NATO ia o decizie plină de consecințe geo-strategice: Kenya devine prima „țară aliat major non-NATO” din Africa

0
0
Publicat:

NATO, mai precis Președintele Biden, a anunțat o mutare surprinzătoare și care este acum foarte mult discutată ca redeschizând competiția de securitate și economică în zona continentului african: a declarat Kenya drept „țară aliat major non-NATO”  din Africa: „fac acest lucru în semn de recunoaștere a contribuției Kenyei de mulți ani de zile la zona de responsabilitate a United States Africa Command și pe plan global și ca recunoaștere a propriului nostru interes național în adâncirea cooperării de apărare și securitate cu Kenya...această desemnare va demonstra că SUA ” – explica Biden în nota de fundamentare trimisă Congresului SUA.

Picture1 png

De ce este atât de important? Tehnic, aveți aici o explicație majoră a semnificației noului statut oferit Kenyei care se alătură astfel unui grup de 18 alte țări, aliați esențiali ai NATO dar, în primul rând, ai Statelor Unite: Argentina, Austria, Bahrein, Columbia, Coreea de Sud, Egipt, Filipine, Israel, Japonia, Iordania, Kuweit, Maroc, Noua Zeelandă, Pakistan, Quatar, Tailanda și Tunisia. Cu mențiunea că, în 202, Biden a retras calitatea respectivă de „aliat major non-NATO” oferită în 2021.

Dar ce schimbări efective presupune asta pentru echilibrul de securitate din zona Africii sub-sahariene și în general la nivelul întregii Africi?

Picture2 png

Foto: președinții SUA și Kenyei în conferința comună de presă la Casa Albă

Departamentul de Stat enumeră câteva:

- Va permite guvernanților de la Nairobi să cumpere tehnologii militare care, altfel, ar fi greu sau imposibil de obținut fără aprobări cu totul speciale date la Washington

- -țara devine eligibilă pentru împrumutul sau închirierea de materiale și echipamente militare destinate cercetării, dezvoltării sau testării

- - pe teritoriul țării pot fi amplasate rezervele din arsenalele militare americane

-  ‚ara respectivă poate fi luată în considerare pentru obținerea permisiunii de a achiziționa muniție cu uraniu sărăcit

-  Se poate deschide posibilitatea ca între SUA și țara respectivă să fie semnate proiecte de cercetare și dezvoltare. În plus, companii din țara respectivă pot participa la licitații pentru baze de reparații și întreținere a unor echipamente militare americane în afara teritoriului SUA.

Pe fundal, începe o operațiune majoră de combatere a influenței din ce în ce mai mari a Rusiei și Chinei în Africa. Asta a devenit urgent după ce Franța a pierdut controlul, poate definitiv și irevocabil, asupra fostelor teritorii în care pretindea că reprezintă o prezență stabilă de securitate posedă. Mișcarea americanilor de acum este justificată de aplecarea anterioară, pe motive economice în principal, a Kenyei înspre China. Dar, aveți aici  o relatare completă pe acest subiect, relațiile Kenyei cu China atinseseră deja anul trecut nivelul acordurilor în domeniul securității și schimbului de informații... N-a trecut decât un an de când Raymond Omollo (foto) secretar guvernamental pe probleme de securitate internă ă și administrație națională se întâlnea la Lianyung China) cu ministrul chinez pentru securitate publică al Chinei în cadrul Forumului global de cooperare de securitate și declara că țara sa urmărea să deschidă cooperări bilaterale cu China în domeniul securității.

Picture3 png

Iată, acum, la Washington se schimbă direcția curentului și apare o declarație comună a președinților SUA și Kenyeni privind o „viziune comună” în ce privește efortul de reducere a datoriilor țărilor în curs de dezvoltare, perspectivă vitală, dacă se va traduce în realitate, pentru o țară ca Kenya, marcată acum de povara datoriilor externe, în cazul acesta fiind foarte interesante cele care trebuie returnate Chinei.  Cala Albă a anunțat că va oferi Kenyei posibilitatea de obținere de fonduri prin intermediul CHIPS and Science Act, legea care permite injectarea unor sume uriașe în industria națională producătoare de cipuri care să construiască o „Silicon Valley”.

Problema economică este esențială și reprezintă deja o miză enormă de securitate deoarece, pe fond, prima discuție majoră privește portul Mumbai, principala poartă de intrare pentru comerțul kenyan și cel al Africii sud-sahariene în general. Există deja intenția chinezilor de a construi o cale ferată între Mombasa și Nairobi, proiect cheie în cadrul Noului Drum al Mătăsii. Va deveni oare un proiect realizat și finanțat de americani?

Proiectele sunt extrem de numeroase și, evident, lansează o etapă posibil aducătoare de speranțe. Câte vor  deveni realitate depinde de rezultatelor prezidențialelor din SUA și de capacitatea de rezistență a statului african. Dar semnalul rămâne foarte important, cu trimitere la intenții americane de rebalansare a jocurilor din programa sa africană.

Ce va face însă NATO cu aceste proiecte a cor susținere, cel puțin în etapa actuală, depind exclusiv de banii americani? În consecință, vom vedea adăugată și o dimensiune africană la Conceptul Strategic al NATO?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite