Inflaţia sălbatică e deja trecut

0
0

M-am referit, în comentariul de acum o săptămână, la rata creşterii preţurilor în ianuarie anul acesta. Dezinflaţia merge mai departe. Şi am în vedere atât rata pe 12 luni, care a scăzut la 0,41 la sută, cât şi rata medie anuală, de 1,00 la sută. Fără îndoială, preţurile vor continua să crească. Vor creşte însă încet.

Aşa că inflaţia sălbatică e deja trecut. E istorie. În 2015 ne vom război cu o inflaţie în bună parte domesticită. Avem, deci, speranţa că această inflaţie calmă, evoluând la nivelul cel mai de jos de 25 de ani încoace, va încuraja consumul populaţiei.

*

Semnificativ este faptul că până să fi dat piept cu criza, în toamna lui 2008, gaz peste inflaţie turna cu deosebire cererea de consum în creştere explozivă. O mărime exprimând nevoi vitale + nevoi stringente + nevoi obişnuite + plăceri + capricii. Ei bine, această cerere suferise o creştere rapidă între anii 2004-2008. Iar graţie televiziunii, consumul răspundea impulsurilor primite de la importatori. O mare parte a populaţiei României, tot plimbându-se cu telecomanda de pe un post TV pe altul, era  bombardată cu reclame ademenitoare. Era, aşadar, stârnită să ia credite şi să consume. Şi iată cum creditele de la bănci, salariile peste nivelul productivităţii muncii şi banii trimişi de compatrioţii noştri plecaţi în lume au împins înainte cererea internă. Creşterea s-a dovedit a fi semnificativă. Până aici, partitura suna bine. Numai că, analizând lucrurile în profunzimea lor, constatăm cum cererea de consum, grăbită, lăsase mult în urmă oferta internă de bunuri şi de servicii.               

În anii crizei, cererea de consum s-a potolit. Dar gaz peste focul inflaţiei turna oferta. Dacă însă, la noi, se scumpeau semnificativ numai câteva produse, mai putem numi acest fenomen inflaţie? Potrivit cărţilor: da. Potrivit realităţii pieţei, aveam de-a face cu un nou tip de inflaţie, în care mii de preţuri, deşi cuminţite, dădeau impresia de nervozitate din cauza unor salturi răzleţe la nivelul ofertei.

Şi a mai fost un aspect ce merită a fi menţionat. Ofensiva psihologică în favoarea scumpirilor, din perioada 2009-2012, purtătoare de drapel fiind patronatele din agricultură şi din industria alimentară, dădea fiori populaţiei. Ni se tot spunea, pe zeci de canale, că vor creşte cu cel puţin 50 la sută preţurile la pâine, la lapte, la carne, la ulei şi la multe alte produse alimentare. Cauzele fiind: 1) seceta; 2) scumpirea alimentelor în zona euro şi în toată lumea; 3) preţul ridicat al petrolului, care depăşise 100 de dolari SUA barilul; 4) umflarea facturilor la energie electrică, energie termică şi carburanţi. Dar una „s-a afişat” şi alta a fost în magazine. Din „cronica de front” vedem că distanţa a continua să fie mare între ce visau producătorii şi ce s-a întâmplat în realitate. Un motiv fiind şi acela că magazinele, cu deosebire marile lanţuri, n-au riscat să se trezească în faţa unei scăderi dramatice a numărului de cumpărători. Şi iată cum, în ianuarie 2015, rata inflaţiei pe 12 luni a coborât sub 1 la sută.

*

         O analiză aprofundată a mişcării preţurilor impune o sistematizare a “coşului de consum”, prin împărţirea poziţiilor consumului populaţiei în trei compartimente distincte. Toate trei redau filmul amplu al preţurilor, cu notele specifice fiecărei luni şi fiecărui an. Şi am văzut, în ianuarie 2015, cum doar cinci preţuri din câteva mii au urcat vizibil, cele mai multe au bătut pasul pe loc, iar altele – între care preţurile la citrice, ulei, carne de porc, maşini de spălat, combustibil etc. – au coborât.

 Voi menţiona, acum că fiecare compartiment, din cele trei amintite, este  destinat mişcării preţurilor pe câte un mare segment al pieţei: primul – al mărfurilor alimentare; al doilea – al mărfurilor nealimentare; al treilea – al tarifelor serviciilor. Toate cele trei compartimente, laolaltă, alcătuind tabloul inflaţiei. O adevărată tabelă de marcaj în confruntările de pe piaţa de consum.

Ei bine, anul 2015 a adus noi schimbări în cele trei compartimente. Mi-ar fi plăcut să notez: „schimbări semnificative”. Dar nu sunt. Ce să facem, înaintăm greu spre un alt nivel de viaţă, spre un alt prag al bunăstării. Căci, de fapt, cele trei compartimente ne arată şi cum trăim. Sigur, noi aspirăm la un alt mod de viaţă, mai apropiat de cotele civilizaţiei contemporane. Numai că „standardul de viaţă” este un concept legat strâns de productivitate, de rentabilitate, de inovaţia tehnică, de progresul ştiinţific. În ultimă instanţă, de performanţa economică. Societatea românească nu a ajuns să fie stăpână, în economie, pe toate aceste valori.

*

Să judecăm. Cele trei compartimente întrunesc, laolaltă, 10.000 de puncte. Reprezentând totalul consumului populaţiei României. Mai exact, adunând diferite ponderi ale unor produse în totalul consumului: 607 de puncte – pâinea; 558 de puncte – laptele şi produsele lactate; 112 puncte – cafeaua şi aşa mai departe. Până la 10.000. De reţinut, însă, că totalul de 10.000 de puncte rămâne constant, an de an. Dar punctajele acordate tuturor produselor din tablou, grupate în cele trei compartimente, se schimbă de la un an la altul.

Ce ne arată aceste punctaje? Că nivelul de bunăstare a crescut. Dar nu foarte mult. Se vede, din tablou, că după doi ani de recesiune, 2009 şi 2010, din 2011 avem creştere economică. Iar din 2013 a început să fie domolită inflaţia. Deşi creditele ipotecare şi cele de consum (cele noi) cresc încet. Iar multe macarale staţionează. În ţară miroase mai puţin a ciment decât în anii 2004-2008, producţia şi serviciile nu mai au anvergura de atunci. Iar pentru a schimba lucrurile avem nevoie de mai multe ferestre deschise. Şi, mai ales, avem nevoie de muncă performantă.

Dar să revin la ponderile celor trei compartimente în totalul celor 10.000 de puncte. Ca în fiecare început de an, Institutul Naţional de Statistică a schimbat punctajele sectoriale. Desigur, nu din birouri. Ci pe baza unei ample anchete făcute la nivelurile bugetelor de familie. Au înregistrat, statistic, cât cheltuiesc românii – în medie! – pentru mărfuri alimentare, pentru mărfuri nealimentare şi pentru servicii. Şi, în temeiul acestei anchete, au calculat punctajele proprii anului 2015.

Să vedem ce a ieşit. Pe segmentul „produse alimentare”, punctajul a scăzut nesemnificativ: de la 3764 de puncte anul trecut la 3748 de puncte în acest an. Mâncăm mai puţin? Nu. Mâncăm mai mult. Dar continuă tendinţa din anii trecuţi de a cheltui şi mai mult din salarii şi pensii, din credite, din banii trimişi de românii călători prin lume şi, probabil, din economia necontabilizată pe mărfuri nealimentare. Pentru că în cel de al doilea compartiment (mărfuri nealimentare) punctajul a crescut: 4405 puncte în acest an faţă de 4385 anul trecut. Numai că în compartimentul dedicat serviciilor vedem o scădere de punctaj, de la 185/puncte anul trecut la 1847 în acest an.

De aici întrebarea:în ce tren călătorim? Ţările din Uniunea Europeană călătoresc în trei trenuri: unul rapid – pentru cele bogate; altul accelerat – pentru cele din clasa de mijloc; şi un tren personal – pentru poziţia a treia. Desigur, noi călătorim cu personalul, dar nu la clasa întâi, ci la clasa a doua. Şi nu vom trece la clasa întâi până când, în tabloul cheltuielilor, punctajul produselor alimentare nu va coborî mult sub 3000. Şi când vom avea bani mai mulţi pentru mărfuri nealimentare şi totodată pentru servicii. Mai ales pentru servicii.

Manualul marxist de economie politică, pentru studenţii de la ASE, din anii ’80, recunoştea că „o ţară este cu atât mai bogată cu cât are posibilitatea de a ocupa în sfera productivă (în sensul vechi al conceptului, de fabricare a bunurilor materiale - n.a.) o populaţie mai puţin numeroasă, în raport cu cea din sfera neproductivă”. Deciziile politice erau subordonate însă unei alte teze: aceea că munca prestatoare de servicii n-ar produce venit naţional. Rând pe rând, comerţul, turismul, unităţile de servicii în general au fost decimate sub impulsul acestei ideologii. România, în ceea ce priveşte ponderea populaţiei active în servicii, s-a situat în coada Europei. Acum, lucrurile s-au schimbat. Dar nu cât ar fi fost posibil. Şi, mai ales, nu cât ar fi nevoie. 

Deşi s-a trecut decisiv la adevărul preţurilor, dobânzilor, ratelor de schimb şi a fost lansată o provocare în direcţia încetinirii inflaţiei şi reducerii dobânzilor, în economia românească domină încă un sistem conjunctural, ce nu reuşeşte încă să se orienteze o sută la sută cu faţa la piaţă. Se munceşte încă la întâmplare. De această obişnuinţă, unei bune părţi a societăţii îi vine greu să se despartă. Totodată, este întreţinută iluzia paternalismului statal, sub a cărui manta uzată a fost oblojită ani mulţi iluzia că „Merge şi aşa!”. Iluzia cea mai gravă şi cea mai periculoasă. Acum e cert că „Aşa” nu mai merge. „Aşa”: adică să producem sub liniile de performanţă aducătoare de bunăstare.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite