Leznaţiune sau lezraţiune?

0
0

Aş fi dorit ca jocul de cuvinte din titlu să nu fie posibil, însă, din păcate, evoluţia socio-politică din România îndrituieşte folosirea celor doi termeni.

Partidul de la guvernare, şi, odată cu el, întreaga ţară, se află într-un impas. Mulţi dintre oamenii partidului sau oamenii apropiaţi acestuia au avut sau au în continuare probleme cu legea. Se înţelege, cu încălcarea ei. Din acest motiv, de câţiva ani, PSD încearcă să spargă barierele existente, mai exact, să le elimine, modificând legi ca şi cum ai schimba şosete. Doresc ca porţile spre căpătuială să nu mai fie întredeschise, ci de-a dreptul să le scoată din balamale şi să le culce la pământ.

Opoziţia, din convingere sau din inerţie, a făcut cât a putut pentru a bloca asaltul asupra statului de drept. Agora virtuală a dat şi încă dă şi ea o mână de ajutor demersului opoziţiei, mobilizându-se fizic şi organizând protestele binecunoscute. Atunci când unii dintre politicieni sunt de părere că „toţi suntem egali, însă unii sunt mai egali decât alţii”, natura simbiozei dintre opoziţia parlamentară şi protestatari este o chestiune secundară în ecuaţie. România se confruntă cu o dilemă serioasă: ori cu legea, ori împotriva ei; iar când vrei să schimbi legea ca să fii solidar în libertate cu cei din puşcării, este clar că te poziţionezi împotriva legii.

Acesta fiind impasul, strategii PSD, printre altele, au recurs la unul dintre cele mai vechi trucuri existente în politica modernă: prefabricarea unei poveşti în anticamera conspiraţiei. Demagogie pură, demnă de ideologiile secolului trecut!

Astfel, au început să vehiculeze, în mass-media şi în agora virtuală, că împotriva PSD-ului a fost pornită, din exterior, o campanie menită să denigreze şi eventual să înlăture partidul de la putere, prin intermediul unor persoane din instituţiile statului, care ar fi un fel de agenturi, şi prin presiunea străzii, finanţând protestele. În continuare, a fost introdusă, pe sub gardul raţiunii, ideea conform căreia faptele mai sus descrise nu sunt altceva decât o intruziune a unor forţe străine în treburile interne ale României. Concluzia trasă de păr ar fi că această cruciadă împotriva PSD şi ingerinţele străine se suprapun, astfel că „interesul naţional” cere ca PSD să rămână în picioare, ba chiar mai mult, să meargă înainte cu modificarea legilor. Din păcate, mulţi concetăţeni au înghiţit gogoaşă conspiraţionistă, astfel că opoziţia şi protestatarii s-ar face vinovaţi, în ultimă instanţă, de leznaţiune.

Eu sunt de părere că stratagema gândită de PSD constituie un veritabil delict de lezraţiune. De data aceasta, nu mai este vorba de promisiuni false, ci de încurajarea unui atavism cu potenţial extrem de nociv: o polarizare socială artificială, ce ar friza iraţionalul. Nu mai este un secret că ideologii secolului trecut şi-au legitimat propriile idiosincrasii folosindu-se de stratagema „cetăţii sub asediu” şi indicând ţapii ispăşitori în funcţie de interesele imediate. Nu cumva leznaţiune este atunci când te faci vinovat de manipularea unora dintre cetăţeni, pentru a-i stimula să fie încrâncenaţi împotriva altor cetăţeni ai aceleiaşi ţări? Oare vorba românească „după faptă, şi răsplată” să nu mai aibă nici o valabilitate? Două întrebări ce ar trebui să ni le punem înainte de a da frâu liber pasiunilor din noi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite