Nu suntem Polonia! Probleme ale comunicării strategice a României în contextul Războiului din Ucraina
0Așa cum am arătat anterior, într-un studiu din 2023, renumitul Institut Kiel pentru Economia Mondială a clasat România pe penultimul loc în ceea ce privește un Index de Transparență referitor la ajutorul oferit Ucrainei (nu doar ajutor militar).
(prima parte a materialului se poate citi aici)
1. Prejudicii
Așa cum spune Stephen Sackur, toate aceste refuzuri consecvente ale României de a mediatiza ajutorul acordat Ucrainei au alimentat și diferite teze conform societatea românească ar fi „pro-rusă” sau „împăciuitoare cu Rusia” și „egoistă” sau „anti-ucraineană”, apărând diferite tipuri de sondaje și de titluri scoase din context, iar comunicarea nu a făcut deloc uz de sondaje care arătau că, dimpotrivă, societatea din România a ajutat refugiații ucraineni pe multe dosare mai mult decât au făcut-o chiar Germania sau Polonia. De exemplu, în privința accesului la servicii medicale, al accesului la cazare gratuită, al modului în care au fost tratați (corect sau incorect), plus altele, refugiații ucraineni din România au fost cel mai bine tratați, conform acestui sondaj întreprins de Agenția Uniunii Europene Pentru Drepturile Fundamentale. Dar, din punctul de vedere al comunicării strategice și al beneficiilor aduse pentru imaginea României, pentru statutul României, pentru politicile României, acest lucru nu a fost deloc scos în evidență, ceea ce este o mare greșeală.
Așa cum am arătat anterior, într-un studiu din 2023, renumitul Institut Kiel pentru Economia Mondială a clasat România pe penultimul loc în ceea ce privește un Index de Transparență referitor la ajutorul oferit Ucrainei (nu doar ajutor militar). Dar nu este totul, România s-a clasat, de asemenea, printre ultimele țări, oriunde au fost furnizate date, în toate celelalte categorii de ajutor procesate de Institut (IFW-Kiel 2023). Se poate argumenta că lipsa de transparență a României a dus la această clasare jenantă și departe de realitate. Cu toate acestea, aceasta este imaginea pe care o văd oamenii din întreaga lume. Mai mult, în actualizarea din 2024, România nici măcar nu apare printre țările care au furnizat echipament militar Ucrainei (IFW Kiel 2024), deși ucrainenii înșiși au contabilizat 15 convoaie de ajutor militar românesc trimise în Ucraina. Episodul donării sistemului Patriot de către România este, după cum am spus mai sus, o excepție care a apărut foarte recent la insistențele părții americane, nu la inițiativa politicienilor români, și care vom arăta cum a adus poate unele beneficii de imagine pe plan extern, dar pe plan intern comunicarea deficientă pe acest subiect mai mult a dăunat decât a adus beneficii.
Dar prejudiciile aduse României de această strategie nu au fost numai de imagine. Au existat și vor exista și prejudicii de ordin politic semnificative. Ca să dăm doar un exemplu, pentru că România nu a mediatizat aceste ajutoare, ce fel de presiune publică și morală vor putea reprezentanții României să pună pe Kiev la masa negocierilor pentru reconstrucția Ucrainei, care vor urma războiului? Pentru că România nu și-a mediatizat deloc ajutorul acordat Ucrainei, ce fel de presiune morală publică poate pune România asupra Ucrainei ca să înceteze asimilarea etnică și lingvistică a românilor din Ucraina sau ca să le dea libertate religioasă? Sau cum își poate România justifica în fața partenerilor externi și aliaților orice politici actuale sau viitoare în interes național în negocierile de orice natură care vor avea loc cu Kievul? Sau cum își va consolida România un statut regional de lider și partener democratic de top în fața tuturor statelor din regiunea noastră? Cum pot fi abandonate de către reprezentanții României temele legate de identitatea națională, care sunt apoi exploatate de apropiați ai Rusiei, iar ulterior tot noi să ne mirăm că unele personaje explicit pro-ruse din România ajung în Parlamentul European? Cum ne vom asigura că temele preferate de propaganda rusă sau de populism vor fi tratate în mod responsabil de instituții, dacă instituțiile nu au voie sau nu știu să spună nimic? Răspunsul este zero, pe toate aceste dosare semnificative politic, geopolitic, economic, național pentru România. Beneficiile ascendentului moral pe care îl oferă ajutorarea unei țări invadate sunt și vor fi zero pentru România. Iar declarațiile conform cărora „vom vedea la sfârșitul războiului cât de mult a ajutat România” sunt lipsite de orice substanță, iar cei care le fac știu și ei aceasta – la sfârșitul războiului, indiferent de rezultat, aceste ajutoare vor fi fost consumate de mult, vor fi devenit caduce și ele și subiectul, iar adevăratele probleme ce vor preocupa lumea vor fi cu totul altele. Nimănui nu îi va mai păsa de cât ai ajutat Ucraina în timpul războiului și nu ai spus nimic.
