Limba română în bătaia glonţului

Zilele trecute, la Muzeul Ţăranului Român, a fost lansată o carte a ziaristului Dan Gheorghe, despre limba română şi ultimele opt şcoli din Transnistria în care învaţă copii ai conaţionalilor noştri. Atât şcolile, dar şi limba română se află într-un mare pericol: dispariţia lor din acest spaţiu, care aparţine Republicii Moldova, dar este ocupat de forţe armate ale Federaţiei Ruse.

Au participat în calitate de invitaţi speciali, trei profesori ai locului: Eleonora Cercavschi, Ion Iovcev şi Constantin Sucitu, directori de liceu.

S-au aflat lucruri cutremurătoare. Lângă graniţele României, în această zonă, limba română se învaţă sub teroare. Din filme documentare şi din fotografii dar şi din povestirile protagoniştilor a reieşit că cei trei au fost pe punctul de a plăti cu viaţa încăpăţânarea de a susţine şi promova limba română, pentru un număr tot mai restrâns de copii, în faţa limbii ruse, introdusă cu forţa aproape peste tot de oameni care se poartă ca la ei acasă, dar într-un mod imperial.

În 1992, mai mulţi ruşi în uniformă au pătruns brusc într-o sală de clasă, au distrus mobilierul, au adresat cuvinte urâte copiilor şi cadrului lor didactic. „Dacă vreţi să învăţaţi limba română, plecaţi în România, nu mai puteţi sta aici!” – au răcnit ei.

Pe tablă erau scrise câteva cuvinte în limba lui Mihai Eminescu. Unul din agresori a scos un pistol şi a tras câte un glonte în fiecare literă, în prezenţa aceloraşi copii, spunând în final că semnele împuşcate trebuie înlocuite cu caractere chirilice.

De atunci, numărul şcolilor de limba română s-a tot împuţinat, dar ideea de a învăţa limba maternă, chiar sub ameninţarea gloanţelor, nu a murit, nici în sufletul părinţilor, nici al elevilor.

Într-o altă împrejurare, lui Ion Iovcev, i s-a pus în mână o grenadă, apoi i s-a spus: „Dacă nu terminaţi cu românismul vostru, această grenadă va exploda într-o zi în mâinile tale. Dacă nu încetezi, nu uita că mai ai şi nişte copii a căror viaţă este în mâinile noastre!”

Apoi, îndreptându-se către mine în cursul unei scurte reântâlniri, în calitate de vechi cunoştinţe aflate pe aceleaşi baricade: „Domnule Nanea, poate că e bine să nu îi pomeniţi numele cu vreun prilej, omul acela trăieşte, şi încă poate să îmi facă rău...”.

Acum, puteţi să vă miraţi: Ion Iovcev este bulgar la origine, cu părinţi care, trăind printre români, s-au îndrăgostit de sufletul acestora şi de limba lor. Cine doreşte, se poate minuna şi a doua oară: bulgarul nostru, cetăţean român, nu ştie limba... bulgară. „S-ar putea s-o învăţ într-o zi, dar la vârsta mea cred că e cam târziu...”.

Calitatea acestui om nu poate fi comparată, din păcate, cu a multor români din interiorul graniţelor ţării. Rog să fiu scuzat dacă exagerez.

Elevii doamnei Eleonora Cercavschi învaţă limba română după ce parcurg 17 Km. până la şcoală, după amiază, întoarcerea pe aceeaşi distanţă făcându-se seara sau noaptea. Orele de clasă ar fi putut avea loc în aceeaşi localitate, dar acolo şcoala a fost desfiinţată, iar limba română surghiunită cât mai departe, cu speranţa că va dispărea sau muri vreodată...

Constantin Sucitu povesteşte că a avut mari probleme cu KGB-ul, iar viaţa sa a fost de multe ori în pericol. În prezent, îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a scăpat, dar nu renunţă la ideile sale proromâneşti.

„Să nu ne uitaţi, să fiţi alături de noi!” – a venit apoi apelul cald, în acelaşi dulce grai moldovenesc, al celor trei eroi, aşa îi numesc eu, ai limbii române.

Într-o sală arhiplină, publicul a fremătat la toate aceste mărturisiri şi declaraţii. Luările de cuvânt, spontane şi emoţionante, de sprijin şi simpatie, au fost peste timpul alocat manifestării. A vorbit şi un participant surpriză, domnul Nicolas Dima, vechi lider al românilor din SUA şi de pretutindeni, care a atras atenţia că identitatea românească este în mare pericol, iar o intervenţie din partea actualilor guvernanţi ar putea să aibă loc în al 12-lea ceas.

În mod excepţional, la solicitarea mea, mi s-a dat cuvântul timp de două minute. Am spus câteva vorbe despre o carte care mi-a apărut de curând la Chişinău – „Diplomaţie pe baricade”, aflată deja în librării, închinată Basarabiei, la împlinirea a 200 de ani de la ruperea sa din trupul ţării-mamă.

Personajul principal al cărţii este tot Limba Română din Republica Moldova, apărată din răsputeri şi cu forţe proprii, la care se adaugă întâmplări cu Grigore Vieru şi alte personalităţi basarabene şi din România, inclusiv cu subsemnatul, declarat în 2007 persona non grata de către preşedintele comunist Vladimir Voronin, şi expulzat în 24 de ore.

Sper ca cei trei adevăraţi eroi să fie invitaţi mai des în România, să simtă mai mult cădura sufletului românesc, de care au nevoie ca de aer şi apă.

Vechea Basarabie trebuie iubită şi înţeleasă mai mult. Acolo se păstrează cea mai curată şi nelterată limbă românească, care a suravieţuit unei răstigniri de peste 200 de ani. Un adevărat miracol!