Liberările condiţionate, instigare la crimă?

.....la data de 18.11.2012, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Popescu Vasile, în vîrstă de 38 de ani, pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tîlhărie.

S-a reţinut că la data de 13.11.2012, în jurul orei 15, într-un apartament situat în zona 13 Septembrie din Bucureşti, a înjunghiat-o pe victima V.M., în vîrstă de 32 de ani, provocîndu-i leziuni în urma cărora a decedat, după care i-a sustras un telefon mobil....’’

Ce nu este menţionat în comunicatul procurorilor este faptul că individul identificat şi reţinut destul de repede, de poliţiştii bucureşteni, este un recidivist care în urmă cu un an a fost liberat condiţionat din puşcărie. În care puşcărie fusese băgat pentru comiterea mai multor furturi şi tîlhării.....!!! Fapte pentru care a fost condamnat la 14 ani de închisoare şi din care a executat 10.

Dacă nişte instanţe au apreciat că un individ trebuie să stea în puşcarie 14 ani, cum de era liber ?! Cu ce e mai presus o comisie încît să aprecieze că 10 ani au fost suficienţi? Păi dacă erau suficienţi, la atît îl condamnau instanţele. Lui i-au anulat patru ani din pedeapsă, nouă ne-au anulat patru ani de linişte iar unei femei i-au anulat dreptul la viaţă.

Membrii comisiei de liberare condiţionată trebuie, obligatoriu, să vadă imaginile înregistrate de criminalişti la cercetarea locului faptei în cazul omorului a cărui victimă a fost o femeie de 38 de ani. Să vadă gîtul tăiat al femeii, să vadă venele ambelor mîini secţionate. Să vadă ce a fost în stare să facă cel despre care au crezut că s-a îndreptat şi cu privire la care au decis că poate fi trimis înapoi printre noi. Asta pentru a fi mai riguroşi atunci cînd decid punerea în libertate a unor astfel de indivizi. Cît din vina pentru fapta aceasta este a celor din comisie ?

Atunci cînd trimit înapoi printre oamenii cinstiţi şi nu tocmai apăraţi, indivizi de teapa celui de care vorbim, membrii comisiilor de liberare condiţonată îşi asumă răspunderi care se pare că au început să fie bagatelizate. De ei, cei care decid pe cine eliberează înainte de termen. De ei, cei care stabilesc dacă indivizii respectivi s-au îndreptat. Indivizi care în puşcărie au un singur ţel: acela de a crea celor din jur şi în special gardienilor, impresia că ei, condamnaţii, s-au îndreptat, s-au întors pe calea cea dreaptă.... De fapt ei urmăresc doar să obţină clemenţa comisiei de liberare condiţionată. Cu orice preţ. Am discutat cu mulţi condamnaţi care mi-au confirmat acest lucru.

Pentru a ajunge pe masa comisiei, dosarul trebuie să fie consistent şi convingător. E nevoie, în primul rînd, de rapoarte de ,,bună purtare’’. Care rapoarte se obţin nu de puţine ori, contra cost. De la gardieni şi de la şefii acestora....

În plus mai e nevoie şi de dovezi concrete de îndreptare: participarea la programele culturale, curăţenia din celulă, realizări artistice-poezii, picturi, sculpturi- şi tot ceea ce poate să arate că cel condamnat s-a îndreptat, că e un om normal. În realitate, de cele mai multe ori rapoartele favorabile au preţuri/tarife de mulţi cunoscute. Deasemenea, poeziile, picturile, sculpturile, curăţenia din celulă sînt de cele mai multe ori obţinute tot contra cost sau prin ameninţări ori chiar batăi, de la cei care le realizează cu adevărat.

Mai mult decît atît, sînt foarte multe situaţiile cînd administraţia penitenciarului este cea care iniţiază procedura de liberare condiţionată şi nu condamnatul, cel care ar trebui de fapt să solicite acest lucru. Se întîmplă aceasta pentru că penitenciarele sînt suprapopulate. Şi în loc să se extindă cele existente sau să se construiască altele, se preferă eliberarea pe bandă rulantă a celor care au ispăşit o parte din pedeapsă. Eliberările astea sînt făcute cu foarte multă rutină şi prea puţin discernămînt. Şi au ca rezultat situaţii şi fapte de o gravitate extraordinară. Aşa cum este şi omorul despre care am vorbit la început.

Liberarea condiţionată a fost concepută şi introdusă în legislaţia penală pentru situaţii punctuale şi cu titlul de excepţie pentru cazurile în care un condamnat demonstrează că merită într-adevăr să i se mai ofere o şansă. Acum s-a ajuns în situaţia în care excepţia a ajuns regulă iar riguarea, un simplu formalism aplicabil tuturor, fără criterii serioase şi bine chibzuite. Şi tot ca o regulă, majoritatea celor astfel eliberaţi, se întorc în scurt timp in puşcărie unde reîncep cacealmaua cu buna purtare...

În condiţiile în care legislaţia privind supravegherea, verificarea şi posibilităţile de reinserţie socială a celor liberaţi condiţionat lipsesc cu desăvîrşire, a elibera fără pic de discernămînt astfel de indivizi reprezintă pur şi simplu o instigare la a comite alte infracţiuni.

Şi apropo,

......la data de 20.11.2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Iova Neculae, în vârstă de 60 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie.....(deja vu ?!)

S-a reţinut că, la data de 15.11.2012, în jurul orelor 09.00-10.00, într-o garsonieră din Bucureşti, str. Dristorului nr. 97-119, sector 3, inculpatul Iova Neculae i-a aplicat victimei S.A., în vârstă de 68 de ani, mai multe lovituri cu un cuţit în zona gâtului şi a toracelui, provocându-i leziuni în urma cărora a decedat, după care i-a sustras mai multe bunuri.....

Ce nu este menţionat în comunicatul parchetului, este faptul că individul identificat şi reţinut, la fel de repede de poliţiştii bucureşteni, este un recidivist care în vara acestui an, a fost liberat condiţionat din puşcărie. În care puşcărie fusese băgat pentru comiterea unui omor!!! Fapta pentru care a fost condamnat la 20 ani de închisoare şi din care a executat 14....

Quod erat demonstrandum.