Isteria alegerilor prezidenţiale sau exerciţiul democratic tip Facebook

În România alegerilor prezidenţiale din 2014, politica cetăţenească se exprimă - ca şi până acum - mai degrabă ca isterie, decât ca un comportament democratic cotidian, conştient şi raţional. Poate este nevoie să renunţăm la iluzii şi să ne înarmăm cu raţiune, răbdare, realism, dar mai ales voinţă. Şi să ieşim să votăm.

Nebunia de pe Facebook

De două zile încoace, pe Facebook e nebunie! Mai nebunie decât a fost până acum în toată campania electorală. Pare că toată lumea e înnebunită ca furnicile de venirea furnicarului – de UN SINGUR duşman care-I electrocutează pe toţi, cum nu demult UN ALTUL îi anima pe alţii în preajma ultimului referendum. Doar că duşmanul de azi nu mai poartă numele de Băsescu, ci pe cel de Ponta. Oameni pe care-I ştiu titraţi au stropit wall-urile cu zborşeli şi le-au pictat cu imagini ale diasporei – totul cu aerul că apocalipsa are un singur nume: Ponta.  

Ce poţi face ca cetăţean?

La prima vedere, asemenea entuziasme politice te încântă, arătând preocuparea efectivă a intelectualilor, care iată, nu mai stau în turnul lor de fildeş şi se preocupă faţă de soarta viitoare a naţiei. În acelaşi timp, fiecare face ce poate – iar internetul şi Facebook-ul este un instrument ce poate fi folosit întru acţiune. Altfel, ca om simplu, ce poţi face, în afară de votul propriu-zis şi de o eventuală demonstraţie în stradă (în caz de fraudă) într-o democraţie? Nu poţi să iei arma să-I împuşti pe toţi. Nu suntem în Afganistan. Ci într-o democraţie.

Se uită totuşi (chiar şi cei titraţi uită), în aceste momente simbolice – dincolo de rolul relativ restrâns constituţional al preşedintelui, omul de la Cotroceni este până una-alta un simbol – că democraţia nu înseamnă doar să votezi o dată la cinci ani şi să te zborşeşti la un candidat pe care nu poţi să-l vezi în ochi.

Democraţia se practică în fiecare zi 

Democraţia se practică tot timpul. În fiecare zi, în fiecare clipă. De la a-ţi face zilnic datoria la locul de muncă şi a te bucura de libertatea drepturilor care îţi sunt garantate, până la a-ţi asuma obligaţiile şi regulile sociale. Asta în fiecare zi, în fiecare clipă. De la a te aduna în comunităţi, în funcţie de interesele proprii – Alcoolici Anonimi sau Cluburi de lectură, Sindicate şi Grupuri patronale, de meserii – prin intermediul cărora să ai iniţiative până la a te aduna în grupări ad-hoc cu care să ieşi în stradă.

Cum controlăm politicienii?  

Poţi chiar să exerciţi un control regulat al parlamentarilor care te reprezintă şi pe care îi votezi la patru ani. Să ştii cine sunt, unde au cabinetele, ce fac pentru tine, pe banii tăi. Le poţi cere audienţă, ajutorul iar, la nevoie, poţi arunca cu roşii, cu flegme, cu injurii. Câţi cetăţeni ştiu oare unde au cabinetele parlamentarii Trifon Belacurencu, Alfred-Laurenţiu-Antonie Mihai, Irinel Stativă, Nini Săpunaru sau Atilla-Béla-László Kelemen.

Să mergem la vot şi să nu ne facem iluzii - e totuşi, politică   

Probabil că votanţii lui Iohannis îi uită pe sprijinitorii acestuia – Vasile Blaga, Dan Motreanu, Mihai Răzvan Ungureanu, politicieni ale căror rezultate le ştim. Probabil nici o baghetă magică a primarului Sibiului nu le va transforma bostanii în caleşti. Şi să nu uităm, după bucuria plecării lui Iliescu din 1996, au ajuns repede Ciorbea şi Vasile. Iar dacă, Doamne fereşte, preşedinte al republicii va ieşi Ponta, votanţii lui Iohannis îşi vor da seama că trăim într-o ţară în care cei care iubesc linguşeala şi impostura ies la vot, în vreme ce aceia oneşti stau în case. Şi, probabil, scriu pe Facebook.