Niţu şi Licu. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie

Nu pun eu prea mare preţ pe teoriile conspiraţioniste ale d-lui Ion Cristoiu referitoare la unirea în cuget, fapte şi simţiri ilegale dintre SRI şi DNA. Unire menită să ducă la îndeplinire ordine venite pe cale verbală, ca pe vremea lui Stalin şi a lui Dej, dinspre mai marii politici ai vremii.

Tot la fel cum eu, cel puţin, nu am ştiinţă că între cele două componente ale „binomului” ar exista cine ştie ce tensiuni ori vreo competiţie neloaială de pe urma căreia s-ar înregistra victime din rândul oamenilor cinstiţi şi curaţi ca lacrima, aşa cum se cred a fi politicienii noştri.

Sigur sunt doar de un singur lucru. Că în România anului 2016, ca şi în aceea a anilor trecuţi, DNA înseamnă- şi nu trebuie să fim din cale afară de fericiţi din cauza aceasta- unicul agent eficient de igienizare şi deratizare morală şi politică. Şi că restul, instituţii şi acţiuni deopotrivă, înseamnă numai vorbe şi declaraţii umflate. Urmate de salarii la fel de umflate.

E limpede că în absenţa implicării şi a acţiunilor DNA nu ar fi fost demişi, cercetaţi, arestaţi, trimişi în justiţie, judecaţi şi băgaţi în puşcării nenumărate vârfuri de partid şi guvernamentale. Miniştri, prim-miniştri, şefi de partide şi miliardari, sponsori politici şi amante de lux. La fel de evident e şi că nu codurile de integritate adoptate cu surle şi trâmbiţe de partide ne vor feri de riscul ca penalii cu state de serviciu vechi precum democraţia noastră post-revoluţionară şi alţii noi, asemenea lor, dacă  nu cumva chiar cu conturile mai umflate de bani dobândiţi prin afaceri ilegale încă şi mai urât mirositoare, să figureze pe viitoarele liste electorale. Ci DNA şi teama de Beciul domnesc.

Demisia d-lui Tiberiu Niţu, până marţi la prânz procuror general al României, nu este altceva decât rezultatul unei acţiuni de igienizare publică marca DNA. Care are meritul de a fi eliminat din prim-planul vieţii româneşti o sub-mediocritate absolută, ajunsă în urma a tot felul de aranjamente, combinaţii, înţelegeri şi trocuri politice în fruntea unei instituţii de maximă importanţă. Poate că nu „operaţiunea Coloana” ar fi trebuit să pună în mişcare acţiunea DNA, ci acţiunile şi târguielile de pe urma cărora dl. Tiberiu Niţu a ajuns procuror general. Acţiuni ale căror protagonişti, negociatori şi tarabagii cunoscuţi şi recunoscuţi au fost numiţii Băsescu Traian şi Ponta Victor Viorel. Şi cu care Traian Băsescu uneori ba se laudă, ba se justifică, ba îşi plânge de milă, în funcţie de starea lui în accentuată instabilitate.  

Nu mi-e foarte clar dacă fostul şef al Ministerului Public a încălcat sau nu legea în cele 750 de ori când ni se spune că ar fi beneficiat ilegal de coloană oficială ori de ceva similar acesteia. Informaţiile în acest sens sunt cum nu se poate mai contradictorii  şi mai învăluite în sos politic şi de presă specific româneşti. Atât de neclare, de murdare, de unsuroase şi de alambicate încât ajungi să te întrebi ce l-a apucat pe fostul preşedinte Traian Băsescu, cred că şi în continuare duşman pe viaţă şi pe moarte al fostului premier Victor Ponta al cărui protejat a fost dl. Niţu promovat la schimb cu doamna Kövessi, atunci când a sărit în ajutorul d-lui Niţu. Spunând că fostul procuror general era îndreptăţit la o astfel de coloană. Şi că, de fapt, nici nu a avut coloană. Ci doar o escortă. Ca nu cumva să păţească ceva rău pe DN1, de pildă. Acolo unde oamenii de rând sunt expuşi la toate relele posibile şi din cauza statului degeaba al fostului ministru al Transporturilor pe nume tot Traian Băsescu.

Nu mi-e limpede nici dacă eliminarea d-lui Niţu este sau nu o componentă a mai amplei operaţiuni de deparazitare a vieţii publice româneşti de tot ceea ce înseamnă „oamenii lui Victor Ponta”. Eliminare pe care şi-ar dori-o, ba chiar ar pregăti-o pentru primăvară guvernul tehnocrat. Nu sunt defel sigur că plecarea din fruntea Procuratorii generale a lui Tiberiu Niţu e încă o victorie a preşedintelui Klaus Iohannis. Care îşi putea oferi luxul unui trofeu mai la vedere decât a permis-o pretinsa „demisie de onoare”, fie e chiar şi forţată, aşa cum a fost cea intervenită marţi.  Demisie pe care dl. Iohannis o putea cere, dacă chiar dorea cu tot dinadinsul să şi-o treacă în cont la capitolul realizări, încă din ziua de 26 ianuarie. Adică  la mai puţin de 24 de ore după ce DNA ne-a spus ce a avut de spus despre dl. Tiberiu Niţu.

Nu ştiu nici dacă plecarea d-lui Niţu e semnalul că sfârşitul politic al d-lui Gabriel Oprea e o certitudine, el fiind cel ce i-a pus la dispoziţie fostului procuror general girofarul care l-a costat pe acesta din urmă funcţia. Nu pe şest, ci printr-un protocol semnat, parafat şi înregistrat ca atare. Devenind astfel sponsorul îngâmfării necugetate a d-lui Niţu. Cert e că la numai o zi după demisia d-lui Niţu, dl. Oprea şi-a pierdut imunitatea parlamentară.

Nu plecarea silită şi dezonorantă a d-lui Tiberiu Niţu din fruntea Procuratorii, plecare anticipată, forţată pe drept sau pe nedrept de DNA, îmi dă mie dureri de cap. Deşi nu mi-ar plăcea defel şi nu m-aş mai simţi deloc în siguranţă dacă aş afla că instituţia condusă de d-na Laura Codruţa Kövessi, inventează dosare, cam la fel cum o făcea pe vremuri fosta Securitate.

Mă rezum deocamdată la certitudini, lăsând supoziţiile şi scenariile în sarcina d-lui Cristoiu. Iată de ce îngrijorător mi se pare faptul că cineva precum dl. Tiberiu Niţu, acuzat în trecut de faptul că a dobândit pe nedrept certificat de revoluţionar urmat de foloasele necuvenite aferente, a putut accede într-o astfel de înaltă demnitate. Încă şi mai îngrijorător e că, în locul d-lui Niţu a fost desemnat, fie şi numai cu titlul de interimar, un domn pe nume Dimitrie Bogdan Licu. Fost adjunct al lui Tiberiu Niţu, gata acum să-şi devoreze fostul şef, individ cu facultatea terminată la Universitatea „Spiru Haret”, cu masterat la „Nicolae Titulescu” şi care a elaborat un doctorat, pare-se plagiat, binecuvântat de specialistul în domeniu, dl. Gabriel Oprea şi înalta şcoală unde respectivul oficial oficiază.

Numirea aceasta mai mult decât discutabilă, fie şi pentru un mandat extrem de scurt, e semn că România lucrului bine făcut, principala promisiune electorală a preşedintelui Klaus Iohannis, e departe. Departe de a dobândi o minimă concretizare în realitate.