(In)Certitudini despre NSA şi programele sale de supraveghere

Logo-ul Homeland Security reflectat în ochelarii unui analist de securitate cibernetică (Sursa: Mark J. Terrill / AP)

Efectele dezvăluirilor întreprinse de Edward Snowden par să se extindă tot mai mult pe zi ce trece. Una după alta sunt atrase în plasa NSA tot mai multe regiuni de pe glob, ultima dintre ele fiind chiar Europa,  aliatul istoric al Statelor Unite. Incertitudinile despre NSA ridică diverse semne de întrebare în întreaga lume.

Dezvăluirile fostului angajat CIA şi NSA (“National Security Agency” – Agenţia de Securitate Naţională) de la începutul lunii iunie despre programul PRISM şi despre NSA au cutremurat opinia publică din întreaga lume. Informaţiile despre modul de operare al serviciilor secrete americane au generat şi genereaza în continuare o dezbatere aprinsă pe de o parte despre conţinutul si veridicitatea acestora, iar pe de alta parte despre însemnătatea lor pentru sfera privată a cetăţenilor  şi  efectele pe care le au pe termen lung asupra libertăţii omului.

Dincolo de analiza informaţiilor avem parte însă şi de efecte concrete. Destinaţiile alese de Edward Snowden în încercarea de a se proteja împotriva puterii S.U.A. au produs si produc pe de o parte rumoare în tabăra idealiştilor iar pe de altă parte o criză diplomatică între marile puteri S.U.A., China şi  Rusia – cărora li se adaugă Uniunea Europeană.

Prism în contextul programelor de monitorizare

Americanul Edward Snowden, fost expert IT al CIA şi NSA, a zburat la sfârşitul lunii mai în Hong Kong, unde le-a dezvăluit jurnaliştilor la 1. iunie documente secrete despre programul de spionaj şi montorizare PRISM şi despre NSA.  NSA  este o agenţie a Pentagonului al cărei scop este strângerea si analiza de informaţii  externe, precum şi protecţia comunicaţiilor guvernului SUA şi al sistemelor de informaţii americane. În cadrul ei au fost dezvoltate mai multe programe de monitorizare şi supraveghere. Programul PRISM este - conform Edward Snowden -  un sistem, cu ajutorul căruia NSA poate monitoriza comunicarea online a oamenilor din toată lumea – mai exact: emailuri, poze, videouri si datele tuturor celor care folosesc produse şi servicii Google, Youtube, Facebook, Microsoft, Skype, PalTalk, AOL, Yahoo si Apple. Acest program este folosit cu precădere pentru strângerea de date de la cetăţenii din afara SUA.

Wahington Post menţionează că alături de PRISM există în cadrul NSA şi alte sisteme de monitorizare:

·     Mainway – adună metadate[1] despre legăturile telefonice (informaţii despre numerele contactate, durata apelurilor, ora la care au fost efectuate). De asemenea, The Guardian meţionează că este în posesia unei decizii judecătoreşti  “top secret”, în baza căreia serviciul de telefonie mobilă Verizon a fost obligat să pună la dispoziţia NSA datele de trafic ale tuturor clienţilor săi. 

·       Marina – adună asemenea metadate despre legăturile de internet. Acestea includ informaţii despre cine, cui şi când a transmis emailuri, cine, când si cât timp a stat online şi ce pagini de internet a deschis în acest timp.

·         Nucleon – destinat strângerii de date despre conţinutul apelurilor telefonice (ascultarea convorbirilor) şi evaluarea acestora.

·           Prism – monitorizeaza conţinutului comunicării dintre utilizatorii de internet din întreaga lume.

Certitudini  despre NSA şi programele sale

Dezbaterea despre programele de spionaj ale SUA şi ale altor state (de exemplu în Marea Britanie – UK Government Communications Headquarters (GCHQ) cu programul Tempora , sau în Germania “Bundesnachrichtendienst” BND) aduce noi întrebări şi ipoteze despre dimensiunea şi efectele acestora.

1.       Dimensiunea supravegherii  este neclară, precum şi felul în care decurge aceasta.

Avem de-a face cu miliarde de comunicări de date pe zi iar întrebarea legitimă care trebuie pusă este dacă acest volum de date poate fi salvat şi prelucrat chiar şi de calculatoarele extrem de performante, fără a lua în calcul dacă se pot şi găsi indicii despre eventuali terorişti în aceste date.

Toate rapoartele au la bază declaraţiile lui Edward Snowden. Despre verificarea lor poate fi vorba decât într-o mică măsură, deoarece guvernele implicate menţin tăcerea pe cât mai mult posibil. Preşendintele Obama a promis lămuriri, însă acestea – în cazul în care vor veni - vor fi adresate cel mai probabil guvernelor implicate, mai puţin opiniei publice.

2.       “De ascultat s-a ascultat dintotdeauna”

Faptul că serviciile de spionaj adună informaţii şi ascultă comunicarea dintre cetăţeni, companii şi organizaţii nu este o noutate. De când există telefonul au fost ascultate convorbirile iar metodele digitale de prelucrare a datelor le oferă serviciilor posibilităţi noi, aproape nelimitate.

De asemenea, guvernele au strâns dintotdeauna în secret informaţii despre alte state, chiar şi despre state aliate. Nu a fost vorba doar despre planuri militare şi capacităţi, ci şi despre spionaj economic. Sfârşitul Războiului Rece nu a adus schimbări majore în materie de spionaj. Opinia publică din statele implicate în “scandalul NSA” reclamă de facto faptul că serviciile de spionaj ale Statelor Unite au devenit prea  performante - încât reuşesc să adune şi să stocheze aproape toate informaţiile din comunicarea de pe internet. Avantajul lor este că majoritatea companiilor mari operatoare de pe internet (Google, Yahoo etc.) au fost fondate şi au sediul în SUA, bazele de date cu informaţiile utilizatorilor putând fi astfel făcute accesibile legal din diferite motive (în cazul de faţă terorismul) prin hotărâri judecătoreşti.

3.       Supravegherea este legală

Supravegherea şi strângerea de date pe internet încalcă fără dubii drepturile fundamentale la viaţă privată, la autodeterminare informaţională şi la protecţia datelor. Practica nu este însă ilegală, cel puţin nu după legislaţia internă a tuturor statelor, care permite observarea persoanelor din alte ţări.

Nu în ultimul rând, internetul este public. Oricine îl foloseşte ar trebui să cunoască faptul că informaţiile pot fi citite şi de terţe părţi - fie de angajaţii „Google & Co.” sau de către serviciile de securitate.

4.       Controlul supravegherii este limitat

Serviciile secrete aspiră să adune cât mai multe informaţii posibile, pe orice căi posibile. Atât timp cât nu vor fi desfiinţate, se poate încerca doar controlarea lor. Controlul asupra lor este însă limitat, deoarece   “controlorii” sunt mai tot timpul dependenţi de informaţiile oferite de serviciile însăşi – cu excepţia cazurilor când le vine în ajutor un om din interior precum Snowden. În mare parte avem de a face cu situaţii în care membrii comisiei de control – a căror medie de varstă este de obicei între 55 şi 70 de ani – nu dispun de cunoştinţele tehnice necesare pentru a putea evalua sau îngrădi programele de supraveghere.

În aceste circumstanţe pericolul cel mare îl constituie personajul întruchipat prin sintagma “Big Brother”. Sistemul de supraveghere personificat de caracterul ficţional al lui George Orwell ar putea deveni realitate odată cu dezvoltarea tehnologiei  şi  a legislaţiei americane, ce a urmat atacului terorist din 11 septembrie 2001 – spre exemplu secţiunea 215 din USA Patriot Act sau amendamentele FISA.

Siguranţa mai importantă decât sfera privată?

Argumentul principal pentru supravegherea NSA se bazează pe concluzia trasă de pe urma eşecului serviciilor secrete de a împiedica atacul terorist din 11 septembrie 2001: faptul că nu au reuşit să pună în legătură datele interne cu cele externe despre terorişti. Pentru a preveni un nou “9/11” trebuie supravegheate toate sectoarele şi adunate cât mai multe informaţii sub aceeaşi platformă.

Importanţa sferei private devine astfel subordonată celei siguranţei. Acest raport poate avea însă efecte extrem de negative asupra democraţiei şi a libertăţii oamenilor, având în vedere posibilităţile limitate de control extistente.   

Zaharia Clitan - Intern Foreign Policy România

[1] Metadate = „coperta” unui apel telefonic sau a unei comunicări prin internet. Pentru un apel telefonic aceasta ar putea include durata apelului, numerele telefonice între care a fost efectuat şi perioada temporală. Pentru un email ar include expeditorul şi destinatarul, timpul, însă nu şi subiectul sau conţinutul. În ambele cazuri ar putea include informaţii despre locaţie.