Nevasta bucătarului

0
0

Bucătarul urla. El, atât de încrezător în forţele lui, era acum o scufie murdară, aruncată lângă un gard. Piaţa de sclavi era într-o vale, iar de jur împrejur lumea privea ca la urs. Cei mai mulţi robi erau luaţi de pe la moşii, fugiţi sau vânduţi la mezat, pe preţuri mici.

image

Nevasta bucătarului era într-o căruţă cu gratii şi-şi striga bărbatul pe nume. Silică se rugase pe la Palat şi poate că vorba ajunsese până la Costas, însă n-a folosit la nimic. În situaţii de-astea te întrebi cum poate să fie un conducător aşa crud. Dar de cele mai multe ori lucrurile grave se întâmplă nu pentru că stăpânul nu ştie povestea, ci pentru că n-a auzit-o cum trebuie.

Căruţele au luat-o spre Giurgiu, lăsând în urmă un vaiet. Printre zăbrele nu se vedeau decât gurile care urlau. Fesul lui Silică se rostogolise în iarbă, iar clopoţelul, de care el era aşa mândru, lucea în soarele aspru al toamnei. Bucătarul se simţea vinovat şi repeta oricui că el deschisese uşa adevăratului vinovat.

Crezusem că nu-i păsa deloc de nevastă. Dar de-a lungul timpului am văzut că mulţi bărbaţi care nu dau cu lunile pe-acasă, petrecându-şi timpul în dezmăţuri şi cu amante, când e vorba de nevastă, chiar dacă pân-atunci păruse aruncată la cârpe murdare, sunt în stare să sară şi-n foc. Iar în cazul bucătarului era chiar mai mult. Se simţea vinovat nu pentru că n-o putuse salva, ci îi intrase în cap că reţetarul meu invocase un demon. Cu fiecare mâncare pe care-o gătise, era convins că a adus în oraş şi duhul cumplitei fiinţe care era pentru el Mâţa Vinerii. Coperta, pe care era desenată pisica, îl dusese la această credinţă, dar, în realitate, Perticari îi băgase lucrul ăsta în minte.

Amărât şi plin de regrete, bucătarul începuse să cam ardă mâncarea.

La câteva zile s-a întors Bina, care nu mai ajunsese la Istanbul. Căpitan-Paşa l-a pus la curent cu ceea ce avea de făcut. Iar pentru toate câte s-au întâmplat mai departe - Napoleon Bonaparte a purtat toată vina. De la el a început adevărata teroare. Oraşul vuia că intrarea lui Napoleon Bonaparte în Egipt îl mâniase rău pe sultan.

Ismail Bina şi-a luat oamenii, între care Cirtă era nelipsit, şi-a intrat în Consulatul francez. Fleury a fost scos în lanţuri. Lumea se adunase pe străzi, iar grecii lui Riga cântau furioşi: Zito hi filoghenia!/Zito hi adelfe Galia!

Străzile gemeau. Bina, cu faţa lui de om care-şi făcea datoria, l-a plimbat pe Fleury până la Piaţa Lipscani. Legat în lanţuri şi fără haină, consulul îşi pierduse cu totul din semeţie. Apoi l-au scos şi pe Dubois, care era de nerecunoscut: umflat de plâns şi cu părul lipit de tâmple.

După arestarea francezilor, parcă toate lucrurile au început să se schimbe. Costas era să moară din cauza unei tocăniţe, iar vina a căzut pe Silică, mutat chiar de a doua zi la cocina porcilor. Mulţi credeau că bucătarul căzuse în dizgraţie din cauza lui Perticari, care-l visase ca otrăvitor al Caterinei și unealtă a lui Costas. Alţii ziceau că-şi pierduse talentul din cauză că-l pusese grecul să facă otrăvuri.

După mai multe săptămâni s-a auzit prin oraş că francezii au fost vânduţi la galere. Vestea a fost adusă de nevasta bucătarului, a cărei întoarcere a stârnit un mare entuziasm. Mulţi o credeau un miracol.

Ismail Bina trecuse pe lângă un târg din Ruse, iar femeia l-a recunoscut după trăsură, care era împodobită cu ciucuri şi mătăsuri, de un galben aproape muştar. Noul stăpân pusese să-i tatueze numele lui pe un umăr, iar ea urla de durere. Când a văzut trăsura, a-nceput să-şi potrivească urletele pe urma ei: Mărite Ismail! Boierule! Sunt nevasta lui Silică – bucătarul domnesc!

Ismail Bina a oprit, iar negustorul de robi a alergat într-un suflet spre el. Mai mult luat prin surprindere, Bina i-a şoptit două cuvinte şi-a pornit mai departe.

La câteva zile după aceea a ajuns şi nevasta bucătarului la Bucureşti, încingând inimile care deja erau perpelite. Au apărut alte cântece, care spuneau că ea este nevasta bucătarului atât de faimos. Mai mult, chiar şi Bina devenise salvatorul nevestei bucătarului, iar cel care o adusese la Bucureşti, un om al lui Ismail Bina, pentru câteva ceasuri, a fost numit scutierul salvatorului ș.a.m.d.

Cum Bina o răscumpărase, restul vieţii şi l-a petrecut pe la hanul turcesc, cu toate că între timp turcul uitase de ea.

Deşi puţină lume ştie, ultima mâncare malefică a bucătarului a fost pentru mine.

 (Mâța Vinerii, 2017)

Opinii

Mai multe de la Doina Ruști


Ultimele știri
Cele mai citite