Dragnea a zis: să fie întuneric. Şi a fost lumină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La început au fost trei milioane de voturi şi un Dumnezeu cu mustaţă care a vrut să întoarcă România în beznă. Apoi au fost sute de mii de oameni care au despărţit infractorii de oamenii cinstiţi şi au luminat totul cu telefoanele şi cu idealurile lor. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şaptea.

Nu ştim încă ce vom face cu această Geneză şi nu ştim câte fructe otrăvite ni se mai pregătesc, dar în dimineaţa aceasta, după o lună de guvernare catastrofală şi şase zile de proteste istorice, ne-am trezit cu toţii în faţa unei certitudini: niciun om şi niciun partid nu poate sfida la nesfârşit poporul pe care ar trebui să-l reprezinte. 

În 2017, timpul curge şi erodează mai repede decât în vremurile biblice. O lună i-a trebuit lui Liviu Dragnea să aducă în colaps un partid care, pe 11 decembrie 2016, părea o forţă de neclintit. Şi nu doar ordonanţa s-a întors împotriva lui, ci însăşi strategia cu care a reuşit să câştige puterea.

Înaintea parlamentarelor, în PSD s-a dat o circulară internă prin care s-au stabilit câteva reguli răstite pe sub mustaţă: fără opulenţă la lansările candidaţilor, fără alte declaraţii în afara promisiunilor din programul de guvernare, apariţii cât mai puţine şi numai la televiziunile aservite. Capul la cutie ca să nu enervăm electoratul nehotărât - aşa a reuşit PSD-ul să iasă din alegeri cu 44%.

Nenorocirea e că puterea te aduce în faţa microfoanelor şi te obligă să vorbeşti. Iar atunci când vrei ca tot controlul să rămână la tine şi aduni în Palatul Victoria o gaşcă de ageamii cu doctorate luate pe la Chişinău şi cu cariere fulminante la ghişeele bancare din Videle, dezastrul e doar o chestiune de timp. 

A fost o lună în care PSD-ul ne-a dovedit că deţine resurse inepuizabile de prostie şi aroganţă. Convins că românii pot să înghită orice, Liviu Dragnea şi-a pus lămpaşul pe cap şi a intrat în subteranele partidului, de unde a ieşit la suprafaţă cu mustaţa mânjită de cărbune şi cu un vagonet plin de bolovani neşlefuiţi pe care i-a aşezat în scaune de miniştri.

Nu ne-a rămas decât să aprindem beculeţele roşii de sub măciulia microfoanelor şi să ne facem stocuri considerabile de calmante. Să-i vezi şi să-i asculţi pe oamenii din Guvern nu e un gest prin care încerci să rămâi la curent cu situaţia ţării, ci un exerciţiu în care îţi verifici stăpânirea de sine. 

Adoptarea celebrei ordonanţe de urgenţă n-ar fi avut acelaşi efect fără contribuţia decisivă a apariţiilor care au însoţit-o. Ministrul Iordache, turuind ca o jucărie întoarsă cu cheia şi solicitând, ţăfnos, alte întrebări. Premierul Grindeanu, recapitulând măririle de pensii şi salarii ca răspuns la manifestaţiile de stradă. Liviu Dragnea, zâmbind dispreţuitor la întrebările ziariştilor despre dosarele sale penale. Toţi la un loc, transmiţându-le sutelor de mii de români care au ieşit la proteste că PSD-ul a fost votat de trei milioane de oameni.

Această combinaţie de prostie şi aroganţă, pe care Dragnea s-a străduit s-o ascundă în campania electorală, a reuşit să trezească la viaţă sute de mii de români aflaţi în hibernare nu din dezinteres sau din lipsă de civism, ci din prea multă scârbă faţă de clasa politică a ultimilor 27 de ani. Duminică au ieşit în stradă peste 600.000 de oameni, unul dintre cele mai mari şi mai frumoase proteste din istoria României.

Protest

În faţa acestei realităţi, Dragnea şi ai lui aleg să rămână suspendaţi într-o lume paralelă. Duminică seara, când străzile marilor şi micilor oraşe erau pline de oameni, liderul PSD rostea aceste cuvinte: „Modul de organizare, dimensiunea finanţării acestor proteste - astăzi am înţeles că au venit cu autocare, cu microbuze, cu trenuri foarte mulţi oameni aduşi din teritoriu - arată o organizare profesionistă”.

Este o declaraţie care trădează deruta din capul lui Liviu Dragnea, încurcat în pânza de demagogie şi pomeni electorale pe care el şi partidul său au ţesut-o în ultima lună. „Fraiere, am venit cu trenul”, scria pe pancarta unui student din Piaţa Victoriei, care îl ajută pe Dragnea să-şi descâlcească gândurile şi să-şi aducă aminte că Guvernul său tocmai le-a oferit studenţilor gratuitate pe transportul CFR.

Aşa sunt tinerii din ţara pe care o conduceţi, domnule Dragnea. Creativi, insolenţi şi greu de păcălit cu pomeni electorale. Pe ei nu trebuie să-i organizeze nimeni, pentru că, oricât de greu v-ar fi să înţelegeţi, sunt capabili să se organizeze singuri. Au învăţat asta punând pe picioare afaceri fără contracte cu statul, lucrând în multinaţionale şi obţinând mastere şi doctorate pe bune.

Pe ei nu-i poate mâna nimeni de la spate, să-i urce în trenuri şi în autocare. Şi nici n-ar putea să-i oprească cineva. Să-i ţină, aşa cum vă lăudaţi dumneavoastră că-i ţineţi pe simpatizanţii din ţară, ca să nu vină la Bucureşti şi să iasă măcel. Şi cum adică îi ţineţi? Cine v-a dat drept de stâpânire asupra acestor oameni ca să le manipulaţi furia, să-i ţineţi şi să-i scoateţi în funcţie de interesul partidului? 

Şi nu vă mai faceţi atâtea iluzii despre cât de mult vă susţine poporul. Poate că acele trei milioane vă iubesc pentru câte le-aţi dat, dar nişte sute de mii vă urăsc pentru ceea ce sunteţi: nişte politicieni mărunţi, cu minţile ameţite de putere, pe care prostia şi aroganţa îi vor conduce, inevitabil, spre dezastru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite