Jurnal de război. Banii au miros

Angela Merkel, liderul occidental care a contribuit cel mai mult la onorabilizarea şi îmbogăţirea Rusiei lui Putin. FOTO: Getty Images

Invazia Rusiei în Ucraina şi carnagiul pe care armata lui Vladimir Putin îl comite acum pe cuprinsul acestei ţări vor alimenta, pesemne, ridicatul apetit de colocvii geo-politice al continentului nostru.

Prin urmare, poate că nu ar fi rău ca vajnicii polemişti din redacţii, din universităţi, din think-tank-uri şi din partidele cu reprezentare parlamentară să se lase antrenaţi şi în efortul de a răspunde la această întrebare care, astăzi, pare esenţială: 

„Care este maximumul de amoralitate pe care Lumea Liberă îşi poate permite să o cultive în relaţiile comerciale, astfel încât, pe mâna acestui comerţ, să nu piardă cel mai de preţ bun al său, libertatea?”.

Sau, altfel formulat: „Cât de mult se pot apropia, prin comerţ, democraţiile contemporane de dictaturi, astfel încât, graţie bunăstării create pe calea acestor schimburi, dictaturile să nu se întărească şi să devină ameninţătoare pentru democraţii?”.

Până acum, această limită nu pare să fi fost definită. Şi nici nevoia de a o stabili nu pare să fi fost înţeleasă. 

Nu se ştie care e momentul pornind de la care - continuând să vadă în cele mai violente autocraţii de pe glob doar nişte pieţe - Occidentul riscă să aşeze propria civilizaţie sub spectrul unui pericol de moarte.

Pentru că una dintre cauzele catastrofei care cangrenează astăzi inima Europei este aceasta: convingerea aproape mistică cu care Lumea Liberă păşeşte pe urmele Împăratului Vespasian, care credea că banii nu au miros. Altfel spus, că morala poate fi disociată de comerţ, că economicul şi eticul sunt două planuri distincte şi că principialitatea e un criteriu de orientare debarasabil, în goana după propria îmbogăţire.

Cu alte cuvinte, că, în vreme ce politică se poate face doar între afini, afacerile pot fi făcute cu oricine, inclusiv cu monştri. Mai mult chiar, dacă profitabilitatea o cere, afacerile pot fi făcute excluzându-i pe afini şi preferându-i, cu titlu de onoare, pe monştri.

Panorama însângerată care se înfăţişează astăzi, când are loc asedierea Mariupolului, a Harkovului şi a Kievului, şi când milioane de oameni îşi lasă în urmă avutul şi se târăsc, gârboviţi, în exil, este o frescă pictată cu o pensulă înmuiată în culorile acestui tip de cinism. În tezele subînţelesei doctrine a amoralităţii financiare, potrivit căreia banii pot să îşi întindă rădăcinile oricât de departe, extrăgându-şi seva fie şi din pământul unor ţări în care libertatea şi demnitatea umană sunt, în mod programatic, zdrobite. 

Pentru că maşinăria de război pe care Vladimir Putin a asmuţit-o asupra Ucrainei, ameninţând să răstignească această ţară şi să o ardă din temelii, dacă nu o va putea supune, este alimentată din resursele pe care doctrina „banilor lipsiţi de miros” le-a adus, în ultimii douăzeci de ani, în curtea dictaturii de la Kremlin. 

Construind fabrici în Rusia, invitând oligarhii acestui stat mafiot să cumpere întreprinderi şi hălci întregi din capitalele Europei, aşezându-se în poziţia de vasal al conductelor lui de gaze, Occidentul a onorabilizat şi a revigorat, puţin câte puţin, un pitecantrop atomic şi l-a ajutat să-şi întărească forţa de represiune până în punctul în care a ajuns nu doar să îşi invadeze vecinii, ci şi să îi râdă, cu obscenitate, în faţă şi să îl ameninţe cu apocalipsa bombelor lui nucleare.

De şase-şapte zile încoace, agenţiile de ştiri ne informează că o suită foarte lungă de companii internaţionale îşi sistează, una după alta, operaţiunile comerciale din Rusia, ca formă de condamnare a ororilor pe care Putin le comite în Ucraina.

Vestea este primită cu multă emoţie de cei care cred că astăzi, în tranşeele Kievului, se duce o luptă între Binele Lumii şi Răul Lumii, nu doar între trupele a două armate ostile. Şi care văd în anunţurile făcute de aceste corporaţii-gigant semnul naşterii unei conştiinţe globale, în stare să se mobilizeze şi să se ridice împotriva unui agresor planetar, asemenea unui zeu mitologic, plămădit din gândurile bune ale întregii suflări omeneşti, gata să scoată sabia şi să zboare în înaltul cerului, ca să îl înfrunte pe Antihrist…

Pentru ca optimismul poetic pe care îl stimulează aceste mesaje de solidaritate să fie pe deplin justificat, va trebui să aşteptăm însă tăcerea armelor şi sfârşitul invaziei ruse. Dacă, în ziua aceea, toate aceste multinaţionale îşi vor relua activităţile în ţara lui Putin, atunci vom şti că nu sunt motive mari de speranţă.

Şi că gestul lor a fost mai degrabă un şantaj de conjunctură la adresa Kremlinului, o reacţie, la rândul ei, emoţională, în faţa atrocităţilor comise de armata rusească; dacă nu chiar o formă de „snobism etic” - adică o atitudine oportunistă, de faţadă, pe care extraordinara presiune publică a acestor zile le-a constrâns să o adopte. 

Adevărata probă a naşterii unei „conştiinţe globale a Binelui”, pe care lumea speră să o vadă coagulându-se împotriva unui tiran, ar presupune ca aceste firme să nu se mai întoarcă în Rusia nici după încheierea acestei invazii, nici după ce lui Putin i se vor termina zilele la conducerea ţării, ci abia atunci când acest colos geografic va înceta să mai fie o dictatură şi va deveni, pentru prima oară în existenţa lui milenară, un stat democratic. 

Să internalizeze, aşadar, un crez opus celui după care se lasă ghidate acum şi anume că afacerile nu pot fi făcute cu monştri. Decât întremându-i, ajutându-i să îşi depăşească primitivismul material, înarmându-i cu tehnologia ieşită din imaginaţia inepuizabilă a Lumii Libere, şi aşteptând ca, mai devreme sau mai târziu, cu banii şi cu ustensilele cu care au fost, astfel, dotaţi să declare război civilizaţiei pe care o urăsc în mod instinctiv, dezlănţuind asupra ei tot arsenalul barbariei de care sunt capabili.