Îşi vând sufletul comuniştii?
0Senzaţia zilei de 12.12.12, considerată de mulţi o zi a armoniei universale a avut totuşi un accent (melo)dramatic. Sergiu Sârbu, juristul comuniştilor, despre care se spune chiar că ar fi o rudă apropiată a lui Voronin, a anunţat într-o conferinţă de presă(ţinută în secret până în ultimul moment, din motive de siguranţă personală) că părăseşte formaţiunea.
PCRM şi-a pierdut identitatea şi busola, refuză
reforma internă, se radicalizează, a menţionat el, încercând totuşi să menajeze
orgoliile foştilor camarazi.
PCRM se află într-o continuă hemoragie de cadre. După alegerile din noiembrie 2010 partidul avea 43 de deputaţi, acum aceste cifre s-au inversat: 34. Deşi de o rezonanţă politică mai mică, plecarea lui Sârbu se poate compara, ca semnificaţie, doar cu spectaculoasa defectare a lui Marian Lupu – cândva persoana nr. 2 în partid. În ultimii trei ani, Sârbu a fost practic interfaţa comunicaţională a PCRM, un luptător tenace în Parlament şi prin diferite instanţe de judecată, de aceea desprinderea sa este o lovitură grea pentru comunişti, chiar dacă aceştia s-au grăbit să-şi ascundă frustrarea prin tot felul de acuzaţii.
Grigore Petrenco a spus că Sârbu şi-a convertit capitalul politic în capital financiar şi a vorbit de noi achiziţii în „bordelul“ unui om de afaceri influent, cocoţat în prezidiul Parlamentului. Marc Tkaciuk nu s-a sfiit să rostească numele lui Plahotniuc. Artur Reşetnicov, văzut de mulţi drept succesor al lui Voronin, şi în cazul lui se vorbeşte despre legături puternice cu „el lider maximo“, a spus că „Alianţa i-a cumpărat sufletul lui Sârbu“. Mai demult, din tabăra PCRM la adresa transfugilor se auzeau calificative infamante de genul criminali, bolnavi psihic, inşi şantajabili etc. De data aceasta s-a trecut la invocaţii mistico-biblice. A avut Reşetnicov o epifanie?...
Guvernanţii, cei învinuiţi de corupere, deocamdată nu comentează, ci doar laudă calităţile de specialist ale evadatului: pentru Sergiu Sârbu licitaţia a şi pornit. Clasa noastră politică e dispusă la multiple combinaţii, disponibilitatea ei de a tranzacţiona posturi, avantaje, persoane, sinecuri, dar şi valori fundamentale este practic nelimitată, asta pentru că în Moldova, ca şi prin alte părţi, politica e o afacere foarte profitabilă, iar diferenţa dintre oportunism şi necesara flexibilitate în branşă nu o mai sesizează nimeni. Ruperea de comunişti – un partid anacronic şi antinaţional – mai spală imaginea dlui Sârbu, însă problema de moralitate nu poate fi evitată. Nu faţă de foştii săi colegi de partid, ci faţă de popor. Cum rămâne cu aderenţa juristului Sârbu, prea lungă şi perseverentă, la o doctrină criminală? Cum îşi justifică lupta neprecupeţită pentru seceră şi ciocan?...
Nu ştim spre ce zonă se va orienta Sergiu Sârbu, cât de departe va merge cu spovedaniile şi regretele. Ştim însă că PCRM-ul scapă de trădători şi deviaţionişti. Îşi răreşte rândurile, dar se întăreşte. Rămân cei mai fideli, inchizitorii duri şi intransigenţi, pretorienii lui Voronin. Priviţi-i: au figurile crispate, obrajii supţi, cearcăne livide sub ochi. Îşi ţin pumnii strânşi. Vor lupta până la capăt în numele purităţii. Până nu vor lăsa piatră pe piatră din această ţară scufundată în pucioasă.