„Nu ne stricaţi petrecerea!” Cum tratează cultura română hărţuirea sexuală

Viorica Vodă la Gala Gopo (captură video)

La Gala Gopo s-au sărbătorit 20 de ani de la premiera filmului „Filantropica”. Actriţa Viorica Vodă a folosit ocazia pentru a vorbi despre hărţuirea la care a fost supusă în urma rolului jucat în pelicula lui Nae Caranfil. Pe colegii ei i-a deranjat, deci au decis să facă băşcălie.

Scena poate fi văzută pe YouTube. Sînt două minute, doar două minute (şi-un pic), în care Viorica Vodă povesteşte că a avut nevoie de ani de terapie după ce lumea din teatru şi film a „confundat-o cu personajul” (o tînără de, cum ar zice moşii, „moravuri uşoare”) şi că simte nevoia să declare acum asta în numele fiicei ei, de-o vîrstă cu „Filantropica”, despre care ar vrea să ştie că n-o să treacă prin aceleaşi experienţe, cu aceeaşi traumă. Dar şi două minute erau prea mult, pentru unii.

În momentul în care Viorica Vodă (45 de ani) spune despre generaţia ei de fete, acum femei, cît de nepregătită era să se apere în faţa abuzurilor, cineva aruncă din spate: „Dar filmul e reuşit!”. În spatele ei e doar echipa filmului, iar filmarea prinde perfect expresia feţei lui Mircea Diaconu, privirile pe care le aruncă în jur cînd colega lui de distribuţie rosteşte expresia „hărţuire sexuală”. Glumiţa menită să relaxeze situaţia îi aparţine, însă, lui Marius Florea Vizante (în înregistrare nu se vede cine vorbeşte, dar eram în sală). După care la microfon a venit Mara Nicolescu (49 de ani), declarîndu-şi, după o lungă introducere despre minunăţia lucrului la film, regretul pentru experienţa dnei Vodă şi lansînd ceea ce, în alte vremuri, s-ar fi numit o „şopîrliţă”: „Pe mine nu m-au confundat, dacă înţelegeţi ce vreau să spun”.

Cu contribuţia semiîncurcată, semi-„să facem o comicărie, ceva” a prezentatorului şi renunţarea Vioricăi Vodă de a insista pe ce-avea de spus, s-a împachetat frumos totul, nimeni n-a fost pus în situaţia... regretabilă de a trebui să se solidarizeze cu actriţa, s-a aplaudat frumos şi s-a revenit în incintă. Singura care i-a adus un omagiu dnei Vodă şi a remarcat ipocrizia festivă a fost, cîteva ore mai tîrziu, Katia Pascariu (cîştigătoarea premiului pentru cea mai bună actriţă în rol principal).

Iar de aici încolo, Facebook-ul şi subsolul articolelor online şi-au făcut meseria: dar de ce n-a spus cu nume şi prenume cine-a hărţuit-o, domle? Să ştim şi noi, să condamnăm, să... să... Dar de ce n-a zis mai-nainte? Acum s-a găsit, după 20 de ani? Vai, dar ce, doar femeile sînt abuzate? Şi bărbaţii sînt, toată lumea e abuzată! Lasă că ştim noi cîte actriţe sar în patul regizorilor/directorilor şi aşa fac ele carieră!

Altfel spus, într-o situaţie în care o femeie îşi povesteşte experienţele traumatice, 1. de fapt, povestea nu e despre ea, trebuie să fie despre bărbaţii care au traumatizat-o, ei sînt de interes; 2. povestea nu e despre o practică în sistemul cultural, ci despre frustrările de carieră ale femeii în cauză – ea a vrut, da’ uite că n-a făcut mare lucru; 3. circulaţi, circulaţi, nu e nimic de văzut aici.

Punctul 1 este, evident, o extensie a atitudinilor care generează hărţuiala în sine: bărbatul contează (şi bîrfologia aferentă), nu experienţa femeii. Ce spunea Viorica Vodă avea legătură nu cu acuzarea unora şi altora, ci cu puterea tinerelor femei de acum – de a învăţa din experienţa mamelor şi a şti ceea ce ele nu ştiau. Era despre empowerment. Pentru că ceea ce se poate schimba nu e comportamentul bărbaţilor, ci reacţia femeilor, rezistenţa lor, puterea lor. De educaţia femeilor depinde sănătatea relaţiilor de gen, mai mult decît de cea a bărbaţilor. De ce? Fiindcă asupra propriei tale rezistenţe ai control, asupra atitudinii altora – nu.

Interviul dat de Mircea Diaconu, pe tema episodului de la Gala Gopo, pentru culturaladubă.ro e un exemplu-şcoală pentru punctele 2 şi 3 – şi pentru mentalitatea care face ca, în România, judecători peste judecători să considere că nişte copile de 7-11 ani pot să consimtă la sex cu un adult, de regulă cu autoritate. Nu e nici o hărţuială, zice dl Diaconu, sînt amantlîcuri, oamenii au aventuri, dacă nu vrei, zici „nu” şi pleci. La o adică, spune el, Viorica Vodă putea să se recicleze în bibliotecară, dacă nu-i convenea. De fapt, ea e supărată că n-are contract de muncă. Sigur, avem cazuri dubioase – acceptă dl Diaconu, aruncînd-o sub tren pe... de foarte mult timp răposata Lucia Sturdza Bulandra, despre care se spunea că şi-a promovat un amant (cum spuneam, exemplul e atent ales ca „ăla răul” să NU fie un bărbat, căci ştim, victimele în hărţuirea sexuală sînt în mod egal bărbaţii şi femeile). Dar e punctual, domle, de ce să vorbim despre aşa cazuri??? (De ce? Simplu: şi un singur caz de hărţuială la adresa unei actriţe e prea mult.)

De ce e importantă mărturia Vioricăi Vodă? Spre deosebire de universul comentariatului public, pe acea scenă nu era nimeni care să nu ştie că formarea profesională în teatru şi film e bazată pe forme rafinate de abuz psihologic (actriţa Ioana Bugarin vorbeşte despre asta, într-un interviu) – studentul-actor e un set de piese de Lego pe care „maestrul” (în copleşitoarea majoritate a cazurilor, bărbat, dar e irelevant) îl desface şi reface după propria voinţă. Că la admitere fetele sînt admise în mare parte pe criterii de aspect fizic şi sînt mai multe decît băieţii. Că raportul regizor-actor şi director-actor e unul de putere supradimensionată, iar regizorii şi directorii sînt în proporţie copleşitoare bărbaţi, ceea ce generează asimetrii majore în relaţiile de gen. Că viaţa profesională a unei actriţe e jumătate din cea a unui actor, fiindcă filmele şi spectacolele din România privilegiază rolurile de femei tinere şi sexi, iar după 40 de ani mai joci doar mame, bone, bunici sau vînzătoare episodice de la Obor (sper să nu-mi dea nimeni exemplul Marianei Mihuţ sau al regretatei Luminiţa Gheorghiu; nu de alta, dar nu cred că poate cineva să înşire alte minim cinci nume feminine după astea două). Că scenele de nuditate feminină sînt de cîteva ori mai numeroase decît cele de nuditate masculină. Etc.

Şi, cu toate astea, toată lumea de pe acea scenă a preferat să bage capul în nisip. Toată acea lume – toţi bărbaţi, exceptînd-o pe Mara Nicolescu – a simţit nevoia să NU se solidarizeze cu propria colegă. Putem sărbători împreună un „film reuşit”, dar nu ne putem acorda şi încredere în momente de criză. Că ne strică petrecerea.