„Nu homosexualul e pervers, ci societatea în care trăieşte“
0Despre homofobie s-au scris şi spus multe, dar cu siguranţă nu destule. Drept dovadă: cuvântul „homofobie“ nu şi-a găsit încă locul în Dicţionarul explicativ al limbii române.
„Spre deosebire de denigratorii lor, homosexualii sunt în general mai de grabă înclinaţi spre blândeţe decât spre răfuială. Niciodată nu le-ar fi putut trece prin gând năstruşnica idee de a submina familia tradiţională. O minoritate este totdeauna mai realistă decât cei ce au puterea, fiind mai conştienţi de limitele posibilităţilor sale, în vreme ce majoritatea, mai puţin lucidă prin însăşi situaţia ei privilegiată, oscilează între ambiţii nemăsurate şi temeri ridicole. (…) O minoritate nu poate schimba destinul unui neam, ameninţat mai curând de politici contrare intereselor acestuia“ - George Bălan
În limba română există doar o singură lucrare majoră care tratează pe larg fenomenul homofobiei. Iar pentru că şi în România se discută aprins în aceste zile despre drepturile minorităţilor sexuale, despre relaţia dintre majoritate şi minoritate, despre teama majorităţii faţă de o minoritate oricum defavorizată, cred că este timpul să readuc în atenţia oamenilor cartea semnată de Geroge Bălan cu simplul titlu „homofobia“. Ea a apărut deja în 2004, dar ar putea fi o lectură de reper pentru mulţi români mai ales astăzi, în 2017.
Din cartea filosofului George Bălan voi reda câteva citate care mie mi se par demne de luat în seamă ca argumente atunci când lumea judecă asupra homosexualilor, asupra drepturilor acestora. Cartea cuprinde 600 de pagini, iar eu mă voi limita doar la câteva reflecţii asupra problemei exprimate simplu şi pe înţelesul tuturor celor care vor să fie „adevăraţi cugetători”. Recomand fiecăruia să citească această carte şi abia după aceea să judece. O notă suplimentară: cartea este parte din „Trilogia iubirii prigonite“, scrisă de George Bălan, care mai cuprinde şi volumele „Celălalt eros“ şi „Iubirea interzisă“.
Homosexualitatea ca o greşeală a naturii
Acesta este unul dintre cele mai des întâlnite argumente ale homofobilor: homosexualitatea este o eroare a naturii. La Capitolul „Se poate înşela natură?“, George Bălan încearcă să explice de ce acest argument nu e fondat, dar şi că tocmai în el se ascunde unul dintre cele mai importante argumente pro-toleranţă.
El scrie: „După secole de atotputernicie, sloganul ce proclama caracterul antinatural al homosexualităţii începu să-şi piardă puterea de a influenţa spiritele, confruntat cu afirmarea tot mai imperioasă a gândirii ştiinţifice. Progresele acesteia îmboldeau crescând omul cu adevărat cugetător să se întrebe dacă viziunea medieval-teologică a naturii mai poate fi luată în serios, chiar dacă Vaticanul sau patriarhiile ortodoxe continuau s-o trâmbiţeze spre uzul homofob al omului necugetător“. Bălan aminteşte că „apărătorii tradiţiei“ au conceput o teorie nouă cu care încearcă să convingă lumea de „cumplitul păcat“. Noul slogan devine: „homosexualitatea ca eroare a naturii“. În continuare autorul descifrează această logică, concluzionând că tradiţionalişti recunosc prin acesta promovarea ei că „înclinarea sexuală este înnăscută, şi, ca atare, naturala“.
„Natura nu greşeşte şi nu se înşeală; putem spune despre ea doar că este în veşnică mişcare, creează necontenit, se află într-o perpetuă metamorfoză, cu urmări care din perspectiva omului pot părea catastrofe, dar nu şi din perspectiva ei. (…) În fond, întreagă noastră planetă cu tot ce s-a petrecut şi se petrece pe ea este expresia unor astfel de fenomene, iraţionale din punctul de vedere al logicii umane, şi totuşi dominând suveran biata noastră raţiune, obligată să se adapteze realităţilor. Eroarea nu este în natură, ci în capul celei mai nobile creaturi, care însă rareori străluceşte printr-o inteligenţă vrednică de geniala demiurgie a naturii“.
