Klaus Iohannis sau statul eșuat
0Cel de-al șaselea președinte al României, Klaus Iohannis, tocmai și-a încheiat mandatul, dar reflecțiile despre acesta tocmai încep să curgă. Început în 2014, primul mandat a durat până în 2019, iar al doilea ar fi trebuit să fie încheiat în 2024 – în acord cu legislația. Chiar și acest mic detaliu arată lipsa de respect față de lege, astfel că putem afirma că semnul fundamental sub care a stat epoca Iohannis este cel de stat eșuat.
Este bine de semnalat că deși pe plan extern, România evoluat destul de corect în ultima decadă, cu unele mici realizări, pe plan intern situația este mult diferită. Reproșul meu, legat de activitatea externă, este că România nu a jucat rolul care i se cuvine, adică important, în acord cu poziția geostrategică, cu experiența noastră diplomatică, cu relațiile internaționale tradiționale etc. Înclin să cred că această timiditate diplomatică vine tot din fapotul că pe plan intern au fost mereu mari și grave probleme. Președintele, și în general diplomația, nu pot ține capul sus la întrunirile internaționale dacă în țară există corupție, dacă nu sunt respectate drepturile omului sau dacă justiția este îngenunchiată.
Am ajuns astfel la principala problemă a epocii Iohannis: a început cu mari speranțe de reformă, inclusiv, sau mai ales, în ce privește lupta anticorupție, la început a părut că poate fi un președinte activ, aducând la Palatul Victoria un guvern reformist, apoi, încet-încet, a fost tot mai izolat, tot mai ineficient. În termenii deja consacrați, a fost tot mai tăcut.
Aducerea PSD la guvernare a fost elementul principal al acestei situații. După aceea, nici măcar nu s-a mai rostit cuvântul ,,corupție”, ca și când ar fi dispărut definitiv. Explicația este simplă: nu poți vorbi de funie în casa spânzuratului.
Redus la tăcere, sau, în cuvintele celebre ale președintelui Constantinescu, învins de sistem, președintele Iohannis nu a mai putut împiedica degradarea justiției, pierderea gramului de independență (câștigată în epoca Băsescu), sau măsluirea, tergiversarea, distrugerea multor dosare penale. Practic, justiția nu mai poate fi legată la ochi, pe considerentul că nimeni nu este mai presus de lege; unii sunt mai presus de lege. Puterea politică și mai ales banii influențează în foarte mare măsură actul de justiție.
Unul din capitolele promise, ba chiar începute bine, cu discuții, întâlniri cu specialiști și societatea civică, este cel dedicat educației. Proiectul ,,România educată”, inițiat pe președintele Iohannis, putea aduce o reformă mult așteptată în educație, dar, din păcate, a rămas doar pe hârtie. Faptul că Ligia Deca a trecut de la Cotroceni la minister nu este un contraargument. S-a elaborat o nouă lege a educației, dar aceasta nu a reușit să rezolve marile probleme (unele nu sunt de natură legislativă), astfel că cu greu ar putea cineva să spună că mandatul Ligiei Deca ar fi reușit să rezolve măcar una din marile probleme ale educației.
Trebuie bine subliniat că educația nu poate fi mai bună decât societatea. Câtă vreme în fruntea instituțiilor stautului se află oameni incompetenți sau incorecti, câtă vreme justiția nu funcționează, sau corupția se află la cote înalte, este foarte greu de făcut vreo reformă în educație.
Se va obiecta, poate, că statul este eșuat nu atât din cauza președinteleui, câtă vreme președintele are puteri limitate (comparația cu statul american sare imediat în ochi – în aceste zile îl vedem zilnic pe Trump că semnează noi și noi decrete). În plus, corupția se găsește la nivel executiv, adică la cei care au butonul, robinetul cu bani. Este o obiecție corectă, dar nu îl absolvă pe președintele Iohannis care s-a prefăcut că nu vede corupția din PSD-PNL, că nu face nimic pentru independența justiției etc.
Și ca să închei, faptul că la ora actuală nivelul de extremism din România este printre cele mai ridicate din UE, este și acesta legat de statul eșuat. Zbaterea din societatea românească din ultimul an, tocmai când ar fi trebuit să se aleagă un nou președinte, faptul că au fost alegeri anulate, că avem inflație mare etc., toate acestea vin să arate, o dată în plus, că moștenirea lui Iohannis este extrem de grea.
Se încarcă comentariile...
