Legi izvorâte din inimă

De fiecare dată când nişte politicieni invocă iubirea – şi aici putem completa: de oameni, de neam, de ţară, de limbă etc. –, să devenim bănuitori, căci se pregătesc să ne dea o lovitură, recomandă Pascal Bruckner în cartea „Paradoxul iubirii”.

Exemplificând cu recursurile electorale la Evanghelie ale candidatei Ségolène Royal, cu declaraţia de plecare din funcţie a lui Jacques Chirac („această Franţă pe care o iubesc tot atât cât vă iubesc şi pe voi”), dar şi cu maxima cinică a lui Che Guevara: „Trebuie să devenim necruţători, fără să renunţăm niciodată la iubirea noastră”. Cam ce vedem azi că se întâmplă la vecinii ucraineni, deveniţi victime ale... iubirii salvatoare, venită din exterior.

Prin urmare, un filtru al prudenţei ar trebui aplicat şi preocupărilor unor parlamentari români pentru a consolida legislativ devotamentul faţă de ţară şi popor, respectul faţă de limba maternă şi faţă de însemnele statale şi felul cum se exprimă aceste sentimente în public. Demarate, desigur, cu bune intenţii, întru prevenirea şi sancţionarea oricăror ofense aduse unor simboluri naţionale şi unor valori fundamentale, asemenea demersuri ignoră totuşi teritoriul intim, neostentativ, în care bună parte dintre compatrioţi îşi trăiesc patriotismul, cu tot ce implică el.

De pildă, pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor (cameră decizională) a ajuns proiectul de lege pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, datând din… 2016 şi trecut de Senat ca urmare a depăşirii termenului de adoptare. Actul normativ incriminează manifestarea dispreţului faţă de însemnele naţionale ori faţă de emblemele sau însemnele folosite de autorităţi – drapel, zi naţională, imn naţional, stemă, sigiliu de stat – aşa cum era prevăzut în vechiul Cod Penal, argumentând că în marea majoritate a ţărilor membre UE asemenea fapte sunt pedepsite cu închisoarea. Ba chiar, susţin iniţiatorii, în unele state se sancţionează şi ofensa adusă drapelelor străine sau însemnelor unor organizaţii internaţionale, ca ONU şi Crucea Roşie. Până aici, totul e limpede. Interpretabilă este însă enumerarea faptelor înscrise în rândul manifestărilor condamnabile: cuvinte, discursuri, lozinci injurioase, articole cu conţinut ofensator, desene, gesturi obscene, mimică dispreţuitoare, acte de distrugere, degradare, alterare, neîndeplinirea semnelor de respect sau omiterea arborării drapelului în cazurile prevăzute imperativ de lege. Or, exceptând insultele explicite şi gesturile manifest ostile, de genul stropirii/incendierii unui steag, a lăsa organele de ordine să discearnă între o nevinovată grimasă dureroasă, un rictus plictisit şi o expresie de dispreţ sau să facă hermeneutica unui text cu referiri la simbolurile naţionale este riscant, din punct de vedere democratic.

În expunerea de motive, semnatarii proiectului au avut grijă să definească şi dispreţul, văzut ca: lipsă de consideraţie sau stimă; sentiment prin care se judecă un lucru ca fiind nedemn de atenţie; defăimare. Comisia juridică din Camera Deputaţilor a intervenit cu amendamente, stabilind că: „Defăimarea constă în acţiunea prin care se afirmă sau se impută anumite fapte, adevărate sau mincinoase, care aduc atingere reputaţiei simbolurilor naţionale şi însemnelor României. Ofensa constă în comportamentul jignitor sau insultător la adresa acestora”. În plus, aceeaşi comisie, care a recomandat adoptarea proiectului, a înlocuit varianta de pedeapsă iniţială cu alta: de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendă.

Dar grija parlamentarilor pentru ocrotirea ţării, a simbolurilor ei şi a interesului naţional nu s-a oprit aici. O altă propunere de modificare şi completare a Codului Penal, datând de la începutul acestui an, reincriminează subminarea economiei naţionale, ca infracţiune contra securităţii naţionale şi „act evident de antiromânism”. Avizată negativ de Consiliul Economic şi Social, pe motiv de lipsă de claritate, şi respinsă de Senat, iniţiativa a fost înaintată Camerei Deputaţilor. Tot acolo se pregăteşte şi demersul legislativ care prevede sancţionarea cu amendă între 3.000 şi 10.000 de lei a nefolosirii diacriticelor în comunicarea scrisă a oricărei instituţii publice sau private care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României. Autoarea vrea astfel să protejeze „demnitatea limbii române”, considerând că nefolosirea diacriticelor constituie „o lipsă de respect faţă de un element fundamental al identităţii noastre, unul care a intrat deja în patrimoniul multiculturalismului european”.

Nu în ultimul rând, în atenţia deputaţilor a intrat, prin comisii, şi proiectul Legii Suveranităţii - Legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi al cetăţeanului român". Actul normativ face referire la restrângeri de drepturi şi libertăţi civile – precum restricţiile impuse de pandemie –  şi cere interzicerea: publicităţii la produse şi dispozitive medicale, a administrării de medicamente lipsite de garanţii împotriva efectelor adverse, a comercializării de produse cu dublu standard de calitate, a implicării serviciilor de informaţii în acte de procedură judiciară şi activităţi politice, economice sau mediatice, a exportului de masă lemnoasă, a defrişărilor pentru următorii 100 de ani, a introducerii de deşeuri în ţară, a înstrăinării activelor statului pentru un secol, a ştergerii ori cenzurării postărilor de pe reţelele sociale, a modificării identităţii sexuale de la naştere a minorilor ş.a. În acest caz, bunele intenţii devin copleşitoare prin amestecarea atâtor acţiuni, fără altă legătură între ele decât grija declarată a iniţiatorilor pentru popor. Doar că, dacă ne luăm după evanghelistul Matei, tot din inimă ies şi gândurile rele…