Liviu Dragnea şi chinezii lui

După ce şi-a pus în panoplie ultimul său mare rebut, legea descentralizării, vicepremierul Liviu Dragnea ni-l pregăteşte pe următorul: realizarea, în colaborare cu China, a unei linii ferate de mare viteză între Bucureşti şi Constanţa. Prima dată când am auzit ştirea am crezut că e de la TimesNewRoman – portalul de ştiri haioase, dar scornite. Nu, nu era de acolo.

E prea devreme ca domnul Dragnea să ne dea detalii, căci încă nu s-a obişnuit cu schimbarea de fus orar de la Marea Chinei la Marea Neagră, dar o maree de întrebări se ridică deja. De ce să faci o cale ferată de mare viteză care să dubleze atât o autostradă rezonabilă, cât şi o cale ferată care tocmai ce a fost reabilitată? Ca să le omori pe amândouă după ce am vârât în ele o grămadă de bani?

De ce să ţii morţiş să faci o oră între Bucureşti şi Constanţa, când deja faci doar două ore, după decenii în care făceai şapte? În cât timp se va amortiza o cale ferată de numai 200 de kilometri care va costa – spune tot domnul Dragnea – 11 miliarde de euro? Câţi călători – şi la ce preţ biletul – îţi trebuie ca să speri la un break-even care să se petreacă măcar în timpul vieţii copiilor noştri?

Cine să fie papagalul care are la dispoziţie atâta timp ca să-şi recupereze investiţia? Numai dinastia Ming, cea care a pus ultima cărămidă la Marele Zid Chinezesc, a dovedit atâta nepăsare în administrarea timpului – dar din câte ştim domnul Dragnea face parte din altă dinastie, după cum nici cei de la Beijing nu sunt tocmai de-alde Ming. Sau dacă tot au chinezii atâţia bani de cheltuit pe TGV-uri, de ce să nu le indicăm un alt azimut, cum ar fi Nădlacul, dacă nu Botoşaniul via Vaslui?

Nici n-a apucat ştirea lui Dragnea să prindă cheag, că pesediştii ataşaţi pe lângă televiziuni au şi început s-o proslăvească,  deşi nici ei nu ştiu mai multe detalii. Că o investiţie e o investiţie, deci e benefică pentru popor - cam la atât se limita retorica. Păi pe logica asta, n-ar fi rău să mai construim o Casă a Poporului, de două ori mai mare, pe lângă cea pe care o avem deja, că e tot investiţie, nu? Şi batem şi Pentagonul cu ocazia asta.

Acum câteva seri, într-o emisiune televizată, Mircea Geoană a fost rugat să-şi caracterizeze prin câteva cuvinte unii dintre colegii de partid. Când a venit rândul lui Liviu Dragnea, Geoană a spus cam aşa: „Un om care iubeşte foarte mult China”. Cum nu ştim ca Dragnea să fie vreun notoriu expert în sinologie (ştiinţa care se ocupă cu studiul istoriei, limbii şi culturii chineze, conform DEX), ne-am gândit că sibilinica şi surprinzătoarea frază a lui Mircea Geoană, care suna mai degrabă a avertisment, trebuie să fi avut legătură cu vizita pe care Liviu Dragnea tocmai o efectua în China. Abordat ulterior, Mircea Geoană n-a mai vrut să dezvolte raţiunea pentru care şi-a caracterizat exact în acest mod colegul de partid. S-o fi speriat şi el însuşi de ceea ce a spus, cine ştie...

Totuşi, un pesedist mai hârşit prin toate cotloanele partidului ne-a spus, sub condiţia anonimatului, de unde vine dragostea lui Dragnea pentru istoria, cultura, limba şi banii chinezilor. Cică Liviu Dragnea a fost în toamna trecută în vizită oficială în China şi a fost atât de şocat de ceea ce a văzut acolo, la Beijing şi la Shanghai, în materie de infrastructură, încât le-a mărturisit colegilor că aşa ceva i-ar plăcea să facem şi la noi. Iar la Liviu Dragnea nu e mare lucru ca plăcerea lui să se transforme în capitol dintr-un program de guvernare.

Psihologic vorbind, Dragnea trebuie să fi trecut prin acelaşi proces intelectual care i-a luat minţile lui Nicolae Ceauşescu în 1972, după ce a vizitat China şi Coreea de Nord, de a trebuit să pătimim noi toţi aproape două decenii după aceea. Păi dacă e atât de fragil la şocuri culturale, poate n-ar fi rău să-l trimitem mai des pe la Washington, Londra sau Berlin, că şi acolo sunt lucruri interesante de văzut – democraţie, domnia legii, alegeri corecte – chiar dacă unele pot să-i pară domnului Dragnea la fel de misterioase ca limba chineză.