Miniştrii noştri buni la toate

Trăim în ţara în care ministrul Culturii, licenţiat în istoria artei, doctor în istorie şi savant cu acoperire internaţională (după cum rezultă din CV-ul domniei sale), se aşază în fruntea mesei la emisiunile televizate în care se discută problema câinilor maidanezi.

E ditamai festivalul de muzică clasică la Bucureşti, jumătate din breaslă şi mii de tineri ieşiţi în stradă îi cer demisia pentru implicarea în proiectul Roşia Montană, însă ministrul are altele mai grele.

Cu barba mare şi cu ochelarii mici, Daniel Barbu urla aseară pe Realitatea TV, acoperind-o din gură pe consacrata Andreea Creţulescu şi anunţându-ne că avem o mare problemă: părinţii sunt neglijenţi, nu-şi supraveghează copiii şi îi lasă pradă haitelor de câini. Mai mult decât atât, ministrul s-a răstit la popor: „Părinţii să nu mai plece prin Italia, să stea acasă şi să-şi vadă de copii”. S-au repezit invitaţii la el, să-i aducă aminte că ne sufocă şomajul şi că el face parte din Guvern. „Şi ce – a zis Daniel Barbu – Guvernul trebuie să creeze locuri de muncă? Societatea trebuie să facă locuri de muncă, nu Guvernul”.  

Sunt trei săptămâni de când un copil a murit sfâşiat de câini în mijlocul Capitalei şi autorităţile au lămurit atât de bine situaţia încât orice hoit găsit pe malul lacului Tei redeschide ancheta şi creează dezbateri televizate. În aceste dezbateri, Guvernul îl trimite pe ministrul culturii să ne anunţe, cu hotărâre, că nu se poate face nimic.

E aceeaşi atitudine sfidătoare cu care Sorin Ovidiu Vântu ne sfătuia, în urmă cu patru ani, să ne întărim statul, numai că acum îndemnul vine din sens invers. Statul ne anunţă că a rămas cât se poate de slab şi că orice se poate întâmpla. E un fel de „Întăriţi-vă paza, domnilor! Ţara e periculoasă, câinii omoară copiii prin parcuri, violatorii îşi aleg femeile din mijlocul bulevardelor, dar toate se pot rezolva cu un plus de vigilenţă”.

Sper că realizaţi ce greşeală comitem cu toţii concentrându-ne în mod excesiv asupra prestaţiei guvernamentale a premierului Victor Ponta şi ignorându-i, în mod nedrept, pe subalternii săi. Iată, de pildă, cazul domnului Nicu Bănicioiu. Probabil că nici nu l-aţi remarcat, în cele nouă luni de guvernare, pe ministrul supraponderal al Tineretului şi mai ales al Sportului, dar trebuie să ştiţi că el n-a stat degeaba. Numai mie mi-au ajuns la urechi două acţiuni ale sale: una în care a susţinut organizarea unui campionat de jocuri pe calculator la Bucureşti şi alta în care a participat activ la „Festivalul Racilor”, unde a gustat din cele „două tone de crustacee gustoase gătite pentru oameni”.

Să privim, deci, lucrurile în ansamblu şi vom înţelege că domnul Ponta nu este decât un maestru dirijor al acestui angrenaj inegalabil, în care ministrul Culturii oferă verdicte în problema câinilor maidanezi, iar ministrul Sportului ne îmbie la jocuri pe calculator şi la mese gustoase, servite în aer liber.