Legea antilegionară şi preţul unui român în Italia
0Belgia. 2014. Patru oameni au fost ucişi, după ce un bărbat a deschis focul în clădirea Muzeului Evreiesc din Bruxelles.
Franta. 2015. Cel puţin patru ostatici au fost ucişi în cursul intervenţiei forţelor de ordine la o brutarie evreiască din Paris, după un atac antisemit.
Mai verificăm o dată anul: nu e 1933, nu e 1941. Suntem în 2015. Iar ceea ce se petrecea în Europa lui Hitler şi Zelea Codreanu redevine, bizar, un subiect la zi. Nu doar în Vest – şi nu doar în contextul fundamentalismului islamic. Ungaria a dat semnale antisemite greu de înţeles, o sumedenie de ţicniţi din Jobbik spânzurând păpuşi ale liderilor israelieni sau întocmind liste negre ale politicienilor cu sânge evreiesc. În Ucraina, la Donetk, s-a cerut înregistrarea şi taxarea specială a evreilor.
II
E Romania ferită de acest zel nazistoid? Deloc. Cititorul de bună credinţă trebuie doar să introducă pe un motor de căutare cuvintele „Holocaust“ şi, cu scuzele de rigoare, „jidan“, pentru a descoperi o întreagă faună schizofrenică şi paranoidă. Sa luăm, de exemplu, puţin negaţionism militant din on-line-ul românesc:
„Dar propaganda acerbă şi dezagreabilă privind pretinsul holocaust suferit de jidanii europeni din cauza fasciştilor în etapa interbelică şi în vremea ultimului război mondial a provocat un efect de bumerang: reacţia celor incriminaţi şi aflaţi în legitimă apărare. Fantasmagoria „camerelor de gazare“, diseminată cu deşănţare de escrocheria holocau$tică a determinat opinia publică occidentală să ceară anchete şi expertize care să ateste existenţa lor reală şi nu să se rămînă la nivelul declaraţiilor şi mărturiilor teatrale, una mai fantastică şi mai aberantă decît alta. Între 1988 şi 1995, trei rapoarte de expertiză tehnică au spulberat definitiv născocirea camerelor de gazare de la Auschwitz.” (Vasile Zarnescu – Holocasutul, gaselnita diabolica).
Sau puţină luptă legionară la zi, publicată zilele trecute:
„Camarazi, incepand de astazi, 25.06.2015, la o singura zi dupa ce am sarbatorit 88 de ani de la infiintarea Miscarii Legionare, vom inceta orice fel de discutii cu structuri din Romania: servicii secrete, politicieni, Armata, si asa mai departe! Au avut suficient timp la dispozitie si nu au miscat un deget nemernicii, de astazi incolo s-a inchis poarta! Sa lupte cu jidovii masoni, cu „tinerii europeni, civilizati si democrati”, cu slugoii care se tarasc pe la picioarele lor pentru banii si functii, cu turnatorii lor de cea mai joasa speta, dar in privinta noastra s-a inchis orice canal de comunicare! Ca linie politica vom merge pe drumul Miscarii Legionare si in duhul Capitanului, nu vom schimba absolut nimic, sub nicio forma si in niciun fel: suntem legionari si asa ramanem! Crezul nostru nu poate fi pus la pamant de Securitate (SRI) sau jidano-masoni! Vom face recrutari cum putem, conteaza sa aducem alaturi de noi cei mai buni oameni si Nucleul sa sutina toata activitatea. (De Veghe Patriei).
Cititorul de bună credinţă trebuie să caute pe acelaşi motor de căutare salutul nazist executat în faţa institutului Elie Wiesel de unul dintre liderii mişcărilor legionare care susţin că îi continuă munca lui Codreanu. Sau să cerceteze puţin activitatea Partidului Totul despre Ţară. Ori, de ce nu, să verifice dacă organizaţii denumite Mişcarea Legionară sau Totul despre Ţară au putut în ultimii ani să organizeze – cu voie de la primărie – manifestaţii oficiale de tot soiul pe aceleaşi strazi din Bucureşti unde, în urma cu 75 de ani, oamenii erau agăţaţi în cârlige de măcelarie de executanţii lui Horia Sima.
