La început a fost conţinutul

Textele tale sunt prea lungi, mi se reproşează. Bine, zic, dar scriu pe blog, până la urmă, cât iese, iese, n-o să aştern patul lui Procust, ca să bat recorduri de optimizare, indexare şi ce o mai conta pe lumea asta mare a Internetului..

E adevărat, dar n-o să citească nimeni până la capăt, sună sentinţa.

Iar Managing Editor-ul de la CNBC.com confirmă verdictul de pe cealaltă parte a Pământului, care azi, graţie unui simplu click, pare foarte aproape. Câteva concluzii de la începutul articolului scris de Allen Wastler afacerile cu presa scârţâie, oamenii nu mai citesc, doar răsfoiesc, iar dacă o fac, n-o fac până la capăt!

Pe scurt, ca să nu pierd atenţia celor care încă nu s-au plictisit până aici – Wastler stabileşte un număr de maximum trei paragrafe până când lectura e abandonată – azi nimeni nu mai citeşte, ci practică un soi de parcurgere orizontală. Nu mai savurează cuvântul şi greutatea lui, succesiunea de idei, demonstraţia, ci doar răsfoieşte. Navighează. Iar asta pleacă de la faptul că generaţia următoare citeşte tot mai puţin în mod tradiţional. În plus, fără sublinieri, link-uri, mai mult despre, articolul, oricât ar fi de bine scris, e arid şi sortit abandonului. Măria Sa Google  consemnează că l-ai citit, dar, Dumnezeu cu mila, de fapt l-ai uitat ca pe o valiză în gară după ce l-ai „fotografiat“ în diagonală, cum se zice în jargonul presei de la noi.

Textele din mijloacele de informare în masă de azi încep să se bucure de statutul acelor scrieri celebre ale unor autori pe care toată lumea zice că i-a citit, dar, luaţi la bani mărunţi, câţi dintre noi care pretind asta au şi citit până la capăt un volum de Joyce, Dostoievski, Tolstoi?!

Dar să ne întoarcem, după aproape două mii de semne incluzând spaţiile şi la al 6-lea aliniat, ceea ce înseamnă că aţi sărit de mult pe alt site, la titlu, „La început a fost conţinutul“. Cu menţiunea că există riscul să fiu singurul care l-a citit (destui dintre dumneavoastră poate citesc doar cuvintele-cheie, etichetele sau comentariile, ignorând titlurile, care, oricum, nu mai sunt titluri, ci şarade sau ghicitori, aşa cum scriam odinioară).

Măria Sa Google  consemnează că l-ai citit, dar, Dumnezeu cu mila, de fapt l-ai uitat ca pe o valiză în gară după ce l-ai „fotografiat“ în diagonală, cum se zice în jargonul presei de la noi.

Mai contează azi conţinutul?  Dacă pun repede pe blog o fotografie trucată din care să reiasă că arde, pe bune?!, fântâna Mioriţa – aşa cum la tornada din 2011 de la New York, ştirea pe diferite site-uri era ilustrată cu fotografii din filmul „Unde vei fi poimâine?“ – şi vorbesc cu şase prieteni care să certifice pe Facebook că acest lucru s-a întâmplat aievea, pariem că până la o eventuală dezminţire, vor fi câţiva care s-o creadă? S-o preia şi s-o răspândească, fără să verifice nimic, într-un telefon-fără-fir jucat la scară planetară? Doar pentru că e o ştire scurtă şi au apucat s-o citească până la sfârşit?

În talmeş-balmeşul din media de azi, în care mijlocul de informare de referinţă se confundă cu cel emoţional, în care oricine are o tastatură se consideră calificat să scrie despre orice, interesează pe cineva că acest articolaş, a cărui lungime i-a descurajat până şi pe cei mai tenace cititori de modă veche, a fost lungit în mod deliberat ?!

Mai contează că am lăsat intenţionat ce era mai interesant la final? Adică: în pofida tuturor anomaliilor sesizate mai sus, conţinutul rămâne conţinut, cu o condiţie, ca jurnalismul să rămână jurnalism. Un exemplu vine din Japonia, acolo unde, după catastrofa de acum doi ani, ziariştii de la „Ishinomaki Hibi Shimbun“  şi-au scris ştirile de mână, şi le-au publicat astfel, vreme de şase zile – în prefectura Miyagi nu mai era curent, web, 3G.  Le-au scris, le-au editat, apoi le-au aşternut, negru pe alb, pe nişte hârtii uriaşe, lipite pe ziduri. Prima ediţie a fost specială, conţinea doar date fundamentale, de interes imediat, utilitar. Apoi, au venit şi poveştile, mesajele optimiste, îndemnurile la solidaritate etc. Acei ziarişti, şi cu asta chiar închei, şi-au făcut datoria. Îmi place să cred că au fost citiţi şi nu răsfoiţi, nu numai pentru că ziarul avea doar faţă, nu şi verso. Şi au fost parcurşi pe verticală, nu pe orizontală ca pe Net, nu doar pentru că aşa scriu niponii.

Articolul a apărut şi pe blogul personal.