Ne spălăm pe mâini şi de aliatul strategic polonez?

Cu o fascinantă rapiditate, i-am lăsat şi pe ăştia în ceaţa deasă care s-a aşternut de ceva timp peste proiectul estic al celor Trei Mări. Primul hop este şi unul major, adică degradarea peste măsură a relaţiilor dintre Polonia şi Uniunea Europeană, o criză severă şi care, pe fond, ar trebui să servească drept o lecţie complementară la setul încă incomplet desfăşurat al urmărilor tragice ale BREXIT.

Povestea de acum arată cum este conceput răspunsul celor de la Bruxelles, zic eu foarte interesant în măsura în care-l conexăm cu o iniţiativă istorică despre care vi se va vorbi, pe larg, în săptămâna următoare.

Liderii instituţiilor comunitare de la Bruxelles au înţeles că trebuie să-şi ia toate măsurile legale de protecţie pentru ca, oricând, în atenţa opiniilor publice din statele membre, să poată produce dovezile dorinţei lor de negociere, a iniţiativelor de împăciuire şi, în definitiv, a faptului că, pentru binele superior european, erau gata oricând să facă serii lungi de compromisuri. Numai că, după exprienţa negocierilor din perioada BREXIT, învăţaseră ceva: nu mai puteau să se lase prinşi complet descoperiţi, fără arme constituţionale prin care să sancţioneze acţiunile ţării care devenise adversar de sistem.

Tocmai fiindcă replica finală a fost "sancţionaţi-ne dacă vreţi, numai să şi puteţi, cândva, după ce se vor epuiza toate procedurile voastre de trimis scrisori şi aşteptat trei luni un răspuns, apoi tot la fel şi iar la fel". Chiar aşa era situaţia, iar asta a fost confundat cu o slăbiciune de sistem, tocmai fiindcă Tratatele nu prevedeau altceva.

Asta face că, într-un prin moment, Parlamentul European a adoptat sistemul de măsuri care poat fi aplicate împotriva unui Stat Membru în cazul în care se dovedeşte că a încălcat în mod grav şi cu regularitate "sistemul de valori europene", ceea ce, pentru prima oară menţionat în mod expres, implică şi sancţiuni financiare care să meargă până la interzicerea accesului la folosirea fondurilor europene.

În cazul de acum, tensiunile UE-Polonia se escaladează chiar peste nivelul scandalurilor de până acum: principalele grupuri politice din Parlamentul European au adresat o scrisoare comună în atenţia Comisiei Europene, solicitând îngheţarea celor 36 miliarde Euro reprezentând partea alocată Varşoviei pentru Planul său naţional (PNRR).

"Cerem Comisiei, în calitatea sa de Gardian al Tratatelor, să se abţină de a aproba PNRR-ul polonez până când nu vor fi îndeplinite toate condiţiile" - se spune în scrisoare semnată de liderii marilor grupuri politice PPE, PSD, Renew Europe, Verzii şi Stânga Unită, adică cele din care fac parte, spre cinstea României, floarea lumii noastre politice. Păcat că vă sunt complet străine numele celor mai mulţi dintre ei.

Ce fac ei acolo, nu interesează pe nimeni şi, de fapt, chiar de ce s-ar ocupa cineva de treburile lor? Numai că, iată, din când în când, ghinion cum ar spune CineŞtiţiDumneavoastră, revin forţat în actualitate deoarece fac parte din această mişcare de fond care ne poziţionează şi pe noi împotriva aliatului strategic, riscând cel mai neplăcut lucru pentru România, adică să rişte să supere chiar vreun funcţionar de la Washington. Ştiind foarte bine aste, oare de ce nimeni din grupul europarlamentarilor români n-a avut nici măcar un minim de început de coloană vertebrală (sau să se facă că) şi măcar, cum ar veni, să motiveze semnificaţia votului grupurilor din care fac parte?

Poziţia cea mai proastă în toată povestea revine, cum vă aşteptaţi, Excelenţei Sale domnului Preşedinte. Două variante, ambele penibile: nici măcar nu s-au obosit să-l informeze. Sau puţin le-a păsat. Penibil, căci dacă domnul Aurescu poate fi ignorat în linişte că e băiat bun şi nu se supără, dimensiunea politică a deciziei de acum ar fi făcut necesară şi o poziţie din partea coordonatorului politicii noastre externe. Nu se află.

Zic că dă foarte prost pentru că, din nou, arată câtă dreptate au criticii sistemelor de alianţe de securitate din regiunea estică, cele care s-au dorit ca posibilităţi de completare locală a marilor alianţe continentale.

Vine într-un moment extrem de sensibil deoarece, săptămâna viitoare, va începe construcţia unui alt Tratat European de la Roma ce va fi semnat de liderul francez Emmanuel Macron şi cel italian, Mario Draghi, imagine simbolică, în oglindă, a celui din Franţa şi Germania, ratificat în în 1963.

Un semnal foarte important deoarece depăşeşte nivel cooperării economice în diversele sectoare strative, printre care şi cel al producţiei comune pentru apărare, spre exemplu între compania italiană AVIO şi cea franceză SAFRAN ,aflate în poziţii excelente de a face o ofertă comună pentru piaţa motoarelor pentru Eurodrone. Dar astea pot să pară detalii ataşate marelui raţionament care se devoalează acum: redesenarea marii hărţi de putere din interiorul UE, mişcare devenită pare-se o necesitate urgentă în urma plecării doamnei Merkel.

Cine va face parte din noul prim cerc de putere şi cum vor fi negociate balanţele care indică şi garantează păstrează echilibrului de putere între marii jucători din Europa? Nu nu interesează pentru că nu ne întreabă nimeni. Mai degrabă, ar trebui să ne pregătim strategia care să ne garanteze prezenţa în cel de-al doilea cerc, acolo unde sunt ţările care, din diverse motive, reprezintă o valoare adăugată economică sau militară, aflaţi coerent într-o legătură regională de parteneriate strategice cu prieteni, aliaţi şi vecini. Câţi prieteni avem printre vecini?

Rămâne cercul inferior, un fel de bolgie în care sunt trimise ţările complet dependente şi care trimit semnale foarte serioase că au probleme cu stabilitatea statului de drept. Şi folosite ca pioni oricând sacrificabili pentru a verifica validitatea unui scenariu sau altul.

Acum a apărut primul semnal structurat că putem să ne aşteptăm la schimbări profunde, inclusiv la remodelări de alianţe. Poate chiar să înceapă, spre uşurarea nespusă a unor, lunca de fond la elaborarea unui nou Tratat al UE, mai flexibil din mai multe puncte de vedere.

Suntem pregătiţi? 

Cine ştie ce vrem sau ce-am putea să vrem?