Daca va face acest lucru – repet, cu buna credinta – cititorul va intelege de ce era nevoie de Legea anti-legionara. Pentru ca, din 2002 incoace, vechiul schelet normativ nu a reusit sa controleze recrudescenta psihozelor verzi: poti incita in mod public la violenta, genocid, executii in masa – si nu vei pati nimic. Pentru ca – spunea vechea legislatie – trebuie sa te arati fascist pentru a avea (pur teoretic) o problema. Legionar fiind – erai in deplina siguranta. Pentru ca, ce sa vezi, legionarismul nu-i fascism. Nu e fascism cand te declari singur fascist, cand aderi la miscarea fascista, cand practici salutul fascist, cand esti aliat politic cu Hitler si te refugiezi in Germania nazista dupa conflictul cu Antonescu, cand desfasori procesiuni publice militarizate copiate dupa modelul fascist, cand strigi “Heil” cu zvastisca pictata pe pieptul gol (cautati pozele cu digul de la Visani), cand organizezi detasamente ale mortii si asasinezi politicieni (nu, nu doar Nicadorii si Decemvirii au ucis, Codreanu insusi l-a impuscat pe prefectul de politie Manciu) sau cand organizezi (din ordinul ministrului legionar Iasinschi) pogromuri cu sute de victime impuscate in cap.
Genul acesta de ipocrizie – cu care au cochetat chiar si unii membri ai Academiei – trebuia oprit cumva. Miscarea Legionara a fost o miscare fascista si terorista. La fel Garda de Fier si orice puiut din epoca. Parlamentul Romaniei si-a asumat acest principiu inainte ca, pe fondul fundamentalismului islamic si al dezvoltarii miscarilor de extrema dreapta incurajate de Rusia, sa ne trezim ca un adolescent cu acnee – pasionat de modelul escadroanelor mortii organizate de Horia Sima si manipulat de un fundamentalist pragmatic si bine finantat – sa organizeze razbunarea Capitanului in vreo sinagoga din Bucuresti (doua sinagogi au fost atacate anul trecut in Romania, cititi raportul Departamentului de Stat SUA). Iar daca sunteti cumva de parere ca adolescentii cu acnee sunt inofensivi si vor depasi pasiunea pentru Garda odata cu primul sarut, cautati va rog cazul unui lider al tinerei noastre miscari de extrema dreapta care, intre doua cinstiri pioase ale Capitanului, organiza o retea de pornografie infatila pentru care a si fost condamnat.
Nu, nu putem să ne declarăm dezgustaţi de „criminalul Hitler”, să oftăm lung în faţa „ororilor de la Auschwitz”, să plângem corect la Lista lui Schindler, dar în faţa unor evenimente similare care se petrec chiar sub ochii noştri să devenim brusc preocupaţi de libertatea de exprimare a fasciştilor şi să facem mici calcule de oportunitate publică şi politică. Exact aşa s-a procedat şi în 1933.
III
Cât despre restul de reproşuri aduse legii antilegionare, marea lor majoritate sunt pur şi simplu scorneli: nici urmă de cenzură a spaţiului privat (peste tot este vorba de spaţiul public), nici urmă de blocare a cercetării istorice (legea spune explicit acest lucru), nici urmă de interzicere a marilor gânditori ai Dreptei. Două sunt cu adevărat problemele legitime ridicate în spaţiul public pe subiect:
a. Tema literaturii legionare
In conditiile in care propaganda fascista este interzisa, este corecta nedumerirea vizand textele cu caracter legionar. Ce interzicem, de fapt, si ce nu? Interzicem cartile lui Zelea Codreanu – care reprezinta, in fapt, chiar esenta doctrinei legionare? Din punctul meu de vedere aici legea e clara – da. Aceste lucrari trebuie restranse la spatiul cercetarii istorice, deci al bibliotecii. Ele contin explicit formule si indemnuri care vizeaza, in ultima instanta, terorismul politic. Ce facem insa cu textele (foarte putine in raport cu Opera Magna) in care Eliade, Cioran, Tutea s.a. exprima, contextual, idei legionare? Categoric, aceste lucrari nu intra sub incidenta legii: vorbim, in general, de culegeri de articole de epoca sau de eseistica cu preocupari mult mai largi, in care ideile cu caracter legionar sunt contextuale si implica o dezbatere intelectuala care nu poate fi legata de primitivismul legionar militant. Chiar si textele legionare mult mai inchegate ale lui Nae Ionescu tin mai degraba de cautarea unei intemeieri filosofice decat de militantismul terorist care defineste Garda. Acest lucru trebuie insa explicat clar, prin norme, procurorilor – pentru ca, intr-adevar, fara un grad ridicat de familiaritate cu contextul cultural al epocii, poti fi dezorientat.
b. Tema sentinţelor pe baza cărora interzicem astăzi „cultul memoriei”
Conform legii, este interzis cultul memoriei unor persoane vinovate de genocid, crime de razboi, crime impotriva umanitatii. Criteriul vinovatiei: o decizie judecatoareasca in acest sens. Problema cu acest criteriu este ca ne trimite fie la decizii ale justitiei regimului Antonescu, fie la decizii ale justitiei comuniste. In ambele regimuri, pe buna dreptate, justitia poate fi prezumata de un ridicat control politic. Din pacate, pe de alta parte, un criteriu mai corect nu avem. Nu putem stabili nici prin vot, nici prin dezbatere publica daca Antonescu e vinovat de crime de razboi. Numai justitia poate oferi un criteriu obiectiv. Din acest motiv, cred ca singura solutie lucida este sa pastram solutia actuala, dar sa generam contextul in care toate sentintele majore ale regimurilor fasciste si comuniste cu implicatii in domeniu sa fie revizitate juridic. Asa cum am putut solutiona in numai cativa ani problema condamnarii tortionarilor comunisti, la fel putem solutiona acum, cu un efort de vointa al intregii societati, tema pendinta a unor posibile sentinte nedrepte din perioada dictaturilor.
IV
Procesul prin care trecem astazi este unul de limpezire identitara pe care societatea romaneasca il amana de zeci de ani. Dupa 1990 aveam nevoie prea mare de Tutea, Cioran sau Eliade pentru a ne purifica de comunism si pentru a ne redescoperi radacinile vii si pline de seva; dupa procesul industrial de indobitocire comunista, o pagina de Noica facea cat o mica Renastere. Acesti ganditori ne-au ajutat sa descoperim, direct sau indirect, o lume o rezistentei anti-comuniste care aproape ne mantuia de vina de a-i fi suportat pe Ceausescu, Bobu si Dinca intr-o pasivitate vegetala. Am gasit acolo, in temnitele comuniste sau in manastiri, exemple de sfintenie si de tarie morala exceptionala.
Problema e ca uneori, doar uneori, aceste exemple purtau cu ele amintirea unor pacate ale tineretii. Pacate masurabile juridic – in sentinte care uneori vizeaza participarea la crime sau pogromuri. Aceste sentinte – pe care am avut timp 25 de ani sa le contestam – nu pun in umbra nici martiriul ulterior, nici justetea cauzei anti-comuniste. Ele vizeaza insa crime. Iar crimele sunt incompatibile cu un cult al memoriei recunoscut oficial de stat.
V
De curand, un tribunal din Italia a stabilit ca un roman valoreaza cu 30% mai putin decat un italian, pentru ca Romania e mai inapoiata economic (e vorba, pentru cei care nu au citit stirea, de stabilirea unor despagubiri in cazul unui accident soldat cu un deces).
E un exemplu subtil de rasism cocotat in varful sistemului juridic italian. S-a inceput cu cateva declaratii xenofobe (“Pleaca acasa, esti un roman nenorocit”; “Uciderea unui roman nu este o crima, ci un lucru bun”; “Nu imi pasa ca acest roman asasin beat a murit, dimpotriva”), a continuat cu o serie de agresiuni fizice si incendieri de locuinte si masini si, iata, a devenit, discret, o parte a jurisprudentei italiene. Iar astfel de fenomene se intampla si in Franta sau in Marea Britanie, unde exista chiar si miscari politice care incearca sa obtina voturi pe seama luptei cu “pericolul romanesc”.
Fenomenul recrudescentei rasismului si fascismului in Europa – tratat la nivelul intregului continent prin masuri legislative de tipul Legii anti-legionare – ne vizeaza direct si in cel mai negativ mod. Ar trebui sa fim printre primii care sa inteleaga caracterul ticalos al discriminarii si xenofobiei.
Si ar trebui, in mod normal, sa
ne facem ordine printre primii – sine ira et studio – in propria gradina cu
vinovatii, prejudecati si erori istorice.
Se încarcă comentariile...