Președintele României de atunci a reiterat și el refuzul României de a mediatiza ajutorul acordat Ucrainei. Singurii care au menționat pe scurt ajutorul militar al României au fost ucrainenii de la Centrul pentru Comunicare Strategică din Ucraina, care au menționat nu mai puțin de 15 convoaie de ajutoare militare românești până în februarie 2024. Este ironic și paradoxal ca un centru de comunicare strategică străin să menționeze ajutoarele românești, dar comunicarea strategică a României să fie silită să tacă pe acest subiect.
Au existat două excepții principale de la această strategie de comunicare, însă ambele au avut motive particulare speciale care le-au justificat. Una dintre excepții a fost înființarea în România a unor facilități de antrenament pentru piloții de F16, care ar urma să fie benefice și pentru piloții ucraineni. Totuși, acest lucru a făcut parte dintr-un efort internațional mai amplu, iar România a reușit să valorifice acest context comunicând activ în mod public pe această temă, cu scopul de a convinge partenerii occidentali să stabilească o astfel de facilitate în România, ceea ce ar reprezenta un mare avantaj pentru România. În plus, aceasta nu este o formă de ajutor direct sub formă de echipament militar către Ucraina.
A doua excepție a fost donația unui sistem PATRIOT de către România către Ucraina. Cu toate acestea, această decizie a venit ca urmare a unei solicitări directe făcute de președintele Biden în timpul unei întâlniri cu omologul său român și nu a fost o schimbare de strategie. Mai mult, comunicarea strategică referitoare la acest episod poate că a avut un impact pozitiv limitat la nivel internațional, dar pe plan intern, cel mai probabil, nu a reușit să genereze un impact foarte favorabil. Acest lucru se datorează în principal speculațiilor legate de scopul (personal sau nu) vizitei președintelui României în SUA și faptului că pare să fi existat o extrem de limitată negociere cu privire la ce va primi România în schimbul donării unui echipament atât de critic pentru securitatea națională, un echipament pe care chiar și Polonia a refuzat să îl doneze Ucrainei. Polonia s-a opus chiar și ca SUA să transfere Ucrainei unul dintre sistemele Patriot ale SUA staționate în Polonia. Lipsa unei publicități clare în legătură cu negocierile și compensațiile pentru România înseamnă că această comunicare strategică nu a avut un impact pozitiv asupra percepțiilor din societatea românească și, cel mai probabil, a adăugat la frustrările deja existente. Între timp, din Novegia și din alte direcții am avut ceva indicii concrete cu privire la modul în care România va fi ajutată să compenseze această donație, dar din punct de vedere al comunicării strategice este prea puțin, prea târziu, iar senzația este că aceste compensații sunt un accident fericit, iar nu consecința politicii externe românești.
2. Motivele din spatele strategiei
Ajungem și la motivele care ar fi putut genera o asemenea strategie de comunicare a reprezentanților României care să nu mediatizeze nimic din ajutorul acordat Ucrainei. Nu vom intra în detalierea lor, dar acestea pot avea cauze interne, externe sau o combinație a ambelor. Primul motiv posibil ar putea fi că acest rol în comunicarea strategică de a nu spune nimic despre ajutoarele militare acordate Ucrainei i-a fost desemnat României la insistențele Ucrainei. Ucraina ar fi putut avea motive proprii de a nu fi dezvăluită anvergura ajutorului acordat de România, pentru că atunci nu ar mai exista presiune publică asupra ei de a face ceea ce trebuie în privința drepturilor minorității românești din Ucraina sau a altor dosare bilaterale.