La acest aspect autorul revine într-un alt capitol unde aminteşte că homosexualitatea a existat dintotdeauna, rezistând tuturor încercărilor de o elimina. El se întreba, dacă „o asemenea prezenţă constantă în istoria omului“ poate fi „o eroare a naturii“ ţinând cont de „nenumăratele încercări ale celor normali de a o jugula şi extirpa?“
Homosexualii nu ar fi copii ai lui Dumnezeu. Biblia ar spune-o...
Acesta este alt argument uzitat de homofobi. Bălan confruntă cititorul şi în acest sens cu câteva întrebări simple.
La capitolul „Legitimitatea a ceea ce oamenii interzic“, George Bălan scrie despre „sensul homosexualităţii“: „Ea există – pur şi simplu. Că este sau nu păcat, că este sau nu eroare, asemenea întrebări sunt ţopăieli de lăcustă în faţa unui răsărit de soare. Natura se manifestă şi prin ea ca prin atâtea alte forme de existenţă mai mult sau mai puţin accesibile înţelegerii noastre. Aici e înrădăcinată legitimitatea ei, care n-are nevoie de recunoaştere religioasă sau de permisiune juridică“.
Aici, autorul stăruie asupra unui aspect biblic care ar trebui să-i dea de gândit fiecărui „credincios“. „Dacă-i luăm în serios pe Adam şi Eva ca proto-părinţi, ne vedem obligaţi să ne întrebăm cum şi-au putut ei asigura continuitatea având doar doi fii de sex masculin, pe Cain şi Abel. Heterosexualitatea părinţilor e indiscutabilă, dar mai departe? Cum s-a realizat o nouă relaţie heterosexuală pentru ca neamul omenesc să poată lua naştere? Sau poate sunt cei doi fii o parabolă menită să sugereze altceva? Bunăoară un fel de a exista deosebit de al părinţilor? O asemenea aluzie nu se armoniza rău cu primul aşa-zis „referat biblic“ (capitolul I) în care ni se spune că Dumnezeu l-a făcut pe Adam bărbat şi femeie: indicare cum nu se poate mai clară a androginului primordial. Fireşte, dacă Adam şi Eva ar fi avut un băiat şi o fată, heterosexualitatea ar fi câştigat o mare victorie, dar ar fi rezultat mari dificultăţi de ordin teologic: incestul, pe care evreii nu-l acceptau, deoarece voiau cu orice preţ să se deosebească de asupritorii lor egipteni. Cum să iasă din încurcătură autorul „Genezei“? Foarte simplu şi cu seninătate, acesta întoarce foaia şi îşi continuă povestea aşa: “şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul NOD, la răsărit de Eden. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Enoh“ (IV, 16-17). Va să zică existau şi alţi oameni? Adam şi Eva nu erau singurii şi poate nici primii? Asemenea întrebări nu sunt atât de naive pe cât pot pare. Ele pot conduce reflexia la surprinzătoare descoperiri, foarte puţin ortodoxe.“
Homosexualii, un pericol pentru sacrosancta familie
Alt argument, actual în zilele acestea în România: homosexualii sunt un pericol pentru „familia tradiţională“. Şi la acest capitol autorul îi supune pe tradiţionalişti cu propriile lor arme. Întrebarea este simplă: este homosexualitatea o eroare a naturii sau totuşi o forţă a naturii?
Bălan scrie că „puterea clericală“ a manevrat „discursul homofob de pe terenul habotnic-religios pe cel etic“ cu scopul de „a-şi lărgi audienţa”, respectiv pentru a-i convinge de pericolul homosexual şi pe „cei ce nu făceau parte din clientela pioasă“, invocând „gravele tulburări pe care homosexualii le pot produce în societate“.
