus Iohannis să nu fii!