Luminile eterne ale toamnei

În prima zi din noiembrie este, în calendarul catolic, Toussaint sau Luminaţia. Ziua tuturor sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi. Care precede sărbătoarea de a doua zi, Comemorarea Credincioșilor Răposați.

Toată săptămâna este dedicată memoriei celor dragi, pentru care se ţin slujbe speciale în cimitire şi pentru care se aduc flori. În Franţa crizanteme, în special. În această perioadă, rugăciunile pot aduce o indulgenţă plenară pentru sufletele celor aflaţi în Purgatoriu.

Un gest pe care îl putem face pentru a nu uita. Şi pentru a nu ne uita. Un gând frumos, acela că putem contribui la salvarea sufletelor celor care ne-au făcut posibilă existenţa. Dacă ne amintim de unde venim, ne este mai uşor să ştim unde mergem. Şi poate că nu vom fi, nici noi, uitaţi.

« Nous Te prions pour ceux qui nous ont quittés : qu’ils trouvent auprès de Toi la paix et la joie

avec tous ceux que Tu appelles à entrer dans ton Royaume. »

În fotografie este o tradiție bretonă pentru a păstra memoria celor care ne fac posibilă memoria. Coroane aruncate în apă, pentru marinarii care nu au o piatră de mormânt. Suntem ceea ce nu uităm.

Un gând bun de Luminație tuturor celor care sunt lumini în gândurile noastre. Oriunde ar fi. Și unde am fi.

Și biserica ortodoxă este plină în sâmbăta în care venim cu toți ai noștri alături. Sunt exact 2649 de km din capitala Bretaniei până în capitala de acasă. Nu am apărut de nicăieri. Și nu am uitat pe nimeni. Cu viii și cu morții laolaltă, spunea poetul ploieștean.

Lumânările luminează fără grabă colivele. Un cuvânt de netradus. Preotul citește numele celor care au fost înaintea noastră. Sunt mulți. Fiecare nume este o lume.

Pe masă o colivă nu e ridicată de cel care a adus-o. Nu este nici o problemă. Cineva o ridică în numele celor care nu au fost amintiți. Veșnica lor pomenire.

Oare pe noi ne va pomeni cineva, cu aceleași lacrimi? Da, dacă vom ști să fim bunici care topesc tradiția în dragoste și o transformă în medalion nemuritor.

Cu viii și cu morții laolaltă. Dacă nu uităm, poate că nu vom fi uitați. Lumière de lumière.

La sfârșitul lui octombrie este și sărbătoarea druidă de Samain, din care s-a dezvoltat Halloween, începutul Noului An celtic.

Cele patru puncte cardinale binecuvântează lumea de sus, a zeilor și  zeițelor, lumea de mijloc, a oamenilor, a naturii și spiridușilor și cea subterană, de unde dragonii sunt invocaţi să se trezească pentru ceremonie. Astfel se menține în armonie axa lumii.

Ceremonia se desfășoară în cerc, principalul simbol al spiritualității druide. Timpul devine sacru, al tainei care apropie pământul de cer.

Frunzele toamnei cad ca să hrănească pământul. În timpul ceremoniei, frunzele devin grijile și greutățile anului care a trecut, pe care le folosim pentru a hrăni anul care începe.

Focul de Samain purifică anul care se încheie și binecuvântează anul care începe. Suntem împreună cu toți ai noștri, din acesta lume sau din celelalte. Îi chemăm pentru a nu îi uita și pentru a nu fi uitați. La Mulți Ani!