Micul stat mare

0
0

Să tragem linie, dar s-o rupem pe undeva, ca să se scurgă rezultatul neplăcut şi neliniştitor. În ciuda declaraţiilor oficiale şi a "avântului" economic, România se îndepărtează de plutonul european. Sloganul ALDE, România, a şaptea putere europeană, e o poantă mai degrabă crudă şi cinică. A cui o fi vina?

Am discutat asta de zeci de ori şi, de fiecare dată, mi-a dat cu virgulă. Ba destinul, ba populaţia, ba Europa, ba capitalismul, ba mentalitatea, ba ruşii, ba americanii. Azi, când viaţa, sănătatea şi moartea semenilor noştri au fost stoarse de toate sumele posibile şi imposibile, pentru a fi transferate în mici paradisuri fiscale, cred că e timpul să ne întoarcem de unde am plecat. La statul român, aşa cum este şi cum e teoretizat.

În ciuda dimensiunilor enorme ale aparatului birocratic, statul român e unul slab. E coruptibil. E ineficient. De aceea, mai ales la începutul acestui deceniu, diverşi teoreticieni, dar mai ales politicieni fără scrupule şi fără conştiinţă au propus publicului larg modelul statului minimal. Toate acţiunile şi activităţile publice se încredinţează privaţilor, iar piaţa reglează, singură, restul. E foarte ofertant, dacă eşti un om cinstit. Scapi de neplăceri, cozi, refuzuri, absurd, timp pierdut, îţi menajezi nervii şi sănătatea, îţi decizi singur soarta. Dar e şi mai ofertant pentru cei necinstiţi (şi sunt destui), care se văd, netam, nesam, în fruntea banilor publici pe care îi transformă, în cel mai scurt timp şi cu cel mai mare randament posibil, în bani personali. Eventual (ba nu, obligatoriu), banii ăştia fac picioare şi călătoresc în ţările calde, îndeobşte cunoscute sub numele de paradisuri fiscale. Pentru că statul minimal implică şi încredinţarea controlului, a justiţiei şi a ordinii publice tot unor manageri dispuşi să scoată bani din piatră seacă. E un paradox: pe cât e de greu să ţii în viaţă o afacere productivă, pe atât e de uşor să storci bani din nefericirea şi nesiguranţa umane. Aşadar, tocmai la noi, unde necinstea, incompetenţa, nepotismul, influenţa, aroganţa, lăcomia sunt deja endemice, un stat minimal ar fi paradisul acestui tip de "oameni de afaceri". Când legile permit, când instituţiile acreditate închid ochii, cel mai simplu lucru e să iei ieftin şi prost şi să vinzi scump proştilor. Să iei din multe buzunare şi să îndeşi într-unul singur. Ăsta e scopul nedeclarat al "statului minimal", vândut ca panaceu.

Asta nu înseamnă că laud statul maximal, sufocant, leneş, iresponsabil. Statul român e un cuib de vipere leneşe. Doar că ne îndreptăm dinspre lac spre puţ, dacă desfiinţăm şi ultimele bariere. Aş fi fost curios să văd pe cine am fi strâns de… ouă în cazul dezinfectanţilor sanitari. Un laborator fantomă, un laborant cu nume exotic, un orb cu numele Acarul Păun! Chiar dacă rezultatul e unul dezastruos, există pârghii, oameni şi instituţii care să dea socoteală. Ministerul Sănătăţii şi spitalele părtaşe se vor da peste cap să muşamalizeze cazul. Într-un stat minimal, ar fi floare la ureche. Doar că nu trăim, încă, într-unul minimal. Ce-i drept, statul nostru "maximal" e unul mic, sărăcuţ cu duhul şi foarte slab. Ar fi, însă, suficient să le scoatem gărgăunii din cap. În loc să ieşim din casă pentru un ministru (oricât de capabil) am putea ieşi în stradă, cu milioanele, pentru noi înşine. Plătim biletul la spectacol, e timpul să ne ştie de frică!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite