Mormântul familiei Macca

Monumentul funerar al familiei Macca și al rudelor apropiate se află la Mănăstirea Pasărea, în apropierea capelei cimiteriale cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită în 1834 de Calinic, starețul Mănăstirii Cernica. Este realizat în două etape și este format din 2 elemente distincte.

Prin faptul că a ales să retragă și să fie îngrijită la Mănăstirea Pasărea și apoi să odihnească acolo în cimitir, Zamfira Caribolu, mama primului soț al Elenei Bălăceanu, a jucat un rol important în viața familiei ei extinse. Ea a prevăzut ”partea sufletului” pentru parastasele cuvenite și fiul ei, Constantin Caribolu, s-a îngrijit de respectarea tradiției ortodoxe.  

Astfel familia Caribolu-Macca instituie o formă de patronaj către Mănăstirea Pasărea, aflată în apropierea Bucureștiului, prin sumele importante donate și legătura spirituală pe care o au cu acest loc. Aici a fost înmormântat în 1875 și Constantin Caribolu, iar în 1890 a fost îngropată și mama Elenei, Maria Bălăceanu. Este de presupus că în perioada în care s-a pregătit cripta în care au fost depuși cei trei, au fost aduse și rămășițele pământești ale mai multor persoane din familia Elenei Macca, care trebuie că fuseseră înmormântate inițial la Miroși sau în alte părți.

În ianuarie 1891 Elena Macca face un act de donațiune pentru 12000 lei, sub forma unor scrisori funciare rurale 5% depuse la Casa de Consemnațiuni, pentru parastase anuale, pomeniri, îngrădirea și ținerea în bună stare a grădinii de la morminte (dosar 20).

 În 20 mai 1891 Elena Macca a semnat un contract cu Ion Georgescu (1856-1898), celebrul sculptor, pentru amenajarea mormântului familiei Maria Bălăceanu la Mănăstirea Pasărea. Comanda a vizat un monument de granit întocmai ca mărime și calitatea granitului monumentului lui Vasile Boerescu de la Cimitirul Bellu. Datele tehnice au fost următoarele: Cruce înaltă de 2,4 m., lată de 1 m. brațele și grosime 0,3 cu 0,3, piedestal mic de 0,6 x 0,6 x 0,4 și piedestal mare 1,2 x 1,2 x 1 m., trei trepte, o bordură de granit, 7 stîlpi de câte 1,2 m. înălțime, cel de-al șaptelea stâlp cu o nișă închisă cu o ușă de fier nichelat pentru candelă, legați între ei cu lanțuri de fier, pe un fundament de beton la o adâncime de 3 m. și deasupra un arc în plin cintru de o cărămidă și jumătate grosimea. (dosar 9)

Elena a cerut ”inscripțiuni cu litere romane drepte și aurite” iar astăzi putem citi numele următorilor: mama, Maria Bălăceanu, bunica maternă, Elena Bălăceanu Drugănescu, fratele, Mihail Bălăceanu, primul soț Constantin Caribolu și mama acestuia, Zamfira Caribolu și mesajul ”Odihna să le fie ușoară și pomenirea eternă”. Contractul prevedea prețul de 14000 lei, achitabil în 4 rate până la sfîrșitul lunii septembrie 1891 dar ultima rată de 1000 lei i se dă sculptorului în 3 iunie 1892, existând probabil și întîrzieri din partea acestuia. Putem presupune că a existat și un element fotografic sau pictat cu portretul defunctei Maria Bălăceanu, din păcate pierdut astăzi. De asemenea, elementele de feronerie au dispărut și ele.

Cea de-a doua etapă de amenajare a locului de veci începe după moartea celui de-al doilea soț al Elenei, colonelul Petre Macca. Ea a apelat la serviciile nepotului ei, arhitectul Ion D. Berindey (1871-1928), fiul verișoarei ei de gradul al II-lea, Ana Slătineanu Berindei. Acesta s-a ocupat de întocmirea unui deviz în 10 februarie 1906 în valoare de 18535 lei și acesta a mai avut un onorariu de 7% pentru deplasări, rezultând un total de 19833 lei în 24 septembrie. Câteva elemente artistice pe care le regăsim în devizul său sunt: capac de bronz, stâlpi de granit negru, trepte sub mormânt, obelisc, lanț de bronz, plăci de marmură cu inscripție, monument de granit negru de Suedia Calitatea I, bust de bronz, basoreliefuri de bronz în jurul monumentului, embleme de bronz, drapel, sabie și coroane de lauri. (Dosar 10) Multe dintre elementele de bronz au fost furate în perioada recentă, neregăsindu-se astăzi pe monumentul funerar.

Scrisorile arh. Ion D.Berindey

Foarte puțină corespondență se mai păstrează astăzi în arhiva de familie, ea fiind fie distrusă fie luată de membrii apropiați, cel mai probabil după moartea Elenei Macca. Totuși regăsim și redăm în continuare extrase din scrisorile arhitectului Ion D. Berindey. Pe parcursul lucrărilor, apar modificări, pe care Berindey i le comunică mătușii sale:

”Iubită Tanti Leno

Văzând că trebue să aduc câteva modificări la monumentul regretatului Iubitu nostru Nenea Petrache, mă grăbesc a vă pune în curent cu cea ce am făcut.

Cavoul s’au executat la mănăstire însă ne-voind a schimba locul mortului am fost silit să așez altfel intrarea cavoului ear monumentul trebue așezat astfel încât figura bustului după legile canonice să privească spre răsărit.

După cum doriți Dvoasră am comandat granit negru la fel cu cel de la Crucea din curte diferența între granitu rosa de Baveno și cel negru se sue pentru tot monumentul la 4885 mai mult decât aveam prevăzut în deviz. (...)

Vă sărut mâna împreună cu Catherine și copilașii.

Al Dumneavoastră supus nepot,

Berindey”

Este de presupus că Berindey s-a ocupat în cursul anului 1906 de coordonarea realizării lucrărilor de construcție. O situație neprevăzută apare însă în cazul realizării bustului colonelului Macca de către sculptorul Raffaello Romanelli (1856-1928). Acesta întârziase cu finalizarea și expedierea bustului din cauza unei pierderi familiale, explicate de Berindey în următoarea sa scrisoare. (Dosar 20) Scrisoarea poartă antetul biroului său din Calea Victoriei 168 și adresa locuinței sale din strada Romană 51, dar din păcate nu mai conține și scrisoarea originară a sculptorului italian. Din nou, putem presupune că Berindey a fost cel care a comandat bustul unchiului său și tot el a menținut legătura epistolară cu artistul cu care a colaborat în mai multe ocazii. Această presupunere o facem pentru că lipsesc din arhiva Macca alte documente referitoare la comenzi și plăți, cel mai probabil pentru că ele au fost făcute prin intermediul și păstrate de biroul arhitectului Berindey.

”Bucarest 8 decembrie 1906

Dragă Țață Leno,

Dupe cum v’am scris și astă vară trimețându-vă scrisoarea lui Romanelli sculptoru, asemenea vă mai scriu și vă trimet și pe aceasta din partea sa care mi au sosit zilele astea.

Vă ve-ți (sic!) putea convinge dragă Țață Leno că nu este vina mea dacă monumentul iubitului și regretatului Nenea Petrache încă nu e terminat.

Dupe cum a-ți (sic!) putut citi precedenta scrisoare a lui Romanelli au avut și el nenorocire perzând pe fratele seu iubit în Algeria.

Prin presenta scrisoare ’mi arată că bronzurile sunt expediate și în curând le vom avea aici.

În meseria mea de architect așa se întâmplă, nu pot răspunde pentru toți cu care am de lucru. Dacă unul este gata la timp, altul din antreprenori poate să nu fie gata, căci cum v’am mai spus la noi în Țară nu se găsește materialu necesar și au trebuit să se aducă tot din străinătate.

Cea ce au depins de mine am făcut la timp, granitul este aproape terminat, cât în cea ce privește cavoul am avut grije a trimite să’l acopere la loc după parastas căci rămăsese desfăcut, s’au așezat scândurile să nu remâi descoperit. Acum remâne se ave ți încă rebdare pe lângă multă ce a ți avut și la urma urmelor tot Dvoastră ve ți remâne mulțumită, căci ve ți avea un monument artistic și ceva care nu se face de toți.

Dacă nu am venit să vă văd au fost și numai să nu vă mai văd supărată, să credeți că destul sânge rău mi am făcut că nu s’au terminat lucrarea, dar vedeți singură ce puteam face eu dacă nu au sosit bronzurile? Sciți cât am iubit pe Nenea Petrache, oare credeți că nu aș fi avut și eu bucurie d’a îi vedea mormântul frumos aranjat și cât mai repede? Dar contra forței majore nu se poate lupta numeni. Sciu că sunteți încă supărată pe mine și numai presența mea la Dvoastră v’ar supera și mai mult, de acea prefer să nu vin și să vă scriu, însă îndată ce vor sosi comenzile voi veni; atunci vă va trece supărarea și ve ți fi mulțumite de monumentul ce a ți rădicat regretatului Nenea Petrache. Pe când acum, cât vă voi arăta eu scrisorile lui Romanelli și cât vă voi explica că Granitul de Suedia nu este ca un simplu Granit de Baveno, ci că este cea mai tare marmoră granitică și că se lucrează așa de greu încât ca să se dea lustru la o față trebue zile să frece un om pe dânsa; tot ce voi explica va fi ne folositor. Dvoastră în dragostea și dorul legitim de a fi văzut monumentul rădicat la parastas, ave ți să ziceți că tot s’ar fi putut face.

Acum este altă greutate, nu o să putem așeza earna monumentu că poate sciți că țimentul nu trebue să se întrebuințeze pe îngheț și va fi nevoe să așteptăm primăvara spre a’l așeza.

Eu v’am promis că va fi gata și dacă nu ar fi murit fratele lui Romanelli tot nu era să fie terminat, căci nici pietraru nu au avut blocurile de granit de Suedia venit la vreme; un bloc fiind chiar refuzat de mine au fost nevoe să aducă altu, s’au lucrat toată vara și s’au șlefuit bucată cu bucată.

În or ce caz nu vă faceți sânge rău, de geaba sunteți supărată, vedeți toate pedicile ce am avut și judecați singură că nu e vina nimănui, ci a greutăței lucrărei.

Nu este același lucru să faci un monument cu totul inventat singur deci în felu său, cum oi cumpera o cruce gata făcută, este o mare deosebire și ca lucrarea și ca timp de terminare.

Cerundându vă ertare de superarea ce v’am făcut desigur fer de voea mea, vă alătur și această scrisoare a lui Romanelli, o ve ți citiă și vă ve ți convinge.

Catherina și copilașii vă sărută mâna, împreună cu mine și vă rog să mai aveți rebdare și să credeți că tot ce mi au stat în putință am făcut spre a vă satisface, însă nu am ținut de loc să vin să vă găsesc supărată contra mea cu toate că muma mea mi au tot zis să viu.

Al Dvoastră supus și

Devotat nepot

Berindey”

Mai multe puteți citi în monografia ”Familia Macca: istorie, proprietăți, comenzi artistice ” în curs de apariție la Editura Istoria Artei, cu sprijinul BNP Paribas Cardif și al unor donatori privați.