Dar credem că nu acesta a fost de fapt motivul principal sau singurul motiv din spatele ascunderii ajutoarelor României, sau a fost o combinație dintre factorii acestui motiv și factorii celui de-al doilea motiv, cel intern - teama decidenților politici români de asumare în fața societății românești. Dar acest pretext sau motiv este neîntemeiat din punctul nostru de vedere - în primul rând, în mod istoric, societatea românească nu este deloc pro-rusă, așa că, dacă prin comunicare strategică i-ar fi fost reamintit foarte bine ce înseamnă de fapt Rusia, că este un inamic istoric al nostru de 200 de ani, atunci aceasta ar fi contribuit din plin la acest ajutor și ar fi catalizat societatea, făcând-o rezilientă la narațiunile și propaganda rusă; în al doilea rând, prin dezvăluirea adevărului (bineînțeles, ceea ce se poate din el) ai fi câștigat mult mai mult decât se pierde astăzi pe plan intern și extern prin faptul că nu se spune nimic.
Această abordare de a nu spune nimic este extrem de lipsită de respect la adresa propriilor cetățeni, iar propaganda rusă este alimentată de necunoaștere. În loc să educăm societatea, în loc să-i reamintim ce au însemnat cele circa 12 invazii și ocupații rusești în teritoriile românești, în loc să o încurajăm și să o catalizăm împotriva pericolului rusesc, decidenții politici au ales să nu spună nimic.
Întotdeauna este o soluție mult mai bună să implici societatea în politicile tale, să o faci părtașă la eforturile țării, decât să abordezi politici de secretomanie, imediat după politicile dezastruoase din timpul pandemiei, când cetățenii români care nu au vrut să se vaccineze au fost linșați mediatic și comunicațional chiar de primul ministru și de alți oficiali. Lăsând România să pară neimplicată în fața publicului extern, refuzând să beneficieze de pe urma imaginii pozitive și a impactului politic regional pe care ajutorarea Ucrainei i-ar fi construit-o României.
3. Exemplul Poloniei
Polonia a înțeles și ea faptul că unele detalii specifice vizând echipamente și ajutoare militare nu pot fi date, însă a conștientizat și ceea ce le-a lipsit reprezentanților României, și anume importanța mediatizării și a beneficiilor pe multiple dimensiuni pe care le aduce mediatizarea ajutorului acordat Ucrainei.
Iată într-un citat foarte scurt, dar cuprinzător, dintr-o analiză semnată de Agnieszka Glapiak, în ce a constat strategia de comunicare a Poloniei referitor la acest subiect al ajutorului militar pentru Ucraina: „Diseminarea corespunzătoare a informațiilor privind transferul de echipamente militare către Ucraina și instruirea soldaților ucraineni a fost de o importanță capitală pentru politica de informare urmărită de Ministerul Apărării Naționale al Poloniei (2023). Deși amploarea asistenței oferite, atât în ceea ce privește echipamentele, cât și instruirea, este semnificativă, s-a decis să nu se dezvăluie informații detaliate pentru a proteja datele de agresor și pentru a asigura securitatea Poloniei. Viceprim-ministrul și Ministrul Apărării Naționale, Mariusz Błaszczak, a comunicat despre aceste activități la un nivel general pe rețelele sociale.” (p. 33)
Așadar, diseminarea informațiilor a fost de „o importanță capitală” pentru Polonia (România a renunțat inexplicabil la acest element de importanță capitală), dar nu au oferit informații detaliate pentru a nu ajuta Federația Rusă. În plus, Ministrul Apărării Naționale comunica el însuși despre aceste ajutoare pe rețelele sociale și în interviuri. Iată un exemplu, chiar din primele luni de la declanșarea războiului, cum Ministrul Apărării din Polonia, Mariusz Błaszczak, spunea lucruri concrete despre cuantumul și specificului ajutorului militar al Poloniei pentru Ucraina, însă fără detaliile sensibile. Extrem de simplu, extrem de eficient și extrem de important pentru țara lor. Reprezentanții României au decis însă că nu este important pentru România ceea ce era important pentru orice alt stat din Europa sau de pe glob.
În ultimul episod vom face evaluarea, pe puncte, a strategiei românești de comunicare.
(va urma)
Matei Blănaru este expert LARICS și doctorand al Universității din București.
Se încarcă comentariile...
