Nevoia cuplurilor de spaţiu fizic şi psihic în izolare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tensiune în cuplu

Pe măsură ce starea de izolare impusă se prelungeşte, resimţim cu toţii nevoia de spaţiu fizic şi psihic, din ce în ce mai mult. Dacă la începutul perioadei ne-am ocupat timpul cu activităţi la care visam de mult dar pe care nu am avut timp să le realizăm, acum ne aflăm într-o stare de saturare faţă de propriul cămin, spaţiu, rutină zilnică.

Chiar dacă nevoia spaţiului fizic este o dificultate serioasă, nevoia de spaţiu psihic, personal este şi mai importantă. Problema cu care se confruntă cuplurile în această perioadă este legată de spaţiul psihic. Lipsa rutinei individuale, lipsa activităţilor sociale sau din afara căminului pun o presiune serioasă asupra partenerilor.


Multe dintre problemele din cuplu ascunse sub preş sau lipsa exerciţiului de comunicare se văd acum şi ies la suprafaţă fără posibilitatea de a le controla.

Dintre cele mai intense situaţii care mi-au fost expuse până acum, mă opresc la una mai specială: tăcerea, retragerea în carapace a bărbatului. Perioada de nesiguranţă financiară, economică, profesională are un efect extrem de puternic mai ales asupra bărbatului, generând totodată tensiune, nelinişte, chiar agresivitate. Instinctiv, femeia are tendinţa de a merge spre el în încercarea de a înţelege ce se întâmplă sau de a rezolva problema. 

Mai jos, subliniez două exemple din mesaje pe care le-am primit chiar zilele acestea.

1. Cornel, 38 ani, aflat într-o relaţie de 10 ani

În perioada asta discuţiile, interminabile şi certurile dintre noi s-au agravat. Nu mai exista aproape nicio situaţie din care să nu iasă o ceartă. Simţeam că explodez pur şi simplu şi eram capabil să mă transform într-un monstru. Aşa că am preferat să plec fără aproape nimic ca să nu mă sufoc. Nu ştiu când şi dacă mai putem repara relaţia. Acum vreau doar să stau cât mai departe de ea şi să mă liniştesc.

2. Cornelia, aflată într-o relaţie de 3 ani

Sunt împreună cu prietenul meu de 3 ani. De ceva timp este tot mai stresat, obosit, nu vrea să îl ajut. Îmi spune doar că are nevoie de spaţiu, dar nu vrea nici să ne despărţim. Zilele trecute a zis să mă duc însă la mama că el nu poate avea grijă de mine. Am discutat despre problemele pe care le are, iar el îmi spune că este confuz şi nu ştie ce se întâmplă. Doar că puţin timp, stând separaţi fizic, o să-l ajute. Nu vrea despărţire, spune că mă iubeşte.

Tendinţa, nevoia profundă a femeii de a ajuta bărbatul iubit în anumite situaţii are legătură cu rolul salvatorului şi al mamei. Acest rol poate fi minunat în relaţia cu copiii sau cu persoane aflate în nevoie, dar nu funcţionează aproape niciodată în relaţia cu un bărbat.

Bărbaţii maturi îşi evaluează masculinitatea în două feluri:

- prin problemele pe care le depăşesc singuri
- prin obiectivele, ţelurile pe care le ating

Dacă femeia cu care se află în relaţie îl împiedică pe bărbat să-şi gestioneze singur provocările, îi ia de fapt şansa de a-şi demonstra masculinitatea, mai ales în faţa ei.

Un bărbat se retrage în carapacea lui în următoarele situaţii:

- când este nemulţumit de sine
- când are o problemă pe care nu o poate rezolva
- când este nemulţumit în relaţie, dar nu ştie exact de ce
- când este presat să facă anumite lucruri sau să fie în alt mod decât este de fapt

Dacă vrei cu adevărat să ajuţi bărbatul pe care îl iubeşti, lasă-i timp şi spaţiu să gestioneze situaţiile fără să te panichezi, fără să intri în spaţiul lui. Spune-i că eşti acolo dacă are nevoie de tine, dar nu te grăbi să îi dai soluţii, să faci lucrurile pentru el sau în locul lui.

Vei vedea că atunci când le clarifică sau rezolvă, va veni singur spre tine.

Iubeşte din inimă şi cu minte,
Violeta Moisă

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite