La ce sunt buni?

În zilele din urmă, ca de obicei, se petrec lucruri…trăsnite. În ţara noastră. Nici nu e greu să alegi. Ministrul Educaţiei prelungeşte termenul de depunere a proiectelor de cercetare pentru o nouă rundă de finanţare “ca să nu mai existe discuţii”. Impecabil, managerial, nu-i aşa? Până la apariţia unor proteste privind cele numai două zile acordate iniţial, nu fuseseră discuţii.

Era normal ca, se pare, cine a ştiut, să le depună pentru ca apoi, să se închidă prăvălia cercetării repede-repede. Fără discuţii.

Ministrul Dan Şova, atât de inteligent, atât de priceput, anunţă public că nu se găseşte originalul contractului acela dezastruos pentru România cu firma americană Bechtel. Pe care l-a reziliat - e marea sa realizare, se pare - astfel încât statul român (adică noi) e bun de plată câteva zeci de milioane de euro. L-a reziliat în condiţiile în care, cum documentează presa, firma de avocatură a mamei sale (vitrege) a reprezentat firma Bechtel.         

Institutul Cultural Român (I.C.R.) anunţă, vă rog să nu râdeţi!, închiderea filialelor sale din…România, creaţie managerială sau intelectuală a dlui (fost) ministru Andrei Marga, în ideea că a fost un …program-pilot de un an. Nu înţelegem de ce au fost desfiinţate. S-a făcut vreo analiză? Nu ştim. Filialele  acelea au consumat din banul public. Acum, pentru că nava-amiral a culturii române a rămas fără…pilot (după demiterea dlui Marga), s-a dus la fund şi programul-pilot. Nu-i nimic, a apărut un alt pilot, mai bun, mai priceput. România ar trebui să zică un grand merci că există bărbaţi de …stat care spun mereu: “prezent”!

Ministrul Nicolăescu anunţă că medicii trebuie să opteze: ori spitalul ori cabinetul particular (varianta 1), sau numai spitalul, sau jumătate de normă la spital şi restul la privat sau numai la privat. Extraordinar, e ca şi cum medicilor, suspectaţi oricum de lipsă de…patriotism, prin plecare în alte ţări, li se pune piciorul în prag de parcă, până atunci, li s-au oferit condiţiile necesare ca să nu mai alerge între spital şi privat. La ei se aplică ziua de lucru de opt ore, dar la miniştri sau alţi funcţionari de stat care “pontează” şi la universităţi şi în alte locuri aducătoare de venit, nu mai e aceeaşi măsură.

Cine sunt aceşti oameni? La ce sunt ei buni? De ce nu plătesc pentru prostiile pe care le fac, prostii care aduc prejudicii majore?

De pildă:

• I.C.R. a fost epurat în 2012, după demolarea echipei Patapievici, prin demiterea mai multor directori de filiale din străinătate. Reamintesc că această epurare nu a ţinut cont de contractele de muncă ale celor în cauză, unii dintre ei/ele aflând  de înlocuirea lor din presă sau de pe site-ul instituţiei. Programele, proiectele aflate în derulare au fost supuse malaxorului tip Marga2012, producţie românească. Ce consecinţe au avut aceste fapte cărora li se adaugă acum şi desfiinţarea filialelor I.C.R. din România? Ce costuri, câţi bani ne costă pe noi? La nivelul guvernului e făcută vreo analiză a acestor pagube? Cine plăteşte? Plătitorii de taxe, fireşte. Dar dl. Marga?
• Contractul cu firma Bechtel urma să producă realizarea în România a peste patru sute de kilometri de autostradă. Din 2003, când a fost încheiat, şi până acum, s-au finalizat puţin peste cincizeci. Dar s-au consumat fonduri uriaşe. Kilometrul românesc de autrostradă e cel mai scump din Europa. Acum contractul a fost reziliat şi ministrul Şova ne uşurează de câteva zeci de milioane ce vor fi daţi americanilor ca să…ne lase în pace. Nimeni nu ştie sau nu a făcut public faptul că acest contract, de negăsit azi în varianta originală, nu s-a materializat, că au fost angajate plăţi, dealungul anilor, de către statul român, şi că, finalmente, nu avem autostrăzile promise dar suntem şi cu banii luaţi. Dl. ministru actual nu e singurul responsabil. Cine plăteşte? Plătitorii de taxe, fireşte. Dar dnii miniştri de dinainte? Dna Boagiu se pare că încercase limitarea dezastrului, ceea ce a făcut - dar cum? - şi ministrul actual. Bine, adică rău, dar…cu autostrăzile noastre cum rămâne ? Ce face dl. ministru al “marilor proiecte”? Postul său costă bani buni. La ce bun?La ce e bun dl.ministru?
• Educaţia…ahhh, off, vaaaai. Iar. Da. Cred că nu e săptămână în care Educaţia să nu ofere subiecte de prima pagină. De mai bine de un an. Dar şi mai înainte. Ne preocupăm acum, în plină perioadă de admitere, de cercetare, anunţând la repezeală concursul de proiecte. E ofensator. Ofensa e …reparată în grabă de o concesie magnanimă; “până la 5 august” şi asta “ca să nu mai fie discuţii”. Ca la tarabă, aşa sună declaraţia. Ca şi în cazul altor demnitari, oameni de…stat, limbajul trădează educaţia, iar la unii, lipsa de cultură. Concepţia managerială unde este? Educaţia se află azi într-o situaţie critică. Nivelul elevilor, studenţilor, dar şi al unei părţi din corpul profesional,  scade în continuare. Concepem pachete curiculare pentru cine? Pentru piaţa muncii, se pare. Pe elevi, pe studenţi îi întreabă cineva cum văd ei piaţa muncii? Evaluarea lor e luată în considerare? Avem condiţii reale pentru a centra educaţia pe student, aşa cum se afirmă în documente oficiale?

Lista poate continua. Ce apare încă odată îngrijorător nu e situaţia de fapt, ci lipsa oamenilor de calitate în funcţii executive la nivel de guvern şi de stat. Excepţiile sunt puţine. Exacerbarea care a adus încă odată în prim plan statutul meritat al doctorului Raed Arafat, de pildă, arată cât de avidă  e opinia publică de oameni integri, buni profesionişti şi lipsiţi de odioasele machiaverlâcuri politicianiste româneşti cu iz de manea şi grătare fumegânde. Dar aici e vorba de actul medical în condiţii de urgenţă. Toţi vrem ca asta să funcţioneze. Ne…afectează direct. Dar nu Educaţia, de pildă. Situaţia ei critică de azi, după câteva rânduri de schimbări, începuturi de reforme arată că domeniul nu este considerat strategic. E numai o…prioritate. Ca atâtea altele declarate de guvernele româneşti. Educaţia nu ar intra în discuţia Consilului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.). Cu o Educaţie în stare critică, România e vulnerabilă  pe termen lung din punct de vedere social-economic. Ce ar trebui să se întâmple, în afara exodului medicilor, ca situaţia să fie privită ca având un grad de risc de ţară avansat? Probabil că nu toţi văd lucrurile astfel. Sunt oameni de stat şi guvernanţi care se simt mai bine fără creierele astea care tot pleacă. Ei continuă să facă ce e mai bine: nimic pe bază de contract. Să le numim nimicnicii aceste nerealizări pe bani publici. Noi ce putem face? Să-i ajutăm să facă clasamentele nimicniciilor, să vedem cât (ne-)au costat?

         Să organizăm Gala Nimicniciilor unde vor fi date premii pentru:

• Cel mai mare nimic de guvern
• Cea mai bună nerealizare
• Cel mai rapid eşec în privatizare
• Cel mai “longeviv” dosar în justiţie
• Cea mai necivilizată comună din România
• Cel mai mare nivel de morbiditate a populaţiei
• Cel mai simpatic impostor public
• Cel mai dezastruos management de instituţie publică
• Cel mai agramat ministru sau lider politic
• Cel mai rezistent om de stat la adevăr, corectitudine

Premiile vor consta în: un cec în valoare de 2 (doi) bani.

De fapt, la ce sunt buni aceşti domni care alcătuiesc deja o listă impresionantă, atât în arcul guvernamental, cât şi în cel parlamentar?

Când ne vom putea mândri cu ei/ele?