„În această perspectivă, imoralitatea homosexualilor ar rezida în pericolul reprezentat de ei pentru acele structuri sociale de bază fără de care valorile morale ale unei comunităţi s-ar nărui, înainte de toate pentru familie“. Urmărind logica acestei argumentaţii, autorul constată că pentru a se putea „contura ca pericol pentru sacrosancta familie, trebuie ca homosexualii să fi apărut nu ca „eroare“, ci că o veritabilă forţă a naturii. (…) O minoritate ca a lor n-ar fi fost în nici un caz capabilă să uzurpe instituţia umană cea mai consolidată, pe care ei de altfel niciodată n-au contestat-o, măcar pentru faptul de a fi putut să vină pe lume şi să crească graţie unei familii“.
Concluzia autorului este că: „în condiţii normale, o familie de tip homosexual, în ipoteza că ar fi fost lăsată să fiinţeze alături de cea de tip heterosexual, ar fi putut coexista în pace cu această. Cam aşa cum se întâmplă cu clasele sociale sau mişcările religioase: după ce au biruit tentaţia de a se distruge reciproc, ca şi cum n-ar fi fost loc sub soare pentru toate, ele au înţeles că au a se accepta unele pe altele şi înjgheba relaţii cel puţin de decentă vecinătate“.
Majoritate versus minoritate
Majoritatea heterosexuală se vede ameninţată de minoritatea homosexuală. Există campanii care vor să pună capăt acestei discriminări dealtfel INEXISTENTE a majorităţii. Un argument absolut aberant. George Bălan explică de ce.
„Spre deosebire de denigratorii lor, homosexualii sunt în general mai degrabă înclinaţi spre blândeţe decât spre răfuială. Niciodată nu le-ar fi putut trece prin gând năstruşnica idee de a submina familia tradiţională. O minoritate este totdeauna mai realistă decât cei ce au puterea, fiind mai conştienţi de limitele posibilităţilor sale, în vreme ce majoritatea, mai puţin lucidă prin însăşi situaţia ei privilegiată, oscilează între ambiţii nemăsurate şi temeri ridicole. (…) Că pericolele invocate de apărătorii naţiunii ameninţate sunt invenţia unei miniti patologice lipsite de simţul realităţii, e inutil de demonstrat. Evidenţele sunt prea izbitoare. O minoritate nu poate schimba destinul unui neam, ameninţat mai curând de politici contrare intereselor acestuia, iar homosexualului identificat cu destinul său nimic nu-i mai antipatic.“
Homosexualitatea nu e contagioasă
Deasemenea şi teama că majoritatea heterosexuală poate fi infestată cu „virusul homosexual”, prin contact cu reprezentanţi ai acestei minorităţi sexuale, prin propagandă sau prin simpla lor existenţă sau acceptanţă în societate este un argument aiuritor, bazat pe ignoranţă şi neştiinţă.
„Ideea contaminării este pură aberaţie: molipsirea se poate produce în cazul unei boli şi cu condiţia ca ea să fie contagioasă, în vreme ce homosexualitatea este o înclinare înnăscută, precum feminitatea sau masculinitatea, a căror întrepătrundere sui generis o întruchipează”, scrie Bălan.
Apoi el continuă: „cineva nu poate deveni homosexual, el este sau nu este homosexual. Dar cine, din cauza derutantei influenţe sociale, şovăie temător în a recunoaşte realitatea şi temeiul unei înclinări social condamnate, poate beneficia de experienţa celor ce au învins asemenea şovăieli. Pentru ignoranţi şi habotnici înseamnă corupere. Pentru o minte clarvăzătoare şi obiectivă, indiferent de orinetarea ei sexuală, este ajutarea semenului să devină pe deplin şi curajos el însuşi“.
Iar această teamă de „contaminare“ mai denotă un aspect: „Denunţarea homosexualităţii ca primejdie pentru un întreg popor trădează involuntar înalta importanţă atribuită acestei predispoziţii de către cei ce îi doresc şi vor să-i precipite sfârşitul, căci nu poţi dori să dispară decât ceva ce, prin amploarea şi forţa să, te umple de nelinişti“.
Pentru a da o formulare cât se poate de simplă fenomenului social al homofobiei, George Bălan împrumută la un moment titlul revoluţionarului film realizat de regizorul german Rosa von Praunheim, un documentar de referinţă nu numai pentru mişcarea LGBT în Germania şi în lume: „Nu homosexualul e pervers, ci societatea în care trăieşte“.