Medical etimologic
0Într-o lume intens preocupată de realitățile medicale, fenomen alimentat, printre altele, de un infinit volum de știri ce aduc la cunoștința generală diagnostice atroce, noutăți terapeutice și descoperiri surprinzătoare, ar fi, poate, utilă sau cel puțin atractivă lingvistic o scurtă analiză a unor termeni medicali frecvent folosiți asupra cărora mintea nu se oprește, în general, pentru o abordare etimologică.
În jargonul medical cei mai mulți termeni provin, via franceză, din greacă și latină. Cap de listă sunt cele mai comune cuvinte – doctor, respectiv pacient. La baza primului se află verbul latinesc docere, a arăta, a învăța (pe cineva). În latina medievală, substantivul doctor îl desemna pe un călugăr învățător sau teolog. Potrivit site-ului etymonline.com, în jurul anului 1300, în limba engleză se înregistrează substantivul doctour, având sensul de doctor al Bisericii. Accepția laică a termenului – cu referire la profesia de medic – se dezvoltă în jurul anului 1400, dar ea devine tot mai folosită de abia la sfârșitul secolului al XVI-lea. În greaca veche, doctorul sau vraciul era ιατρός /iatrós/. Substantivul stă la baza unor termeni medicali din limba română, cum ar fi psihiatrie, pediatrie, geriatrie, precum și iatrogenie. Potrivit DEX, ultimul se referă la starea psihică produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, ca urmare a unei manevre defectuoase sau a unui tratament medical greșit.
O etimologie plastică are substantivul chirurg. În greaca veche, χειρουργός /kheirourgós/ însemna „cel care lucrează cu mâinile”, cuvântul fiind alcătuit din χείρ /kheír/, „,mână” și ἔργον /érgon/, „muncă”, „acțiune”, „faptă”. Lexiconul greco-englez redactat de Liddell și Scott (ed. 1996) consemnează substantivul χειρουργία /kheirourgía/ I. muncă manuală, practică a unui meșteșug (menționată de Platon); II. tehnică manuală – în special: practica chirurgiei, a intervenției chirurgicale. În latină, χειρουργός /kheirourgós/ a devenit chirurgus, chirurgi. În acest context etimologic, este util a releva că substantivul χείρ /kheír/ se regăsește și în componența cuvântului χειροτονία /cheirotonía/, care se referă la „punerea mâinilor”, în cadrul ceremoniei de consacrare a unui cleric. De aici provine în română verbul a hirotonisi.
Pe de altă parte, cuvântul pacient provine din latinescul patientem, forma de acuzativ a substantivului patiens, care provine din verbul patior, pati („a suferi”, „a îndura”). Eymonline.com subliniază că în aceeași familie lexicală se află patientia („calitatea de a suferi sau de a îndura; „supunere”), substantiv care a dat englezescul patience, spaniolul paciencia, italianul pazienza și portughezul paciência și care înseamnă răbdare.
Cuvântul spital provine din hospes, -itis (< lat. „gazdă”, respectiv „musafir”). Tot în latină, hospitale însemna „han”. La mijlocul secolului al XIII-lea, engleza înregistra substantivul hospital, adăpost pentru nevoiași. În anii 1540, menționează etymonline.com, apare accepția „instituție pentru bolnavi sau răniți”. În greaca modernă, spital este νοσοκομεῖο /nosokomeío/, compus din νόσος /nósos/, „boală” și κομεῖν /komein/, „a îngriji”. În acest cuvânt își are originea adjectivul nosocomial.
În ceea ce privește substantivul clinică, respectiv adjectivul clinic, originea lor este interesantă. În greaca veche, κλίνη /klínē/ însemna „pat”. Adjectivul κλινικός /klinikós/ se folosea cu referire la patul bolnavului sau la tratamentul medical acordat la patul său. Substantivul cu aceeași formă îl desemna pe medicul clinician. Lexiconul greco-englez subliniază că din acest termen s-a dezvoltat latinescul clinicus.
Anamneza, dialogul dintre medic și pacient prin intermediul căruia cel dintâi află toate informațiile necesare privind simptomele pacientului și caracteristicile patologiei descrise, ca prim pas spre determinarea unui diagnostic, are o etimologie plastică. Grecescul ἀνάμνησις /anámnēsis/ este format din ἀνά /aná/, care, printre altele, înseamnă „înapoi” și μνήσις /mnēsis/, „amintire”. Așadar, această discuție care precedă diagnosticul și tratamentul are, la origine, o denumire aproape poetică.
Cu privire la profilaxie, etimologia relevă natura sa bine definită. Cuvântul grecesc προφύλαξις /profílaxis/ este alcătuit din προ- /pro-/, „înainte” și φύλαξη /fílaxi/, „apărare”. Verbul προφυλάσσειν /profilássein/ însemna „a păzi”, „a proteja”, „a lua măsuri de precauție”. Engleza a preluat termenul ca atare (prophylaxis). Pentru savoarea etimologică, merită precizat că soldatul aflat înaintea forței militare principale și însărcinat să supravegheze terenul se numea προφύλαξ /profílax/, potrivit lexiconului.
Diagnostic provine din διαγιγνώσκειν /diagignōskein/, alcătuit din διά /dia-/, însemnând „prin”, „peste”, „de-a lungul” și γιγνώσκειν /gignōskein/, „a deosebi, a discerne”.
Iată și câteva observații privind diverse metode de investigație, respectiv de tratament. Puțin cunoscut în afara universului medical, verbul a ausculta (iar nu a asculta) provine din latină și se referă la examinarea cu ajutorul stetoscopului, în cadrul căreia medicul ascultă sunetele produse în interiorul corpului pacientului. Sufixul de origine greacă „-scopie” apare în câțiva termeni ce se referă la examinarea detaliată a corpului pacientului – dermatoscopie, bronhoscopie, endoscopie, colonoscopie, cistoscopie etc. El provine de la verbul σκοπεῖν /skopein/, „a privi cu atenție”, „a observa”, „a examina”. Un alt sufix de origine greacă, de data aceasta folosit în componența substantivelor referitoare la îndepărtarea chirurgicală a unui organ, este „-ectomie”. La originea lui se află εκτομή /ektomē/, însemnând „tăiere”, „excizie”, „extirpare”. Verbul este τεμνεῖν /temnein/, a tăia. Unii dintre numeroșii termeni care conțin sufixul sunt: colecistectomie (îndepărtarea colecistului), nefrectomie (îndepărtarea unui rinichi), histerectomie (îndepărtarea uterului), prostatectomie (îndepărtarea prostatei), splenectomie (îndepărtarea splinei). Merită amintite, de asemenea, cuvintele conținând sufixul „-stoma”. Provenind din -στόμα /gură/, el se regăsește în substantive precum gastrostoma (deschidere a stomacului la exterior, în vederea asigurării alimentației), traheostoma (deschidere creată în trahee pentru a permite respirația), urostoma (deschidere creată pentru eliminarea urinei). În latină, substantivul gură este os, oris. Expresia medicală curentă per os înseamnă pe cale orală (ex. „Medicamentul prescris se administrează per os”/ „I-a fost prescris un tratament injectabil în locul celui per os”).
Un termen medical relativ frecvent folosit este exsudat, în special în sintagma exsudat faringian. El se referă la lichidul care se formează și iese din vasele sanguine în țesuturi, în urma unei infecții. Exsudatus este participiul perfect pasiv al verbului exsūdō, exsūdāre, format din ex- (afară) și sūdāre (a asuda, a elimina lichid). Un alt cuvânt comun în limbajul medical este sincopă. Provine de la grecescul συγκοπή /sinkopē/, care se traduce prin „scurtare bruscă”, „întrerupere”. Cuvântul original este compus din σύν /syn/ însemnând „cu”, „împreună” și κόπτειν /koptein/, „a tăia”.
Bogăția și rafinamentul cunoștințelor medicale ale vechilor greci trăiesc, azi, în jargonul medical universal. Acest infim glosar nu satisface curiozitatea lingvistică, dar poate îndemna la o cercetare mai extinsă a originii unor termeni în miezul cărora se află, uneori, o neașteptată și savuroasă stilistică.
___________________________
Note bibliografice
Liddell and Scott’s Greek-English Lexicon, Clarendon Press, Oxford, 1996.
Dictionarul explicativ al limbii romane (ed. 2016).
https://www.latin-is-simple.com/
Se încarcă comentariile...
