Marea Neagră, noul Eldorado. Deocamdată pentru Turcia şi Rusia

FOTO EPA-EFE

Deocamdată, dar semnale se conturează din ce în ce mai ferm, pe măsură ce Turcia – cu parteneriatul rus şi iranian demarat în Siria şi după acordul Moscova-Ankara pentru a gera împreună pacea în Coridorul Caspic, îşi etalează fulgerător cărţile câştigătoare în spaţiul Mării Negre.

Practic, chiar dacă ne este foarte greu să acceptăm, acordul strategic Rusia-Turcia este gândit în dimensiunea unei cooperări de mare amploare pe plan politic, militar şi economic, având în centru Marea Neagră, zonă de proximitate esenţială alături de acest coridor caspic din care, rapid şi fără consecinţe, a fost eliminat pericolul unei eventuale extinderi a conflictului militar în miniatură între azeri şi armeni.

Atfel, în spatele perdelelor de fum lansate succesiv pentru a acoperi operaţiunea de mare anvergură lansată  de ambii mari actori, s-au construit bazele pentru ca atât Rusia şi Turcia să găsească o bază logică a definirii intereselor lor majore în Marea Neagră, urmând un raţionament foarte simplu: Rusia, informal dar extrem de eficient, asigură forţa care, la nevoie, poate oricând „închide” ermetic întreg spaţiul Mării Negre, fie şi doar folosind instalaţiile din Crimeea, Turcia începând să primească în acelaşi scop instalaţiile S-400 care să reprezinte asigurarea ultimă pentru securitatea zonei sale economice exclusive din Marea Neagră (foto). Şi, la nevoie, să poată avea motive evidente şi mijloacele necesare pentru a închide la fel de ermetic Strâmtorile.

Deloc întâmplător, în acest context, Turcia anunţă că exact acolo se află un Eldorado, estimat iniţial la „doar” 320 miliarde metri cubi de gaze în zona Tuna-1, pentru ca, în urmă cu câteva zile, să se anunţe că a doua navă de explorare a mai descoperit rezerve suplimentare, totul cifrându-se în acest moment la 405 miliarde metri cubi, acolo fiind trimisă o a treia navă de explorare.

Desigur, o parte a acestor rezerve vor fi folosite de Turcia pentru a acoperi cererea internă dar, din ce în ce mai mult, devine evident că ţara îşi consolidează perspectiva de a deveni un exportator, păstrându-şi însă integral poziţia şi abilităţile strategice de a negocia ca ţară de tranzit prin care trec toate reţelele de transport către sudul şi centrul Europei. Miza strategică a ruşilor putea fi contradictorie sau coroborată pe termen lung cu cea a Turciei, despărţind reţelele existente şi cele în proiect în entităţi antinomice şi concurenţiale sau unind interesele locale într-un sistem regional. Iată miza, adică harta generală a conductelor:

Americanii au încercat fără succes să deseneze ceea ce au numit „The Greater Caspian region” în care să introducă cinci dintre marile conducte de transport din zonă într-o viziune comună care să se opună în mod direct proiectului chinezesc al „Noului Drum al Mătăsii”. Aveţi aici descrierea făcută de cei de la Atlantic Council unui proiect care ar fi trebuit, la modul ideal, sub Pax Americana, să completeze viziunea Marelui Orient Apropiat. Acestea ar fi trebuit să fie conductele vizate, introducând în joc Afganistanul, Pakistanul şi tăind accesul la pieţe al Iranului, în acelaşi timp maximizând o ofertă către un Turkmenistan îndepărtat pe veci de Rusia şi mai ales de Turcia. Erau vizate acest rute:

• Baku-Supsa pentru transport petrol din Azerbaidjan până pe coasta georgiană a mării Negre
• Conducta petrolieră Baku-Tblisi-Ceyan din Azerbaidjan până pe coasta mediteraneeană a Turciei
• Baku-Novorossik pentru petrolul din Azerbaidjan până pe coasta rusă a Mării Negre
• Caspeline Pipeline Consortium (CPC) pentru petrolul din Kazahstan către portul rusesc Norovorosssk
• South Caucasus Pipeline pentru gazul natural din Azerbaijan către Turcia, dezvoltat acum în Coridorul Sud al UE.

Speranţele că un asemenea proiect ar putea deveni cumva realitate s-au prăbuşit foarte repede, mai precis din momentul în care prezumţia teoretică esenţială (folosirea Afganistanului pentru montajul unor linii secundare de transport energetic prin care să se dea semnalul că ar fi posibilă cooperarea pentru blocarea traseului chinez) a devenit inoperabilă din momentul în care s-a anunţat programul american negociat cu talibanii care-şi recuperează integral teritoriul.

Caz în care – vedeţi ce s-a întâmplat în mini conflictul din Caucaz, s-au redefinit şi cooperările între diferitele state, poate animate la un moment dat, precum Franţa, de dorinţă să poată profita de apele tulburi şi a scoate ceva profit. Dimpotrivă, aş zice, azerii au înţeles că a venit momentul nu numai al victoriei militare, ci şi al negocierilor în forţă pentru redefinirea participanţilor la beneficiile „coridorului caspic”. Şi au făcut-o direct, fără menajamente. Aveţi aici comunicatul celor de la Caspian Energy Club care anunţă, foarte sec, cum că întrerupe legăturile cu toate companiile din domeniul energetic care au operat sau au ţinut partea „adversarilor integrităţii Azerbaidjanului”.

Foarte greu de crezut că această succesiune de semnale putea să vină, în acest ritm şi sub această formă, fără o discuţie cu partenerul chinez care are nevoie de o reţea sigură care să asambleze „conductele sigure” pe care să le poată adăuga definitiv viziunii strategice a Noului drum al Mătăsii, având în acelaşi timp, la fel de clar, imaginea ofertei pe care o formulează cele două capete de pod, Rusia şi Turcia, cu viziunea lor comună asupra securizării reţelelor de contact din Marea Neagră – conducte, porturi, aeroporturi, porturi cu diverse tipuri de terminale.

Şi, în acest context, este foarte posibil ca TURKISH STREAM să fie o imagine a soluţiei convenabile pentru actorii scenariului cu actori titulari Rusia şi Turcia, în scenariu scris în colaborare cu Iranul ca garanţie pentru intrarea în „apele calde” şi China ca permanent guest star. Cel cu banii. Cel cu banii mulţi şi cash, element deloc neglijabil.